Cercetarea la fața locului în cazul infracțiunilor grave la regimul circulației rutiere

INTRODUCERE

Ritmul alert privind dezvoltărea complexă și dinamică a vieții sociale impune cu stringență identificarea factorilor de risc care pot aduce atingere vieții, integrității corporale și sănătății speciei umane. Supraviețuirea acesteia nu este condiționată doar de pericolele naturale, ci, îndeosebi de cele artificiale, printre care pe un loc aparte se situează accidentele de circulație.

Transformarea autovehiculului din hobby în necesitate a dus la amplificarea traficului rutier , iar acest aspect a dus la apariția problemelor legate de accidentele rutiere, aspect ce a condus la acordarea unei atenții sporite din partea organelor abilitate, elementelor care asigură deplasarea în condiții de siguranță pe drumurile publice.

Tema aleasă de mine pentru elaborarea lucrării de licență este una importantă pentru noțiunea de drept din România. Domeniul meu de activitate profesională se intersecteză deseori cu aspecte din cadrul temei abordate și de aceea consider că este foarte bine de cunoscut anumite substraturi care stau la baza cercetării la fața locului privind săvârșirea infracțiunilor rutiere grave. În timp, am participat la multe cercetări ale unor accidente rutiere din care au rezultat decese sau vătămări corporale foarte grave. Impactul emoțional produs de scenele văzute la fața locului este unul foarte puternic.

Am considerat că fiind vorba de infracțiuni rutiere grave, adică de victime omenești, merită o aprofundare temeinică a elementelor care creează aceste evenimente rutiere, precum și a elementelor care pot preveni producerea acestora.

Făcând o analiză a cauzelor producerii accidentelor de circulație, pe primele locuri se află conducerea autovehicului cu viteză excesivă, neadaptarea vitezei la condițiile de drum și trafic și neatenția în conducere.

Având în vedere pericolul deosebit pe care îl prezintă accidentele de circulație, produse ca urmare a nerspectării normelor privind circulația pe drumurile publice, suferințele și dramele pe care le generează, precum și pagubele materiale pricinuite, este necesară organizarea și desfășurarea unei activități științifice, continue și perseverente de prevenire.

Accidentele rutiere sunt influențate de 3 mari factori:

- Omul;

- Drumul;

- Vehiculul.

Toți acești factori au un punct comun și anume omul. Omul poate preveni un accident, poate fi victimă sau poate să comită un accident.Tot factorul uman influențează și drumul, pentru că omul se ocupă de dezvoltarea infrastructurii rutiere.Vehiculul este influențat tot de om, încă din faza de proiectare și construcție până în faza de punere în mișcare pe drumurile publice.

În ceea ce privește legislația care reglementează domeniul circulației rutiere, de subliniat este faptul că, prin intrarea în vigoare a Codului Penal și Codului de Porcedură Penală la 1 februarie 2014, se relevă importanța pe care legiutorul român a înțeles să o acorde fenomenului rutier, incluzând in Titlul VII, Capitolul II, intitulat „Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice”, la art. 334-341 CP, infracțiunile cuprinse în art. 85-94 din OUG 195/2002 RMC.

Lucrarea elaborată este structurată pe 3 capitole. În primul capitol am vorbit despre partea generală a faptelor de natură rutieră, despre cauzele care duc la producerea de evenimente rutiere, despre elementele de prevenire existente, precum și despre istoria legislației rutiere în țara noastră.

În al doilea capitol am abordat partea de cercetare penală a infracțiunilor rutiere, începând de la modurile de sesizare, care în acest context sunt următoarele: S.N.U.A.U. 112, sesizare directă, sesizare din oficiu și plângere prealabilă, primele măsuri desfășurate la fața locului și până la activitățile specifice desfășurate în cadrul anumitor infracțiuni rutiere.

În al treilea capitol am vorbit despre partea practică a cercetării la fața locului, atât din punct de vedere judiciar cât și din punct de vedere criminalistic.

