Contractul Individual de Munca din Punctul de Vedere al Dreptului Muncii

CAPITOLUL I

DREPTUL MUNCII CA RAMURÅ DE DREPT

1. Obiectul dreptului muncii

a) Dreptul muncii este inseparabil legat de muncå, aflatå, la rândul ei, în osmozå cu existenta individualå si socialå. Munca reprezintå o necesitate sub aspect social. Înså, indiscutabil, munca are - în afara vocatiei de a crea noi valori - si un rol formativ important asupra personalitåtii umane.

b) Dupå criteriul relatiilor sociale pe care le reglementeazå si al metodei de reglementare - dreptul muncii - ca ramurå de drept se defineste ca fiind parte din sistemul unitar al dreptului român prin care sunt reglementate acele relatii care se stabilesc în procesul încheierii, executårii, modificårii si încetårii raporturilor juridice de muncå, întemeiate pe contractul individual de muncå.

Sursa, izvorul existentei raportului juridic de muncå, integrat dreptului muncii, îl constituie încheierea si existenta contractului individual de muncå. Ca urmare, dreptul muncii ar putea fi definit ca dreptul contractului de muncå.

c) Precizarea esentialå cå obiectul dreptului muncii îl constituie reglementarea raporturilor juridice de muncå izvorâte din contractul de muncå, exclude, din cadrul såu, situatiile în care activitatea (munca) nu se presteazå pe baza unui acord de vointe (spre exemplu - militarii în termen, cei considerati concentrati sau mobilizati; munca executatå în interes public, potrivit legii; cei care presteazå muncå în temeiul dispozitiilor legale privind rechizitiile; persoanele care executå, prin muncå, o pedeapså penalå sau în cazul închisorii contraventionale; elevii si studentii în timpul practicii).

Nici munca independentå, desfåsuratå pentru sine, fårå a apela la serviciile altuia, nu se aflå sub incidenta dreptului muncii. (spre exemplu, munca individualå, neremuneratå, a unui creator). Aceeasi facturå, extrinsecå dreptului muncii, o au si raporturile juridice dintre aceste categorii de persoane si uniunile din care fac parte.

d) Sunt si alte raporturi juridice de muncå, ce nu sunt izvorâte din contractul individual de muncå si din aceastå cauzå nu constituie obiect de reglementare (si de studiu) pentru dreptul muncii; este vorba, spre exemplu, de raporturile de muncå ale militarilor cadre permanente ale Ministerului Apårårii Nationale si Ministerului de Interne. Nu se integreazå dreptului muncii nici raporturile juridice de muncå ale membrilor cooperativelor mestesugåresti, ale membrilor societåtilor agricole.

e) Evident, munca se poate desfåsura si în cadrul unui raport juridic civil (spre exemplu, într-un contract de prestare de lucråri).

2. Dreptul muncii si profesiunile libere (liberale)

2.1. Profesiunile libere (liberale) sunt, în momentul de fatå, potrivit unor reglementåri legale, de sine ståtåtoare, urmåtoarele:

- expert contabil, profesiune reglementatå prin Ordonanta nr.65/1994, privind organizarea activitåtii de expertizå contabilå si a contabililor autorizati aprobatå prin Legea nr. 42/1995;

- notar, profesiune reglementatå prin Legea notarilor publici si a activitåtilor notariale nr.36/1995;

- avocat, profesiune reglementatå prin Legea nr.51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat;

- medic, profesiune reglementatå prin Legea nr.74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din România;

- consultant de plasament în valori mobiliare, profesiune enuntatå prin Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare si bursele de valori si reglementatå - în concret - prin Ordinul nr.50/1995 al presedintelui Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea consultantilor de plasament în valori mobiliare.

Din continutul unei ordonante recente, respectiv Ordonanta Guvernului României nr.44/1995 privind îmbunåtåtirea impunerii activitåtilor producåtoare de venit din exercitarea unor profesii libere si din lucråri literare, de artå si stiintifice rezultå cå sfera persoanelor fizice ce exercitå asemenea profesiuni este cu mult mai largå. Astfel, potrivit art.1, sunt contribuabili, “persoanele fizice care realizeazå, în conditiile Legii, venituri din practicarea unei profesii libere autorizate, în mod individual sau în diverse forme de asociere (medici, profesori, ingineri, arhitecti, economisti, avocati, notari publici, subingineri, tehnicieni, contabili, asistenti medicali, artisti, dactilografe si alte asemenea profesii).” Desigur, obiectul de reglementare al Ordonantei nu priveste problema pe care o discutåm, dar, dupå cum am precizat, ea clarificå - chiar dacå tengential si exemplificativ - notiunea de profesie liberå. Iatå deci cå sunt si alte profesii cum sunt cele enumerate de ordonantå, decât cele ce au reglementåri distincte. Aceste profesiuni îsi au temeiuri legale speciale, dar si un temei generic reprezentat de Decretul-Lege nr.54/1990 privind organizarea si desfåsurarea unor activitåti economice pe baza liberei initiative. Decretul-Lege nr.54/1990 continuå så fie aplicabil pentru acele profesii libere care nu au încå o reglementare de sine ståtåtoare.