Drept familial

INTRODUCERE

În materie civilă, nulitatea este o sancțiune care determină ineficacitatea actului juridic civil încheia cu nerespectarea cerințelor legale necesare pentru validarea acestuia. Codul civil consacră Capitolul IV din Titlul II (căsătoria) a Cărții a II-a (despre familie) nulității căsătoriei, reglementând nulitatea absolută (art. 293-296) și relativă (art. 297-303), precum și efectele acesteia (art. 304-306). Nulitatea căsătoriei este sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării cerințelor prevăzute de lege pentru încheierea căsătoriei.

În aplicarea dispozițiilor art. 48 alin. (2) teza I din Constituție, potrivit art. 259 alin. (4) C. civ., condițiile de încheiere și cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin prezentul cod. Deci în materie de căsătorie, nulitățile sunt numai exprese (textuale sau explicite). Altfel spus, pentru ca nerespectarea unei norme juridice să determine nulitatea căsătoriei, este necesară o dispoziție legală care să prevadă expressis verbis acest lucru.

Potrivit Codului civil, sunt cauze de nulitate relativă ale căsătoriei următoarele împrejurări: încheierea căsătoriei fară încuviințările sau autorizarea prevăzute de art. 272 alin. (2) și (4) [art. 297 alin. (1)], vicierea consimțământului unuia dintre soți prin eroare asupra identității fizice a viitorului soț, doi sau violență (art. 298); încheierea căsătoriei de către persoana lipsită vremelnic de discernământ (art. 299); încheierea căsătoriei între tutore și persoana minoră aflată sub tutela sa (art. 300).

Facem precizarea că, anterior, anulabilitatea căsătoriei era determinată, potrivit art. 21 din Codul familiei, numai de vicierea consimțământului unuia dintre soți prin eroare cu privire la identitatea fizică a celuilalt soț, prin viclenie sau prin violență. Deci, în prezenta, sunt adăugate încă trei cauze de nulitate relativă ale căsătoriei.

Atât în anterioara, cât și în prezenta reglementare, anulabilitatea căsătoriei încheiată între tutore și persoana minoră aflată sub tutela sa urmează a fi pusă în corelație cu nulitatea căsătoriei încheiată de persoana care suferă de alienație mintală.

Astfel, potrivit art. 164 alin. (2) C. civ., pot fi puși sub interdicție judecătorească și minorii cu capacitate restrânsă de exercițiu. După cum s-a precizat anterior, în temeiul art. 293 alin. (1) coroborat cu art. 276 C. civ., căsătoria încheiată de persoana care suferă de alienație sau debilitate mintală este lovită de nulitate absolută. Practic, în situația analizată, ne aflăm în prezența unui concurs între nulitatea absolută și cea relativă a căsătoriei.

Așa cum vom arăta și în capitolele lucrării, în opinia unor autori , fiindcă nulitatea absolută este determinată de nesocotirea unor norme juridice ce intră în conținutul ordinii publice, are prioritate în raport cu cea relativă. Drept urmare, în acest caz, căsătoria va fi nulă absolut pe motivul că unul dintre soți suferă de alienație mintală. Aceeași soluție este susținută și de principiul respectării interesului superior al copilului, principiu reafirmat prin art. 263 C. civ.

În schimb, nulitatea relativă a căsătoriei, întemeiată pe dispozițiile art. 300 coroborate cu cele ale art. 275 C. civ., poate fi dispusă numai când tutela minorului este instituită pentru unul din motivele prevăzute de art. 40 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, respectiv de art. 110 C. civ. Astfel, potrivit acestor texte, tutela minorului este instituită pentru că ambii părinți sunt, după caz, decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție judecătorească, dispăruți ori declarați judecătorește morți, precum și în cazul în care, la încetarea adopției, instanța hotărăște că este în interesul minorului instituirea unei tutele.