Criminalitatea Societății și Dreptul Penal Român

Capitolul I

Criminalitatea societăţii şi dreptul penal român

Asemănător altor popoare civilizate, care au înlăturat regimul comunist totalitar, condamnat de mersul istoriei spre progres, pace şi dreptate socială, poporul român făurindu-şi în vatra strămoşească geto-dacică orânduirea democrată şi statul de drept, este direct interesat în reformarea din temelii a sistemului naţional al reacţiei societăţii împotriva criminalităţii şi consecinţelor sale victimizatoare, periculoase. Dar, pentru înfăptuirea acestei opere grandiaose, se impune cu necesitate cunoaşterea pe baze ştiinţifice a fenomenului criminalităţii în originile şi consecinţele sale victimizatoare, iar la atingerea acestui deziderat generos, oamenii de ştiinţă nu pot ajunge decât prin punerea în lumină, fără ocolişuri, a criminalităţii şi a normativului său juridic penal sub aspect istoric, în dinamica şi a devenirea lor de la origini până în prezentul contemporan, spre a explica stadiul acestora, şi mai ales, tendinţele şi orientările reacţiei societăţii româneşti de tranziţie împotriva criminalităţii care se amplifică continuu şi ameninţă să devină un pericol naţional în România.

În istoria contemporană, preocuparea constantă a societăţilor a fost aceea de a reglementa prin legi organizarea şi de a garanta drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor.

Adoptarea unor astfel de acte a fost inspirată de anumite scrieri ale unor mari înţelepţi ai vremurilor, din antichitate, Evul Mediu şi până în contemporaneitate, care au constituit baza filozofică a marilor mişcări spre libertate, marcând momente de răscruce în istoria popoarelor, şi producând transformări epocale cu profunde rezonanţe politice şi sociale.

Conceptul de drepturi şi libertăţi fundamentale desemnează categoria drepturilor cetăţeneşti, esenţiale pentru existenţa fizică şi integritatea psihică a indivizilor, pentru dezvoltarea materială şi intelectuală a acestora, precum şi pentru asigurarea participării lor active la exercitarea puterii publice, garantate de Constituţie . Prin urmare, drepturile şi libertăţile fundamentale intră în categoria drepturilor subiective ale cetăţenilor, esenţiale pentru libertatea şi demnitatea acestora în dezvoltarea personalităţii umane, stabilite şi garantate, prin Constituţie şi legi cu valoare constituţională .

S-a încercat o definire a noţiunii de drepturi fundamentale ale cetăţenilor de către reprezentanţii şcolii dreptului natural precum: Hugo Grotius, Thomas Hobbes, Samuel Pufendorf, John Locke, J.J. Rousseau şi alţii, ei susţinându-şi ideea că această categorie juridică ar cuprinde un număr de drepturi înnăscute pe care cetăţeanul le dobândeşte la naştere, fiind indisolubil legate de persoana umană, indiferent de stadiul de dezvoltare a societăţii .

Aceste concepţii valoroase exprimate în lucrările de referinţă încă din antichitate în operele lui Aristotel, Platon, Protagoras, iar mai târziu Immanuel Kant, J.J. Rousseau şi alţi adepţi ai şcolii dreptului natural, au influenţat documente cu caracter constituţional prin care s-a structurat categoria drepturilor şi libertăţile omului.

După cum voi încerca să expun în continuarea, drepturilor fundamentale ale cetăţenilor cu terminologia de ,,drepturile omului” îşi găsesc ocrotire atât în documente interne cât şi în cele internaţionale.

Primul act internaţional ar fi Declaraţia Universală a Drepurilor Omului şi cele două Pacte adoptate de Adunarea Generală a ONU în anul 1966, iar pentru Europa, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţii fundamentale.

Iar pe plan intern, drepturile omului sunt consacrate în Constituţie , Cod Civil, Cod Penal, Codul Muncii, Codul Familiei.

Întrucât astăzi drepturile fundamentale individuale sunt consacrate fie prin Constituţie, fie prin documente internaţionale care prin prestigiul care l-au dobândit de - a lungul timpului şi-au impus respect general, la Colocviul de la AIX din ianuarie 1981, drepturile fundamentale individuale au fost definite ca fiind: ,,ansamblul drepturilor şi libertăţilor recunoscute atât persoanelor fizice cât şi juridice în virtutea Constituţiei, dar şi a textelor internaţionale şi protejate atât contra puterii executive, cât şi contra puterii legislative de către judecătorul constituţional (sau cel internaţional) .