Autoritatea executivă a administrației publice locale

INTRODUCERE

Deşi în decursul ultimilor ani în Republica Moldova au fost întreprinse mai multe măsuri pentru a îndeplini cerinţele Consiliului Europei în domeniul descentralizării şi consolidării autonomiei locale, rezultate semnificative în vederea adaptării sistemului Administraţiei Publice Locale la standardele europene de administraţie publică locală întârzie să se producă.

Până în prezent, autorităţile locale activează într-un mediu excesiv de politizat, cu capacităţii administrative, care în acest moment sunt extrem de reduse, fapt care se reflectă în neproporţionalitatea între atribuţiile legale şi resursele financiare alocate pentru exercitarea lor.

Reformele administrativ-teritoriale din ultimii ani au completat funcţiile organelor de administrare publică locală din Republica Moldova cu noi competenţe şi responsabilităţi, cele mai multe din acestea fiind dificil de implementat din cauza lipsei de mijloace băneşti prevăzute în bugetele locale ale acestor autorităţi. Cu toate acestea, capacitatea administrativă este esenţială prin evaluarea funcţionării structurii şi organizării autorităţilor administraţiei publice locale în vederea exercitării competenţelor stabilite conform legislaţiei în vigoare.

Nu putem să nu menţionăm că, de fapt, simpla creştere sau descreştere a capacităţii administrative a autorităţilor locale depinde într-o măsură substanţială de modul în care este organizată şi realizată activitatea acestor organe, dar şi de calitatea personalului şi de atitudinea acestuia referitor la realizarea atribuţiilor sale.

În acest sens, dezvoltarea capacităţii administraţiilor publice locale este strâns legată, pe lângă alte aspecte, şi de creşterea nivelului de pregătire a funcţionarilor publici care deservesc aceste instituţii publice locale.

În ţările cu tradiţii democratice, rapor conferite de lege, autorităţile administraţiei publice locale de diferite niveluri sunt asigurate cu condiţii pentru o cooperare eficientă şi reciproc avantajoasă. Astfel, autorităţile locale sunt consultate de către autorităţile centrale atunci când, prin acţiunile luate de către acestea din urmă, sunt afectate interesele din sfera lor de competenţă sau interesele individuale.

De asemenea, competenţele cu care sunt investite autorităţile administraţiei publice locale sunt depline şi nu pot fi limitate de autoritatea publică ierarhic superioară, decât în condiţiile legii.

Cu toate acestea, în Republica Moldova dependenţa într-o măsură mai mare sau mai mică de transferurile de la bugetul de stat este specifică majorităţii APL din ţară. Această stare de lucruri relevă gradul scăzut de autonomie al administraţiei publice locale, precum şi capacitatea redusă de a răspunde necesităţilor cetăţenilor la nivel local.

Deja este o practică prin care guvernul determină priorităţile pentru investiţii în infrastructură, educaţie şi sănătate, iar administraţia publică locală rămâne un observator pasiv al acestui proces

Prin prisma celor invocate, relevăm că una dintre temele prioritare ale tuturor guvernărilor de la declararea independenţei până în prezent a constituit-o reformarea administraţiei publice locale, un accent important fiind pus pe componenţa structurii şi organizării acestora.

Dat fiind faptul că autorităţile locale din RM funcţionează în condiţii de austeritate şi persistă neadecvarea resurselor financiare la competenţele lor, subiectul care ne propunem sa-l examinăm este foarte actual şi face obiectul a numeroase dezbateri în societate.

Actualitatea studiului este determinată de insuficienţa resursele financiare şi/sau umane necesare sau de alte capacităţi pentru exercitarea competenţelor atribuite autorităţilor locale; ingerinţa politicului, autorităţilor centrale în sfera de activitate a administraţiei publice locale; lipsa unei delimitări clare ale competenţelor autorităţilor locale; impunerea de către Guvern a numărului limită de state de personal autorităţilor locale etc.

De asemenea, se conturează tot mai accentuat insuficienţa cooperării între diferite paliere ale administraţiei publice, fapt care stimulează apariţia consecinţelor negative în planul onorării responsabilităţilor de către autorităţile locale.

În cadrul analizei date, autorii şi-au propus să analizeze unele aspecte care vizează eficienţa structurii administraţiei publice locale din Republica Moldova şi să evidenţieze particularităţile de exercitare a competenţelor acestora.

În special, sunt puse în discuţie astfel de aspecte precum: corelarea între competenţele legale şi capacităţile funcţionale ale APL, proporţionalitatea între atribuţiile legale şi resursele financiare alocate pentru exercitarea lor, impedimentele în exercitarea dreptului la auto organizare a autorităţilor publice locale de nivelul I şi II.

Pentru comparaţie, este prezentată experienţa altor ţări în exercitarea competenţelor la nivel local, care poate fi preluată şi adaptată specificului Republicii Moldova pentru a se dovedi eficientă sistemului nostru de administrare publică.

CAPITOLUL II CONSIDERAŢII GENERALE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE AUTORITATEA EXECUTIVĂ A ADMINITRAŢIEI PUBLICE LOCALE

1.1 Primarul şi Preşedintele de raion, statutul de persoana cu funcţie publică.

Termenul primar este de origine latină (primarius) şi semnifică prima persoană, cel dintâi, cel care este înaintea tuturor prin însemnătate, rang sau calitate. Pentru administraţia publică locală din Republica Moldova instituţia primarului devine tradiţională.

Fiind reglementată de legislaţia proprie şi influenţată de legislaţia ţărilor din componenţa căreia face parte teritoriul actual al Republicii Moldova, instituţia primarului a avut diverse denumiri şi a fost dotată cu diverse atribuţii.

În Moldova istorică, încă din secolul XIV, funcţia primarului în oraşe o îndeplineau şoltuzul sau voitul şi pârgarii. Aceştia repartizau între orăşeni, după averea fiecăruia, dările stabilite global – cisla – asupra oraşului. Şoltuzul avea atribuţii de poliţie în oraş, răspunderea de asigurarea liniştii publice şi putea să-i reţină şi să-i amendeze pe cei care tulburau liniştea publică. Şoltuzul şi pârgarii aveau şi funcţii judecătoreşti în anumite pricini. Ei ţineau catastiful târgului, în care se întabulau toate actele juridice, translative, de proprietate, privitoare la bunurile imobiliare din vatra şi hotarul oraşului. În satele libere funcţia primarului era îndeplinită de vătăman. Acesta avea atribuţii limitate şi urmăreau ca ţăranii să nu fie impuşi să plătească mai mult decât se cuvenea.

După adoptarea legii comunale din 1864, a fost înfiinţată pentru prima dată instituţia primarului. În această lege se vorbea despre primar ca organ executiv ales de către alegătorii comunei şi confirmat de către perfect.

Primarul avea o calitate dublă de şef al administraţiei locale şi de reprezentant al Guvernului în comună. În această calitate primarul era responsabil de administrarea şi apărarea proprietăţii comunale, de elaborarea bugetului local, de controlul aparatului administrativ al comunei etc.

În perioada în care teritoriul actual al Republicii Moldova s-a aflat sub administrarea Imperiului Rus, funcţiile primarului erau îndeplinite de starostele satului, care avea atribuţii largi în ceea ce priveşte administrarea treburilor publice ale satului, îndeplinirea funcţiei poliţineşti, de ocrotire a ordinii publice etc.