Dreptul la moștenire a rudelor defunctului

Argument

Subiectul ales pentru aceasta lucrare se desprinde dintr-o tema vasta si anume „Mostenirea”. Eu m-am oprit asupra „Dreptului la mostenire al rudelor defunctului” si, in mod special, asupra “Drepturilor succesorale ale sotului supravietuitor”.

In paginile urmatoare am facut referire la rudele defunctului chemate la mostenire, acestea fiind principalul izvor pentru vocatia succesorala legala si am ilustrat cele patru clase de mostenitori.

Inchei aceste sumare precizari cu indemnul spre studiu adresat de ilustrii dascali ai scolii romanesti de drept civil, C. Hamangiu, I. Rosetti Balanescu si Al.Baicoianu: “Dreptul este o stiinta pentru studentul care il invata, pentru profesorul care il explica, pentru legiuitorul care trebuie mai intai sa cunoasca nevoile sociale si principiile juridice inainte de a concretiza propriile sale principii in legi, si chiar pentru judecatorul sau avocatul care nu-si poate indeplini misiunea decat daca poseda cunoasterea regulilor juridice si a principiilor continute in legi”

Întreaga viaţă a omului este cuprinsă de normele Dreptului civil - de la naştere, ba chiar de la zămislire, şi până la moarte - cu urmările sale patrimoniale, adică moştenirea, care mai este numită şi succesiune sau ereditate. Unele din aceste denumiri sunt găsite în dispoziţiile legale ale codului civil sau în doctrină, accepţiunea lor fiind egală.

În înţelesul său restrâns, termenul de „succesiune”, precum şi cel de „moştenire” şi de „ereditate”, desemnează atât transmisiunea din cauză de moarte, cât şi obiectul acestei transmisiuni, adică patrimoniul în totalitatea lui, fracţiuni din patrimoniu sau ale unor bunuri singulare. Autori vechi reproşează redactorilor codului civil că „s-au ferit de a vorbi româneşte.” In înţeles larg (lato sensu) el desemnează orice transmisiune de drepturi - universală, cu titlu universal, sau cu titlu particular -, de la o persoană la alta, prin acte între vii (inter vivos) sau pentru cauză de moarte (mortis causa).

Despre moştenire, jurisconsultul roman Iulian scrie că ea este dobândirea întregului drept pe care l-a avut defunctul (Hereditas nihil alind est quam succesio in universum ius quod defunctus habuit) .

Persoanele chemate de lege la moştenire sunt rudele şi soţul supravieţuitor al celui care lasă moştenirea.

Rudenia cu defunctul constituie principalul izvor pentru vocaţia succesorală legală.

Rudele chemate la moştenire pot fi: descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi; ascendenţii ordinari şi, în sfârşit colateralii ordinari.

Clasa întâi de moştenitori legali - a descendenţilor.

Prin descendenţi se înţeleg copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la infinit, fără deosebire de sex şi indiferent dacă sunt din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite (art. 669 C. civil). Această clasă (ordin) este alcătuită din copiii defunctului şi urmaşii acestora (copii, nepoţi, strănepoţi etc.) fără deosebire de sex şi indiferent de ordinea naşterii lor.

Copiii şi ceilalţi descendenţi ai defunctului chemaţi la moştenire sunt, în mod obişnuit, din căsătorie; ei au vocaţie succesorală indiferent dacă sunt din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite.

Fac parte din aceeaşi clasă şi copiii din afara căsătoriei, cu condiţia ca filiaţia să fi fost stabilită faţă de defunct potrivit legii (art. 63 C. familiei). Codul familiei consacră principiul deplinei egalităţi a copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie. Regimul legal aplicabil este acelaşi şi în consecinţă, are aceeaşi chemare succesorală, fără a se face vreo deosebire între moştenirea lăsată pe linie paternă şi moştenirea lăsată pe linie maternă. Faptul procreaţiei dă naştere dreptului la moştenire atât în privinţa succesiunilor lăsate de mamă şi rudele acesteia, cât şi în privinţa moştenirii lăsate de tată şi de rudele acestuia. 1

Alături de copiii din căsătorie, şi cei din afara căsătoriei fac parte din clasa descendenţilor şi copiii adoptaţi. Dreptul român, în art. 75 din C. familiei prevede că adoptatul dobândeşte faţă de adoptator, prin efectul adopţiei, aceleaşi drepturi ca acelea pe care le are copilul din căsătorie faţă de părinţii săi. Astfel, ca şi copilul din afara căsătoriei, adoptatul este asimilat cu copilul din căsătorie şi în ce priveşte dreptul la moştenirea rămasă de pe urma adoptatorului, fără a deosebi după cum acesta lasă sau nu o posteritate cu calitatea de moştenitori.