Contestația la Executare în Procesul Civil

CAPITOLUL I

EXECUTAREA SILITĂ

1.1. NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA EXECUTĂRII SILITE

Ocrotirea şi apărarea drepturilor şi intereselor persoanelor constituie pentru dreptul nostru socialist una dintre cele mai importante probleme.

Traducerea în viaţa a relaţiilor sociale socialiste dintre oamenii muncii eliberaţi de exploatare, în toată complexitatea şi varietatea lor, implică şi o înaltă responsabilitate sociala.

Pentru atingerea scopului în vederea cărora sunt recunoscute, drepturile civile subiective sunt ocrotite şi apărate printr-un sistem de garanţii şi mijloace dintre cele mai diverse, aparţinând unor ramuri diferite ale dreptului.

În concret, noţiunea de apărare a drepturilor civile subiective sau de altă natura implică ideea de încălcare sau de nerecunoaştere a acestor drepturi şi este legată de noţiunea răspunderii prin care autorul încălcării urmează să fie obligat a satisface pretenţiile legitime ale titu¬larului dreptului.

Judecând cauzele civile , organele de jurisdicţie competente, prin hotărârile pe care le pronunţă, au obligaţia nu numai să constate încălcarea ori nesocotirea unui drept sau interes civil, ci şi să oblige partea căzută în pretenţii la executarea a ceea ce s-a hotărât.

În multe cazuri, partea căzută în pretenţii (debitorul) îşi îndeplineşte de bună voie obligaţiile sale ; în asemenea cazuri, scopul urmărit de reclamant fiind atins, orice altă procedură pentru finalizarea constrângerii devine inutilă.

În cazul în care debitorul nu execută de bună voie hotărârea pronunţată împotriva sa, partea care a obţinut câştig de cauza va putea cere executarea în mod silit a ceea ce s-a hotărât.

Dreptul recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, - se subliniază în literatura juridică - trecuta în puterea lucrului judecat, ar avea doar un caracter formal, dacă nu ar exista măsuri de constrângere la executarea faţă de debitorii care nu vor să-şi execute obligaţiile.

Executarea silită constituie deci continuarea necesară a procesului civil în scopul realizării definitive şi în mod practic a unui drept recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau a unui alt titlu executoriu în aşa fel, încât titularul său să se bucure de toate foloasele pe care i le poate procura acel drept. În concret prin noţiune de executare silită se înţelege procedură,, prin mijlocirea căreia titularul unui drept (subiectiv) recunoscut printr-un titlu executoriul, constrânge cu ajutorul organelor de stat competente , pe acel care îi încălcase dreptul să-i execute prestaţia specificată în titlu, asigurându-se în felul acesta respectarea drepturilor şi restabilirea ordinii de drept încălcate.

Subliniem faptul că în afară de scopul său special şi tehnic , procedură executării silite prezintă şi o importanţă educativă. Astfel, procedură executării silite, are şi menirea de a mării încrederea oamenilor muncii în justiţia noastră socialistă, de întărire a prestigiului acestei justiţii, de a se atrage atenţia asupra necesităţii respectării de bună voie a obligaţiilor ce le revin, cunoscând că în caz contrar, împotriva lor urmează a se declanşa o activitate de constrângere menită a finaliza autoritatea justiţiei.

1.2. NATURA JURIDICĂ A EXECUTĂRII SILITE

În literatura juridică burgheză a predominat ideea că executarea silită nu reprezintă o activitate jurisdicţională ci, o activitate administrativă : judecata şi execuţia ţinând de două funcţii deosebite în stat : judecata de funcţia judecătorească, iar executarea de funcţia executivă. Nu este greu de dedus că această opinie îşi are originea în teoria burgheză a separaţiei puterii în stat şi că ea corespunde concepţii formaliste a procesului civil burghez care tinde să scindeze unitatea de conţinut a noţiunii de acţiune civilă, limitând-o numai la faza de judecată. Analiza ştiinţifică a noţiuni de jurisdicţie nu implică numai pe jus dicerne sau judecata propriu - zisă, ci şi pe cea de imperium, adică aducerea la îndeplinire prin constrângere a hotărârii pronunţate. În consecinţă, a considera că executarea silită este o instituţie distinctă de acţiunea civilă înseamnă a goli conţinutul acţiunii de elementul sau esenţial - constrângerea. Or, scopurile sale finale, obligarea celor care au încălcat sau nesocotit drepturile sau interesele supuse judecăţii de a se respecta sau recunoaşte aceste drepturi, implică - în mod necesar - şi elementul constrângerii.

În dreptul socialist prezintă aceeaşi importantă, atât faza judecăţii, cât şi faza executării ; această din urmă succedând-o, dacă este nevoie, pe prima. Privite în succesiunea lor, sau cu alte cuvinte, păşind dintr-o fază în cealaltă, rămânem tot în câmpul mijloacelor de apărare a dreptului, mijloace prin care se afirma şi materializează noţiunea de acţiune.

Ideea care relevă legătura dintre cele două faze ale activităţii procesuale poate fi ilustrată şi prin faptul că adeseori, în fază executării silite, se pot ivi aspecte contencioase care necesită din nou intervenţia instanţei de judecată. Aceste aspecte se împletesc sau sunt strâns legate de problemele de fond ale judecăţii, aşa încât această noua judecată, efectuată sub forma contestaţiei la executare, este de foarte multe ori o continuare sau o desăvârşire a judecăţii fondului .

Subliniem şi faptul că, în anumite cazuri, acţiunea civilă îşi poate readuce câmpul sau de acte şi forme procedurăle numai la această din urmă fază, faza execuţională. Anticipând asupra unor dezvoltări viitoare, facem în această privinţă următoarea precizare : în acele cazuri în care existenţa, întinderea şi respectiv încălcarea dreptului nu sunt şi nici nu pot fi contestate, legiuitorul a considerat că purtarea unei faze de judecata este inutilă şi că, în consecinţă, se poate trece direct la executarea silită (de exemplu, creanţele ce pot fi realizate pe cale notarială, creanţele rezultate din vânzarea unor mărfuri cu plate în raţe etc.).