Drepturile Copilului

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Aceasta licenta trateaza Drepturile Copilului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 73 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Harbada Maria

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

INTRODUCERE 5
CAP. I: REGLEMENTĂRI EXISTENTE ÎN DOMENIUL DREPTURILOR COPILULUI 9
I.1: Aspecte generale 9
I.2: Reglementări existente pe plan international în domeniul drepturilor copilului 11
I.2.1. Declaratia Drepturilor Copilului 11
I.2.2. Conventia Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului 12
I.2.3. Conventii adoptate în cadrul Organizatiei Internationale a Muncii 18
I.2.4. Conventia asupra protectiei copiilor si cooperării în materia adoptiei internationale 19
I.2.5. Instrumente adoptate de Consiliul Europei în materia drepturilor copilului 20
I.3. Aspecte din practica judiciară privind protectia drepturilor copilului pe plan international 26
I.4: Cadrul legal intern privind respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copilului 28
CAP. II DREPTURILE COPILULUI POTRIVIT LEGISLAȚIEI ÎN VIGOARE 32
II.1.Principiile generale ale protectiei si promovării drepturilor copilului 34
II.2. Drepturile si libertătile civile ale copilului 41
II.2.1. Dreptul copilului la păstrarea si stabilirea identitătii sale 41
II.2.2. Dreptul copilului de mentine relatii personale si contacte directe cu părintii, rudele, precum si cu alte persoane fată de care copilul a dezvoltat legături de atasament 42
II.2.3. Dreptul copilului la protejarea imaginii sale publice si a vietei sale intime, private si familiale 43
II.2.4. Dreptul copilului la libertatea de exprimare 44
II.2.5. Dreptul copilului la libertatea de gândire, de constiintă si de religie 44
II.2.6. Dreptul copilului la libera asociere în structuri formale si informale, precum si libertatea de întrunire pasnică 45
II.2.7. Dreptul copilului la respectarea personalitătii si individualitătii sale 45
II.2.8. Dreptul copilului de a depune singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale 45
II.3. Drepturi referitoare la asigurarea unui mediu familial si îngrijirea alternativă 46
II.3.1. Dreptul copilului de a creste alături de părintii săi 48
II.3.2. Copilul are dreptul să fie crescut în conditii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală si socială 48
II.3.3. Dreptul copilului la protectie alternativă 48
II.4. Drepturi care privesc sănătatea si bunăstarea copilului 49
II.4.1. Dreptul copilului la sănătate 49
II.4.2. Dreptul copilului la bunăstare 50
II.4.3. Dreptul la îngrijire specială a copilului cu handicap 50
II.5. Dreptul copilului la educatie, activităti recreative si culturale 51
II.5.1. Dreptul copilului de a primi o educatie care să îi permită dezvoltarea, în conditii nediscriminatorii a aptitudinilor si personalitătii sale 51
II.5.2. Dreptul copilului la odihnă si vacantă 52
II.6. Aspecte din practica judiciară privind drepturile copilului pe plan intern 52
Cap.III: INSTITUȚII SI ORGANISME ABILITATE ÎN DOMENIUL DREPTURILOR COPILULUI 55
III.1. Autoritatea Natională pentru Protectia Familiei si a Drepturilor Copilului 56
III.2. Avocatul Poporului 57
III.3. Comisia pentru Protectia Copilului 58
III.4. Directia Generală de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC) 59
III.5. Serviciul public de asistentă socială 61
III.6. Organismele private 62
CONCLUZII SI PROPUNERI 63
BIBLIOGRAFIE 73

Extras din document

INTRODUCERE

După istoricul francez Phillippe Aries întelegerea copilăriei, cel putin până la vârsta de 7 ani, ca stadiu distinct al evolutiei ideologice a persoanei, ca perioadă care necesită grijă si asistentă specială, s-a cristalizat surprinzător de târziu în constiinta comună, abia în Europa secolelor XV-XVIII. Într-un studiu publicat la începutul deceniului sapte, P.Aries aprecia că în societatea medievală ideea de copilărie nu a existat, asa cum o percepem acum, lipsea cu desăvârsire, pentru că de îndată ce depăsea stadiul de dependentă biologică, copilul intra direct în societatea adultilor. Copiii nu puteau fi deosebiti de adulti deoarece erau îmbrăcati la fel, se comportau la fel si erau integrati în acelasi tip de activităti sociale. Erau întâmpinati si tratati ca „adulti în miniatură”

Individualizarea copilăriei ca stadiu distinct s-a realizat printr-un proces lent în cadrul căruia institutionalizarea educatiei a avut un rol esential. Studiile si cercetările sociologice subliniază că întelegerea copilăriei nu poate fi detasată de contextul concret al societătilor si grupurilor sociale, de practicile si traditiile cresterii copiilor, de normele si valorile atasate acestui proces, de politicile sociale, de cadrul normativ si institutiile implicate, etc.

