Consiliul Local, parte componentă a sistemului administrației publice

CAPITOLUL I – CONSIDERAŢII GENERALE

I.1. – NOŢIUNEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Conform dicţionarului explicativ al limbii române, “a administra“, înseamnă: a conduce, a gospodări, iar pentru “administraţie” dicţionarul ne spune că reprezintă totalitatea organelor care administrează o instituţie sau o întreprindere.

În limbajul curent, termenul de “administraţie” este utilizat în mai multe sensuri Astfel, prin administraţie se poate înţelege:

- conţinutul principal al activităţii puterii executive a statului;

- sistemul de autorităţi publice care înfăptuiesc puterea executivă;

- conducerea unui agent economic sau a unei instituţii social culturale;

- un compartiment din unităţile direct productive, etc.

Din multiplele sensuri ale termenului de administraţie preocupările teoretice s-au axat în principal pe clarificarea noţiunii de administraţie publică.

Administraţia publică, în orice societate, fie ea clasică, fie modernă, reprezintă în esenţă un instrument al statului indispensabil în atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, în fapt de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, în scopul satisfacerii interesului general.

Administraţia publică este constituită din ansamblul serviciilor publice a căror bună desfăşurare permite realizarea obiectivelor definite de puterea politică. Este ansamblul de organe care înfăptuiesc, conduc şi execută treburile publice.

Administraţia este permanent plasată sub nivelul politic, dat fiind faptul că deasupra instituţiilor administrative există instituţii politice care facilitează existenţa statului şi satisfacerea nevoilor comune ale colectivităţii.

Din punct de vedere al dreptului administrativ, administraţia publică, structura acesteia, reprezintă ansamblul organelor administrative ordonate şi dispuse pe orizontală şi verticală, după anumite criterii (teritorial şi funcţional), pe baza unor reguli bine determinate şi între care se stabilesc o varietate de raporturi administrative

Potrivit criteriului teritorial, autorităţile administraţiei publice se împart în autorităţi centrale (Guvernul, ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei publice), care acţionează în interesul colectivităţii umane existente la nivel global, la nivelul statului, şi autorităţi locale, teritoriale(consiliile locale, primarii, serviciile publice deconcentrate ale Guvernului), care acţionează pentru rezolvarea intereselor colectivităţilor locale.

I.2. – SFERA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Printre autorităţile publice stabilite de Constituţia României din anul 1991, republicată în anul 2003 în baza Legii de revizuire nr.429/2003, administraţia publică este reglementată, în mod distinct, în capitolul V al Titlului III, ca autorităţi publice care desfăşoară exclusiv o activitate de natură administrativă.

Astfel, potrivit prevederilor constituţionale, administraţia publică nu mai este clasicul “executiv” ori o componentă a puterii executive, ci apare ca un corp profesional destinat realizării permanente a serviciilor şi ordinii publice aflat sub autoritatea puterii executive

În ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea statului român, potrivit dispoziţiilor constituţionale, puterea de voinţă şi de comandament, suveranitatea, se înfăptuieşte prin exercitarea funcţiilor legislative, executive şi judecătoreşti, de către autorităţile publice abilitate.

Potrivit art.61 alin.(1) din Constituţie, funcţia legislativă a statului este îndeplinită de Parlament, unică autoritate legiuitoare a ţării. Conform art.102 alin.(1) din Constituţie, Guvernul exercită funcţia executivă (alături de Preşedintele României) prin organizarea executării legilor, iar, potrivit art.124 din Legea fundamentală, instanţele judecătoreşti îndeplinesc funcţia judecătorească, soluţionând litigiile apărute în procesul executării legilor.

Aşadar, Constituţia delimitează cu claritate sfera de organizare şi de activitate a administraţiei publice. Ea cuprinde, ca structură şi activitate, Guvernul (în calitate de organ al administraţiei publice) şi celelalte organe ale administraţiei publice, Preşedintele României (în calitate de autoritate a administraţiei publice de stat) şi autorităţile administraţiei publice reglementate în capitolul V al Titlului III.

În concluzie, sfera administraţiei publice, rolul, structurile şi metodele sale, depind în mod direct de reglementarea constituţională.

Potrivit prevederilor constituţionale, Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi conducerea generală a administraţiei publice.

În acelaşi timp, Preşedintelui României îi sunt stabilite competenţe în vederea conducerii unor servicii publice administrative de interes naţional, cum sunt : apărarea ţării şi asigurarea ordinii publice, asigurarea reprezentării diplomatice pe plan extern, numirii în funcţii publice,etc.

Ministerele fac parte la rândul lor din administraţia publică centrală de specialitate, ca autorităţi care prestează servicii publice de interes naţional, cu folosirea autorităţii de stat.

Constituţia instituie şi alte autorităţi administrative, dar cu activitate autonomă, cum sunt : Curtea de Conturi, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Avocatul Poporului, etc.

Sintetizând, rezultă că administraţia publică centrală este strâns legată de puterea politică, reacţionând la impulsurile acesteia şi acţionând conform cu liniile generale ce îi sunt trasate.

Concomitent cu aceste autorităţi ale administraţiei publice centrale, înzestrate cu competenţă teritorială generală realizată la nivelul întregii ţări, Constituţia a stabilit că administraţia centrală de stat se organizează şi la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, prin servicii publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale.

Aşadar, sfera administraţiei publice româneşti se constituie din administraţia publică de stat şi administraţia locală. Aceste structuri sunt complementare, în sensul că administraţia publică a statului român este încredinţată atât unor unităţi statale cât şi unor autorităţi ale administraţiei publice locale, reprezentând structuri administrative autonome ce administrează, gestionează, interesele cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale: municipii, oraşe, comune

I.3. FUNCŢIILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Funcţiile administraţiei publice se identifică pornind, pe de o parte, de la criteriul sarcinilor pe care le îndeplineşte, de executare şi elaborare, iar pe de altă parte, de la caracteristica sa de “corp intermediar” între autorităţile publice şi cetăţeni. Se consideră astfel că funcţiile administraţiei publice sunt : de execuţie, de informaţie, de pregătire şi de prevedere

Principala funcţie a administraţiei publice este cea de executare, cu rolul de a organiza executarea deciziei politice, concretizată în legi, şi de a asigura executarea lor, prin convingere, iar în caz de nevoie, folosind forţa publică, constrângerea.

Funcţia de informare a administraţiei publice are drept scop informarea ritmică a puterii politice asupra mersului în ansamblu a sistemului administraţiei publice. Această funcţie se constituie într-un important instrument de culegere, prelucrare şi difuzare a informaţiilor de la nivelul societăţii.

Astfel, pentru a cunoaşte cât mai bine realităţile sociale, administraţia publică reţine informaţiile rezultate din relaţiile cu cetăţenii privitoare la nevoile prezente sau viitoare ale acestora. Totodată administraţia publică are obligaţia, conform prevederilor art.111 din Constituţie, de a prezenta informaţiile cerute de Parlament şi pe baza lor optează pentru diferite soluţii sau proiecte legislative.