Descentralizarea Administrativă în România

Aspecte introductive

Organizarea sistemului de administraţie publică

Termenul de administraţie provine din limba latină administer traducându-se prin: agent, ajutator, servitor.

Dicţionarul limbii romane reţine pentru verbul a administra explicaţia: a conduce, a cârmui, iar pentru administraţie totalitatea autorităţilor administrative existente într-un stat, secţie sau serviciu, care se ocupă de problemele administrative ale unei instituţii sau agent economic.

În dreptul administrativ tradiţional, noţiunea de „administraţie publică” a fost amplu şi diferit analizată, atât în literatura juridică interbelică, cât şi în cea de după al doilea razboi mondial. Uneori sfera administraţiei de stat, alteori, administraţia realizată de organisme statale era privită doar ca o dimensiune a administraţiei publice, făcându-se distincţia între administraţia publică de stat şi administraţia publică a comunităţilor locale. Apoi, administraţia de stat, în unele perioade legislative, s-a limitat la activitatea organelor administraţiei de stat, ca în alte perioade legislative, de regula dupa adoptarea de noi Constituţii, să fie extinsă şi la activitatea altor organe de stat.

În limbajul curent termenul „administraţie” este utilizat în mai multe sensuri. Astfel, prin administraţie se poate întelege: conţinutul principal al activităţii puterii executive a statului; sistemul de autorităţi publice care înfaptuiesc puterea executivă; conducerea unui agent economic sau instituţii social-culturale; un compartiment (direcţie, secţie, sector, serviciu, birou) din unităţile direct productive sau instituţii social-culturale, care nu desfasoară nemijlocit o activitate direct productivă.

Explicarea conceptului de administraţie publică se realizează prin raportarea la alte noţiuni, cum ar fi: serviciul public, putere publică, autoritate administrativă, organ administrativ, interes public.

Dintre multiplele sensuri ale termenului de administraţie, preocuparile teoretice s-au axat în principal pe clarificarea noţiunii de administraţie publică, luată ca formă de exercitare a puterii executive în stat, mai ales datorită importanţei pe care o reprezintă cunoaşterea exactă a acestei activităţi în intimitate, a modului în care trebuie să fie organizată realizarea ei în practică, moment esenţial, de care depinde în mare măsură înfaptuirea rolului statului în organizarea şi conducerea societăţii.

În concepţia Profesorului Ioan Alexandru, Administraţia Publică este un termen mai larg decat conducerea publică (management public), pentru că aceasta nu se limitează la management ci include imprejurările politice, sociale, culturale şi legale care afectează conducerea instituţiilor publice.

David H. Rosenbloom, în lucrarea sa „Public Administration” relevă faptul că „ Administraţia Publică, ca multe alte strădanii umane, este dificil de definit dar oamenii au cu toţii un sens al acesteia, deşi sunt păreri diferite despre cum ar putea fi realizată”.

De asemenea, consideră că, orice definiţie dată administraţiei publice trebuie să producă un impact adânc asupra publicului. Sunt asemănări între administraţia publică şi cea privată, adesea, acestea sunt relativ neimportante.

Administraţia publică are ca principal obiectiv administrarea interesului public, este constransă de Constituţii, dar nu şi de forţa marketingului, şi este considerată un adevăr public exercitat în numele suveranilor.

Administraţia publică este o categorie atât de abstractă şi variată, încât poate fi descrisă în termeni diferiţi. Totuşi, o definire a administraţiei publice este necesară.

Conceptul de administraţie publică, aşa după cum, de altfel, se cunoaşte, în orice societate, fie ea clasică, fie modernă, reprezintă în esenţa un instrument al statului indispensabil în atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, în fapt, de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, în scopul satisfacerii interesului general, prin acţiunea puterii publice.

Ea este constituită din ansamblul serviciilor publice, a căror bună desfaşurare permite realizarea obiectivelor definite de puterea politică. Constituie de asemenea, organizarea care se dă oricarui grup social evoluat, instrumentul de coeziune şi de coordonare indispensabilă, fără de care societatea se „dezagreghează”.

În acest plan sunt edificatoare afirmaţiile Prof. Paul Negulescu care afirmă că „ activitatea statului manifestată prin activitatea diverselor servicii publice şi supusă ordinii legale, constituie administraţiunea”, el definind Administraţia Publică ca fiind acea instituţie complexă ce reuneşte toate serviciile destinate satisfacerii intereselor generale, regionale sau comunale, precizând ca sunt administraţii publice statul, judeţul şi comuna. Se menţiona, totodată, în Legile administrative din perioada interbelică precum şi în Constituţia din 1923, ca administraţiile publice sunt personificate, adica au initiativă, răspundere şi capacitate juridică de a face acte de putere publică, de comandament şi acte patrimoniale, ele fiind persoane juridico-teritoriale ce au dreptul de comanda şi ca atare pot aplica constrângerea, în limitele unui anumit teritoriu.