Drept penal și științe penitenciare

Infracţiunile contra securităţii omenirii

Aspecte generale

Infracţiunile contra umanităţii sau, aşa cum sunt denumite ele în legea penală a Republicii Moldova, infracţiunile contra securităţii omenirii, au o istorie relativ recentă. Ele au apărut în dreptul internaţional după cel de al doilea război mondial ca reacţie sănătoasă la atrocităţile săvârşite de către naziştii germani şi militariştii japonezi, în teritoriile ţărilor ocupate, împotriva populaţiei locale şi în lagărele de exterminare în masă împotriva evreilor, slavilor, polonezilor, ţiganilor etc, pe motive naţionale, etnice, rasiale sau alte motive similare, Şi a persoanelor handicapate.

De asemenea, un rol important în apariţia acestor categorii de infracţiuni au avut sancţionarea persoanelor vinovate de declanşarea şi purtarea celui de al doilea război mondial, conştientizarea caracterului exterminator al politicii naziste şi voinţa puterilor statelor lumii pentru a instaura o nouă ordine în Europa de după război.

Conceptul de infracţiune contra umanităţii a fost definit în Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nurnberg (art. 6) şi Carta Tribunalului de la Tokio (art. 5).

Conţinutul conceptului acestor categorii de infracţiuni include faptele de maximă violenţă, comise intenţionat de către indivizi împotriva statului sau împotriva altor indivizi în scopul încălcării securităţii internaţionale a comunităţii umane.

Izvorul reglementărilor infracţiunilor contra securităţii omenirii îl constituie, întâi de toate, Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nurnberg şi Carta Tribunalului de la Tokio, apoi celelalte reglementări internaţionale:

a) Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimeide genocid adoptată de Adunarea generală aONU la 9 decembrie 1948;

b) Convenţiile de la Geneva, adoptate la 12 august 1949;

c) Convenţia pentru reprimarea traficului cu fiinţe umane şi a exploatării prostituţiei semenilor din 2 decembrie 1949;

d) Convenţia de la Haga din 14 mai 1954 pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat;

e) Declaraţia 1653-XVI din 24 noiembrie 1961 a Adunării Generale a ONU cu privire la interzicerea folosirii armelor nucleare şi termonucleare;

f) Convenţia internaţională din 21.12.65 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială;

g) Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii din 26 noiembrie 1968;

h) Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor din 26 decembrie 1970;

i) Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea actelor teroriste din 2 februarie 1971;

j) Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite, îndreptate contra securităţii aviaţiei civile din 23 septembrie 1971;

k) Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului din 27 ianuarie 1972;

l) Convenţia din 30 noiembrie 1973 asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid;

m) Principiile cooperării internaţionale în ceea ce priveşte depistarea, arestarea, extrădarea şi pedepsirea indivizilor vinovaţi de crime război, crime umanităţii din 3 decembrie 1973.

n) Actul final al Conferinţei pentru Securitate si Cooperare în Europa, adoptat la Helsinki în 1975.