Concursul de Infracțiuni

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI

SECŢIUNEA 1

NOŢIUNEA DE PLURALITATE DE INFRACŢIUNI

În teoria, legislaţia şi practica judiciară penală, există o problemă mult dezbătută, aceea a pluralităţii de infracţiuni. Aceasta este o problemă importantă deoarece ea pune întrebări multiple, unele cu privire la natura juridică şi altele la răspunderea penală a individului.

În înţelesul său cel mai larg, termenul ,,pluralitate de infracţiuni" desemnează un grup de două sau mai multe infracţiuni. Pluralitatea nu este însă juridic relevantă decât dacă între cele două sau mai multe infracţiuni care o formează există o anumită legătură din care decurg anumite consecinţe juridice. Această legătură poate fi personală ,,in personam" în sensul că toate infracţiunile au fost săvârşite de aceeaşi persoană, sau reală ,,in rem" atunci când între infracţiuni care alcătuiesc pluralitatea există o legătură obiectivă de loc, de timp, de cauzalitate.

Pluralitatea de infracţiuni constituie expresia care pe plan juridic penal denumeşte situaţia când o persoană a săvârşit mai multe infracţiuni, înainte de a fi fost trasă la răspundere şi sancţionată pentru vreuna din acestea, sau a săvârşit din nou o infracţiune după ce a intervenit o hotărâre de condamnare definitivă.

Pluralitatea de infracţiuni nu este deci o creaţie legislativă artificială, desprinsă de realitatea obiectivă.

Pluralitatea de infracţiuni este o situaţie de fapt ce priveşte pe infractor, iar nu o circumstanţă a infracţiunilor concrete, săvârşite de acesta. Tocmai de aceea, pluralitatea de infracţiuni, sub raportul caracterului său juridic deşi dovedeşte, de regulă, un grad de pericol social mărit pe care îl prezintă făptuitorul, nu trebuie confundată cu vreuna din circumstanţele agravante de infracţiuni.

Pericolul social este un criteriu de bază nu numai în a analiza aprecierea faptelor ce constituie o infracţiune unică, ci el funcţionează cu toată plenitudinea şi faţă de ansamblul faptelor ce alcătuiesc pluralitatea de fapte penale. Fiecare faptă în parte prezintă un anumit grad de pericol social care se răsfrânge asupra pericolului social pe care îl prezintă infractorul, pericol care capătă o intensitate specifică.

Nu trebuie însă confundată importanţa pe care pluralitatea de infracţiuni o poate avea în individualizarea pedepsei cu răsfrângerea pe care ar putea-o avea asupra gradului de pericol social pe care îl prezintă fiecare infracţiune în parte. Legea penală nu admite această răsfrângere decât în cazul recidivei, la concurs fiecare infracţiune păstrându-şi gradul său de pericol social şi deci plusul ,,sporul de pedeapsă" care se adaugă în caz de contopire a pedepselor nu reprezintă o agravare, ci un minim de echivalent pentru pedepsele ce nu se execută din cauza contopirii.

Atât din punct de vedere teoretic cât şi practic există o diferenţă nu numai cantitativă cât şi calitativă între gradul de pericol pe care îl reprezintă făptuitorul unei singure infracţiuni şi gradul de pericol social a celui care a săvârşit două sau mai multe infracţiuni.

Această deosebire în intensitatea gradului de pericol social pe care îl reprezintă făptuitorul rezultă din faptul că în primul caz, când s-a săvârşit o singură infracţiune s-a avut în vedere gravitatea acelei singure infracţiuni, pe când în cazul al doilea, al pluralităţii de infracţiuni gradul penal este stabilit în raport cu această pluralitate care implică o perseverenţă infracţională. Sub raportul locului pe care pluralitatea de infracţiuni pe care îl ocupă în sistemul noului cod penal trebuie relevat că această instituţie este reglementată în cadrul mai larg al instituţiei infracţiunii, ca o amplificare a activităţii infracţionale, respectiv ca un aspect important al instituţiei infracţionale.