Într-un studiu asupra nasterii conceptului de copilărie în Anglia, H.Hendrick identifica, în ordine cronologică, o serie de constructe successive începând cu copilul-fabrică (factory-child), copilul delincvent, copilul scolar, copilul psihomedical si copilul bunăstării (welfare-child). Fiecare “tip de copilărie” a fost sanctionat prin acte normative speciale care au reglementat diferite forme de asistentă si protectie comunitară.

Interesul pentru copil ca fiinţă umană cu drepturi depline este unul din principalele aporturi ale secolului XX la evoluţia umanităţii. Nimic nu apare ca fiind mai firesc pentru un secol pe care la inceputurile sale Helen Key îl anunţa ca fiind “secolul copilului”, decât numeroasele dezbateri şi discuţii referitoare la natura drepturilor ce trebuiau asociate copilului şi copilăriei.

A existat o unanimă recunoaştere a nevoii speciale de protecţie a copilului datorită vulnerabilităţii sale în raport cu societatea. Vulnerabilitatea a fost interpretată prioritar în legătură cu anumite incapacităţi, prin urmare copilul a fost mai curând tratat ca obiect al actelor de caritate decât ca o fiinţă umană individuală, cu propriile sale drepturi. Elaborarea deciziilor cu privire la copil a avut loc de cele mai multe ori în absenţa copilului.

După Primul Război Mondial, ideea drepturilor copilului a captat pentru prima dată atenţia lumii. În 1924, Liga Naţiunilor a adoptat Declaraţia de la Geneva. În 1959, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia drepturilor copilului.

Spre sfârşitul anilor ‘60, s-a pus accentul pe ideea drepturilor de participare ale copilului. Mai mulţi lideri de opinie au susţinut că şi copii au competenţele necesare pentru a lua decizii în privinţa problemelor importante din viaţa lor şi că ar trebui lăsaţi să participe la luarea acestor decizii.

În cea de-a doua jumătate a secolului XX a început să crească gradul de înţelegere a nevoilor psihologice ale copiilor şi recunoaşterea copilăriei ca o valoare în sine. În acelaşi timp, a apărut evident faptul că, uneori, interesul copiilor este diferit de cel al protectorilor săi – mulţi copii fiind supuşi unor tratamente inacceptabile în chiar famiile lor.

Documentele O.N.U. relevă că si acum la începutul mileniului trei situatia copilului în lume nu este deloc una fericită. Astfel, jumătate din săracii lumii sunt copii; milioane de copii mor în fiecare an din cauza unor boli sau suferă din cauza calitătii apei potabile si a conditiilor sanitare improprii; peste opt milioane si-au pierdut mamele sau ambii părinti ca urmare a maladiei SIDA; peste 250 milioane de copii din toată lumea muncesc în situatii uneori periculoase si în conditii de exploatare; peste trei sute de mii de copii sunt soldati în conflictele armate de pe glob; 15 milioane de copii din tările în curs de dezvoltare mor din cauza foametei; 131 de milioane de copii nu merg la scoală, fiind victimele analfabetismului, prostitutiei, consumului de droguri, cersetoriei, traficului ilegal de persoane, abandonului de familie si, uneori, sunt chiar autorii unor acte de terorism. În societatea modernă toti vorbesc de drepturile copilului si le codifică în acte normative, în timp ce un copil moare de foame, de frig sau de boală, o dată la patru minute. Prin intermediul cooperării internationale, tările subdezvoltate si în curs de dezvoltare, printre care si România, beneficiază de asistentă tehnico-stiintifică si financiară, în domeniul implementării si protectiei copilului si a copilăriei.

Toate aceste constatări au exercitat presiuni pentru elaborarea unei convenţii care să plece de la nevoile reale şi specifice ale copilului şi să trateze independent drepturile copilului mai curând decât să le includă în drepturile omului.

La 20 noiembrie 1989 Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite adoptă cele 54 de articole ale Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Aceasta a intrat în vigoare în septembrie 1991 şi a fost ratificată de majoritatea ţărilor din lume, cu excepţia Statelor Unite ale Americii şi a Somaliei.

La nivel national, în special în deceniul care a urmat ratificării Conventiei Natiunilor Unite în materie, statele s-au văzut nevoite să adopte diferite măsuri legislative si politici sociale menite să amelioreze situatia copiilor. În unele tări, între care si România au fost create institutii specializate la nivel national si local menite să monitorizeze implementarea si respectarea drepturilor copilului. La nivelul lor lucrează zeci de mii de specialisti în domeniu, si se alocă importante sume de bani din bugetele nationale sau din surse internationale. S-au dezvoltat programe de parteneriat stat - organisme private – nationale si internationale – în acelasi scop, al ameliorării protectiei drepturilor copilului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Drepturile Copilului.doc