Dreptul de Proprietate Publică și Modurile de Dobândire

INTRODUCERE

Proprietatea îi dă omului posibilitatea şi imboldul muncii, dar şi sentimentul siguranţei zilei de mâine. Dreptul îi asigură modelul comportamental.

Asemenea valori şi multe altele, prin influenţa ce o exercită asupra omului formează în timp şi în cadrul unui complex şi rafinat proces ceea ce se cheamă tradiţia, mentalitatea şi bogăţia spiritual sufletească a unui popor.

Dreptul de proprietate, ca expresie juridică a categoriei economice – proprietate – este, poate cel mai elocvent exemplu ilustrativ al legăturii omului cu realităţile care îi definesc existenţa materială şi spirituală.

Deşi foarte frecvent folosite în limbajul comun, noţiunile de proprietate şi drept de proprietate necesită o analiză a conţinutului lor pentru o abordare ştiinţifică a temei noastre.

Proprietatea publică şi proprietatea privată sunt cele două forme ale proprietăţii în raport de titularul acestora.

După momentul 1989 au fost destule voci care contestau întru-totul proprietatea publică ceea ce ar putea fi înţeles ca statul să rămână fără fundamentul său economic. Dar un stat de drept nu poate fi un stat slab raportat numai la anumiţi indivizi pentru că astfel s-ar înlocui nomenclatura cu oligarhia.

După aprofundarea temei noastre vom înţelege că proprietatea publică şi proprietatea privată nu sunt noţiuni antagonice şi este imperios necesar dezvoltarea ambelor forme.

CAPITOLUL I. DREPTUL DE PROPRIETATE. NOŢIUNE. CARACTERE JURIDICE

1.1. Dreptul de proprietate şi proprietatea

Categoriei economice de proprietate îi corespunde categoria juridică a dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate este expresia juridică a proprietăţii – categorie economică.

În marea parte a legislaţiei noastre termenii „proprietate “ şi „drept de proprietate“ sunt sinonime. Astfel, art.44 şi art.136 din Constituţie folosesc atât termenul de „proprietate“ cât şi expresia „drept de proprietate.”

Termenul de „proprietate “ are două accepţiuni:

a) sensul economic, sens în care acest cuvânt desemnează raportul de însuşire a bunurilor;

b) sensul juridic care desemnează expresia juridică a proprietăţii adică dreptul de proprietate.

La rândul său, sensul juridic poate primi o serie de înţelesuri:

- proprietate în sens larg, înţeles în care cuvântul proprietate desemnează, atât dreptul de proprietate (mobiliară cât şi imobiliară), cât şi alte drepturi reale, folosindu-se de regulă pentru a le desemna formule ca „proprietatea unui uzufruct“, „proprietatea unei creanţe“, „proprietatea intelectuală“ etc.

- proprietatea în sens restrâns, adică proprietatea privită ca drept real exclusiv, absolut şi perpetuu purtând asupra bunurilor mobile şi imobile.

- proprietate în înţeles de obiect al dreptului de proprietate, în care desemnează bunul la care se referă dreptul de proprietate .

De regulă, termenul „proprietate“ desemnează categoria economică a proprietăţii iar expresia “ dreptul de proprietate “ desemnează expresia juridică a proprietăţii privită în înţelesul de categorie economică.

În legislaţia noastră, aşa cum rezultă din precizarea sensurilor şi din faptul că „proprietatea” şi „dreptul de proprietate “ sunt dintr-un anumit punct de vedere, termeni sinonimi, primul termen – „proprietatea“ este utilizat şi pentru a desemna expresia sa juridică, adică „dreptul de proprietate “.