Curtea de Conturi

CAPITOLUL I.

Dezvoltarea istorică a Curţii de Conturi în România

Statul, indiferent de forma de organizare a acestuia, şi-a creat, din cele mai vechi timpuri, sisteme de control, în special de control financiar, ale căror principale obiective au constatat, în majoritatea covărşitoare a cazurilor, din activităţi de urmărire a modului de realizare a obligaţiilor financiare ale populaţiei faţa de instituţiile sale.

Mărturii ale existenţei unor forme de control financiar ale statului in spaţiul carpato-danubiano-pontic datează încă din secolul al XIV-lea. În procesul de formare si cristalizare, statele medievale românesti, nou înfiinţate, au creat o serie de structuri de control fiscal formate din slujbaşi, al căror principal rol era să asigure strângerea birurilor şi a dijmelor de la contribuabilii vremii.

Practica instituirii unor astfel de structuri a fost împrumutata de autoritaţiile domneşti de la poparele migratoare şi cotropitoare, în special de la cele de etnie mongola şi maura, care, în perioada în care au controlat spaţiul românesc, au organizat şi un practicat o intensă şi susţinută activitate de încasare a birurilor de tot felul impuse populaţiei autohtone .

Activitatea de urmărire a strângerii birurilor s-a dezvoltat după instaurarea dominaţiei otomane, ca urmare a instituirii de către aceasta a unui apăsător şi înrobitor regim fiscal, impus Principatelor Româneşti vasale, care constă, în principal, din obligaţia de plată a haraciului.

În vederea satisfacerii cererilor mereu sporite ale Porţii Otomane, atât a celor materiale, dar mai ales a celor financiare, domnitorii din Principatele Româneşti au fost constrânşi să instituie o foarte puternică structură de urmărire şi control ale încasării, de la populaţie, a diferitelor taxe impuse.

Cu toate că se manifestă printr-o accentuată tentă pragmatică, acţiunea nu avea totuşi un caracter organizat, deoarece nu exista o foarte exactă evidenţă nici a populaţiei, şi nici a nivelului birurilor şi dărilor la plata cărora acesta era obligată.

Dezvoltarea statului medieval a fost însoţită însă, în acelaşi timp, de dezvoltarea structurilor sale, fapt ce impunea şi perfecţionarea aparatului nou înfiinţat pe lângă curţile domneşti ce avea drept scop strângerea taxelor.

Astfel, prin reforma fiscală realizată în Ţara Românească de către domnitorul Matei Basarab în anul 1635 s-a urmărit atât nominalizarea obligaţiilor fiscale, cât mai ales repartizarea acestora pe unitaţi teritoriale şi realizarea evidenţei contribuabililor. Tot în această perioadă a apărut, pentru prima dată, ideea de buget general, sub denumirea de vistierie, ca instrument de gestionare a veniturilor şi a cheltuielilor.

Obligaţiile fiscale, cunoscute sub denumirea de dajdii, dijme, biruri, le-au fost atribuite în această perioadă şi primele destinaţii, în sensul că unele erau dirijate spre vistiere în vederea achitării haraciului (tribut anual plătit de ţările vasale) iar altele către, “cămara sau caseta privată a domnitorului” în vederea acoperirii cheltuielilor acestuia şi ale curţii sale.

În ce a ce priveşte controlul financiar, caracteristic acestei perioade era faptul că nu exista un sistem organizat care să aiba drept scop verificarea încasărilor fiscale, a sumelor din vistierie sau a celor din casetă privată a domnitorului, deoarece acestea, prevelându-se de drepturile ce îi erau atribuite, dispunea în mod discreţionar de utilizarea acestora.

Cu toate pe lâgă Curtea domnească funcţiona şi o autoritate, denumită sfat, formată din şapte boieri, aceasta nu avea rol de control al cheltuielilor, ci numai unul consultativ în ce a ce priveşte modul de efectuare a acestora .

Primii paşi în activitatea de control Financiar au fost destul de discreti, deoarece, aşa cum s-a menţionat, în această perioadă, deşi fusese instituită noţiunea de buget, sub forma vistieriei, gestiunea bunurilor acesteia se făcea prin întocmirea unor liste de evidenţă atât pentru încasări, cât şi pentru cheltuielile efectuate de domnitor şi funcţionarii domneşti, documente care erau prezentate sfatului boierilor.