Contractul Individual de Muncă

CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCĂ

1.1. Prezentare generală a contractului individual de muncă.

1.1.1. Contractului individual de muncă. Repere istorice.

Pentru prima dată, contractul individual de muncă, a fost reglementat de Codul civil de la 1864 la art. 1470, pct.l, ca fiind una din felurile de locaţiune a lucrărilor alături de contractul de transport şi cel de antrepriză, şi anume „aceea prin care persoanele se obligă a pune lucrările lor în serviciul altora". Acesta fiind cunoscut sub numele de contract de locaţiune de muncă (art. 1413 din Codul civil de la 1864)

Contractul individual de muncă a fost reglementat distinct, pentru prima dată în anul 1929, de Legea contractelor de muncă. Apoi acesta a făcut obiectul principal de reglementare în Codul muncii din 1950 şi, mai apoi, în cel din 1972.

În prezent, contractul individual de muncă este reglementat de Codul muncii Legea nr. 153/2003 republicat, intrat în vigoare la l martie 2003' precum şi printr-o' serie de acte normative speciale.

Referitor la definiţiile legale date contractului individual de muncă în timp evidenţiem, mai jos, câteva dintre acestea:

Astfel, potrivit prevederilor ce erau cuprinse în art. 37 al Legii din anul 1929, contractul individual de muncă era definit ca fiind „convenţiunea prin care una din părţi denumită salariat se obligă să presteze munca sau serviciile sale pentru un timp determinat sau pentru o muncă determinată, unei părţi numită patron, care la rândul său se obligă să remunereze pe cel dintâi".

În accepţiunea art. 12 din Codul muncii publicat în 1950, contractul individual de muncă fusese definit ca fiind înţelegerea scrisă, potrivit căreia o parte, angajatul se obligă să presteze munca unei alte părţi, aceluia căruia angajează, în schimbul unei remuneraţii.

Codul muncii din 1972, în art. 64, prevedea: „contractul individual de muncă se încheie în scris şi va cuprinde obligaţia persoanei încadrată în muncă de a-şi îndeplini sarcinile ce îi revin, cu respectarea ordinii şi disciplinei, a legilor, îndatorirea unităţii de a asigura condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, de a remunera în raport cu munca prestată şi de a-i acorda celelalte drepturi ce i se cuvin, precum şi alte clauze stabilite de părţi".

Codul muncii actual, la art. 10, defineşte contractul individual de muncă ca fiind acel „contract în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană juridică sau fizică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu''

În prezent, contractul individual de muncă este reglementat de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată.

Codul muncii, conţine un întreg titlu II, intitulat ,,Contractul individual de muncă", fiind şi cel mai cuprinzător din structura sa. Acesta înglobează 9 capitole (art. 10 - 107), reprezentând o treime din textele Codului muncii.

In ceea ce priveşte doctrina, aceasta a formulat mai multe asemenea definiţii care nu diferă prea mult una faţă de alta, personal oprindu-mă la aceea care mi s-a părut mai completă, şi anume : contractul individual de muncă este „acea convenţie în temeiul căreia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze o anumită activitate pentru şi sub autoritatea unui angajator,persoană juridică sau persoană fizică, care, la radul său, se obligă să plătească remuneraţia, denumită salariu şi să asigure condiţii adecvate desfăşurării activităţii, menţinerii securităţii şi sănătăţii în muncă