Studiul de caz se bazează pe un caz real, la care am participat efectiv la cercetări și în urma căruia a decedat o persoană, având o moarte violentă care mi-a produs anumite sentimente de neputință și neajutorare în ceea ce privește victima, dar în același timp mi-a acordat o motivare puternică pentru a desfășura activitățile specific polițienești în cel mai profesional mod, în vederea depistării și tragerii la răspundere a făptuitorului care a părăsit locul faptei imediat după impact.

CAPITOLUL I:CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CIRCULAȚIA RUTIERĂ

1.1.Noțiuni introductive privind circulația rutieră și regimul acesteia

Despre termenul de circulație rutieră putem discuta din momentul în care au apărut primele drumuri(termen din lb. franceză roufe=drum) cu destinația circulației cu mijloace destinate transportului de oameni si bunuri.Totuși, pentru prima perioadă a existenței sale, omul se deplasa în majoritatea cazurilor pedestru (din lb. latină per pedes - pe jos) iar din această cauză nu a avut nevoie decât de poteci. Începând cu mileniul IV î.Hr. oamenii au început să folosească sănii formate din tălpici cu legături între ei, trase de oameni, pentru transportul obiectelor grele.

Ulterior, după îmblânzirea unelor animale, acestea au fost folosite pentru transportul sub diferite forme a oamenilor si a bunurilor. Despre un transport rutier propriu-zis putem discuta doar din momentul în care a fost descoperită roata, acesta fiind un moment de mare referință în evoluția civilizației umane.

În țara noastră, regimul regimul circulației rutiere este reglementat prin O.U.G. 195/2002-Codul Rutier. De-a lungul istoriei țării noastre au existat mai multe acte normative care au reglementat circulația rutieră. Prima încercare de reglementare datează din anul 1859 și se intitula „Ordonanța pentru reglementarea trăsurilor în București”. Prin acest act se impunea conducătorilor de atelaje hipo câteva obligații. Ordonanța rămîne în vigoare timp de 9 ani, iar în anul 1868, Consiliul Comunal al Capitalei promulgă „Regulamentul pentru trăsurile de piață și București”, care printre altele cuprindea următoarele aspecte:

- ”nimeni nu e volnic a conduce fără livret;

- trăsurile trebuie să fie curate și de bună stare, iar hrana cailor să fie: fân, ovăz și orz, căci orice trăsură cu cai în stare de slăbire se va opri d-a mai circula;

- conducătorii să fie îmbrăcață curat, cu haine cuviincioase;

- conducătorii nu au voie a fuma când sunt cu mușterii;

- birjarii prinși pe capră beți , se vor aresta;

- toate trăsurile vor avea, noaptea felinare aprinse.”

Dacă analizăm aceste prime reglementări ale circulației pe drumurile publice, observăm faptul că legiuitorii vremii se axau pe starea tehnică a atelajelor, pe conduita conducătorilor, precum și pe buna cunoaștere a elementului stradal.

În anul 1907 s-a reglementat obligativitatea tuturor conducătorilor de autovehicule de a poseda brevetul de șofer care era obținut în urma susținerii unui examen. Existența acestui brevet a apărut ca urmare a creșterii rapide a numărului de autovehicule care, în acea perioadă ajunsese la 138, conform evidențelor vremii. Examenul se putea susține la Prefectura de Poliție București.

În anul 1913 au apărut pe drumurile publice din România primele indicatoare rutiere.

În anul 1921 apare prima limitare a vitezei de circulație. Astfel, în orașe sau la trecerile prin commune, viteza maximă admisă era de 12 km/h. În anul 1994 pentru prima dată în legislația română a fost prevăzută obligativitatea purtării centurii de siguranță de către pasagerii din față la deplasările efectuate pe drumurile din afara localităților. În anul 2002 a fost legiferată O.U.G. 195 care conținea modificări ale condițiilor circulației rutiere în vederea respectării normelor aderării la U.E..