Banca Națională a României

INTRODUCERE

Termenul de sistem monetar are înțelesuri și abordări diferite. Una dintre abordările termenului de sistem monetar este aceea de ,,complex de instituții și politic ce permit reglementarea circulației monetare într-un stat, datorită unui ansamblu de norme juridice ce emană de la autoritatea public, cât și ca totalitate a instrumentelor și tehnicilor de plată ,,. Una dintre cele mai cuprinzătoare definiții în acest sens a fost următoarea,, sistemul monetar reprezintă un ansamblu de norme legale și instituții care reglementează, organizează și supraveghează relațiile monetare dintr-o țară,, .

Sistemul monetar se folosește într-un stat pentru a alimenta agenții economici cu monedă dar și pentru a controla cursul de schimb al propriei monede cu monele străine. De asemenea, acesa include elemente care se folosesc în economie pentru a implementa politica monetară.

Prima bancă ce lua ființă pe teritoriul românesc a fost creată de S. Dobas în anul 1721 în Transilvania, în oraşul Sibiu. Aceasta bancă avea ca obiect de activitate schimbul de monede, acordarea de împrumuturi garantate şi purtătoare de dobândă, precum şi efectuarea de diverse plăţi. În Ţara Românească, exista în Bucureşti, încă din anul 1855 o sucursală cu capital englez a Băncii Otomane, sucursală care s-a organizat ulterior sub numele de „The Bank of Romania”.

După Unirea Principatelor sub conducerea principelui Carol I au fost vehiculate mai multe proiecte de înfiinţare a unei bănci naţionale, astfel că la 17 aprilie 1880 a luat naștere prima bancă românească, care purta denumirea de Banca Națională a României. Odată cu înfiinţarea unei bănci naţionale au apărut Casa de Economii, Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, Creditul Funciar Rural, cât şi un sistem monetar naţional.

Până în a doua jumătate a secolului XIX, în România nu exista un adevărat sistem monetar. Prima lege monetară a ţării noastre a fost adoptată în anul 1867. Prin această lege adoptându-se sistemul monetar zecimal, și tot prin legea din anul 1967 s-a creat moneda națională – leul de argint de 5 grame.

Până la începerea Primului război mondial, banca centrală s-a implicat în susținerea creșterii economice naționale, prin volumul creditelor ce se acordau dar și prin nivelul scăzut al taxei scontului. În colaborare cu Guvernul țării, a contribuit în perioada 1890-1892 și la elaborarea unor legii ce au consacrat schimbarea etalonului monetar, renunțându-se la sistemul zecimal, în favoarea monometalismului. În perioada 1900 – 1925, țara s-a retras din rândul acționarilor băncii, astfel că Banca Națională a României devenea o instituție particulară privilegiată, dar însă cu aceleași responsabilități naționale .

În perioada Războiului de reîntregire, Banca Națională a Românie susținea financiar guvernul în ceea ce privea cheltuielile războiului.

După anul 1918, Banca Națională a României se confrunta cu noi provocări, dintre care amintim: criza economică postbelică, unificarea monetară, extinderea rețelei sale de agenții și sucursale la nivelul țării etc. Însă, după anul 1925, când statul român devine unul dintre acționarii săi, banca centrală este implicată în proiectul stabilității monetare, în controlul comerțului cu aur și devize, dar și în acțiuni de conversie a cheltuielilor agricole și în organizarea comerțului de bancă.

În perioada celui de-al doilea Război mondial, banca centrală susținea guvernul în cheltuilile generate de acțiuni militare, luând în același timp și măsuri pentru a încetini inflația și pentru a salva tezaurul propriu.

După anul 1946, odată cu regimul comunist, s-a impus etatizarea Băncii Naționale a României, conform noilor cerințe politice. În anul 1948, Banca Națională a României a devenit Banca Republicii Populare Române – fiind considerată o bancă de stat-, și se subordona la început Ministerului Finanțelor, iar din anul 1957, s-a subordonat Consiliului de Miniștri. În anul 1965, denumirea băncii devenea Banca Națională a Republicii Socialiste România. În toată această perioadă, Banca Națională îndeplinea un rol semnificativ în evoluția sistemului monetar datorită împlicării sale în reformele monetare, în planificarea circulației de monedă și în controlul creditelor ce erau acordate.

După anul 1989, România încearcă să se alinieze din nou rigorilor Sistemului Monetar Internaţional. Deşi era o perioadă economică grea, cu inflaţie, depreciere monetară continuă şi scădere economică, deşi crescuse mult datoria publică externă şi deficitele, totuşi ţara noastră se implica tot mai mult în mecanismele monetare internaţionale. Fiind membră a organismelor financiare internaţionale, România a adoptat sistemul monetar bazat pe puterea de cumpărare a monedei naţionale. Moneda emisă şi pusă astăzi în circulaţie pe plan naţional este întemeiată un etalon ce s-a creat prin contribuţia bunurilor şi serviciilor create în cadrul economiei naţionale. Tocmai diversitatea acestor bunuri şi servicii face imposibilă redarea sub formă fizică a valorii de întrebuinţare corespunzătoare puterii de cumpărare.

Banca centrală este o bancă cu capital de stat, iar în prevederile legale în vigoare este prevăzut că aceasta este organul de emisiune ce stabilește reglementările în domeniul monetar, valutar și de credit.

În prezenta lucrare vom prezenta pe larg aspecte din activitatea Băncii Naționale a României, în primul capitol al lucrării, cât și aspecte cu privire la organizarea și conducerea acesteia, în cel de-al doilea capitol consacrat lucrării. În capitolele trei și patru vom discuta pe larg despre atribuțiile Băncii Naționale a României, atât cu privire la politica monetară cât și la atribuțiile deținute în cadrul sistemului bancar român.