Darea de Mită

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FENOMENUL GENERAL AL CORUPŢIEI

Secţiunea 1: Conceptul de corupţie şi necesitatea incriminării corupţiei

Conceptul de corupţie

Cuvântul corupţie vine de la termenul latin „CORUPTIO", caracterizând o anumită comportare a funcţionarului care îşi comercializează, îşi vinde atributele funcţiei şi încrederea acordată de societate, primind în schimb bani ori alte foloase.

O foarte bună caracterizare social-morală şi etică o conţine definiţia dată acestei noţiuni de către Dicţionarul explicativ al limbii române care o defineşte ca o "stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie", definire care pune un accent deosebit pe elementul moral, etic. Potrivit unei alte opinii cuvântul corupţie provine de la verbul latin "rumpere" a rupe, care desemnează deci o fractură, o fisură, o infracţiune

Ruptura poate consta în încălcarea unei reguli morale sau a unui cod special de conduită, ori cel mai adesea a unei reguli administrative, contravenientul trebuind să obţină un folos efectiv pentru sine, pentru familia sa, prietenii săi, clanul sau partidul său, folos care să fie recompensa directă pentru respectivul act de corupţie.

În orice caz, corupţia reprezintă un abuz de putere în scopul de a obţine avantaje materiale sau alte foloase, ea nu este decât un banal contract care funcţionează în baza principiului din dreptul roman „do ut des" (îţi dau ca să îmi dai) şi care se negociază şi se desfăşoară în condiţii de clandestinitate şi confidenţialitate."

Infracţiunile cuprinse sub noţiunea generică de „INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE" nu formează un grup distinct în Codul penal român, ci fac parte din infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul , cu toate că se diferenţiază de celelalte infracţiuni din această categorie mai cu seamă prin caracteristicile elementului material, care în esenţă constă în traficarea atribuţiilor specifice funcţiei deţinute în schimbul unor foloase sau specularea în aceleaşi scopuri a influenţei pe lângă unii funcţionari.

Deşi termenul este folosit în mod curent în legătură cu infracţiunile cuprinse în art 254-257 C. PEN., prima lege care îl foloseşte este Legea nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie, care, deşi nu indică expres că infracţiunile prevăzute în textele Codului penal sunt infracţiuni de corupţie, sfera sa de aplicare este limitată la acestea.

Clarificarea vine din prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, care stabileşte că infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din Codul penal sunt infracţiuni de corupţie.

Necesitatea incriminării corupţiei

Corupţia constituie o formă de poluare a vieţii sociale; faptele de acest fel reprezintă un pericol social pentru societate prin vătămarea sau punerea în pericol a desfăşurării activităţii statului şi tuturor sectoarelor vieţii sociale. De aici şi necesitatea intervenţiei legii penale.

Prin incriminarea faptelor de corupţie, legea penală caută să asigure îndeplinirea corectă, cinstită de către funcţionari a atribuţiilor ce le sunt încredinţate şi să combată manifestările de venalitate ale unora dintre aceştia care urmăresc să folosească funcţia în vederea realizării unor câştiguri ilicite

Utilizarea in folos propriu de către funcţionari, a instrumentelor de care dispune statul, pentru a influenţa economia duce la slăbirea puterii statului , împiedicat să joace rolul în principiu corector şi stabilitor pe care de obicei îl are.

Corupţia subminează rolul stabilizator al statului sporind în general toate cheltuielile acestuia şi reducându-i veniturile (de exemplu prin acordarea abuzivă de pensii de invaliditate), determinând creşterea costului global al serviciului public.

Dar ceea ce este mai grav e faptul ca infracţiunea de corupţie este molipsitoare Convingerea că ea exista peste tot riscă să facă mulţi oameni chiar şi întreaga societate să i se abandoneze complet, iar o societate care nutreşte convingerea că singurul mod de a trai este corupţia şi că împotriva acesteia nu se poate face nimic, se condamna singură.

În concluzie corupţia înfloreşte in societăţile unde cetăţeanul este dependent de funcţionarul de stat a cărui bunăvoinţă trebuie să o cumpere , aceasta dependenţa fiind cu atât mai mare cu cât protecţia legii este mai ineficientă şi cu cât funcţionarul are mai mare libertate de a acţiona nefiind îngrădit ori constrâns de a respecta anumite norme fie ele juridice sau morale.