Efectele încheierii căsătoriei

Introducere

Căsătoria este uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, cu scopul întemeierii unei familii, care se încheie pe viaţă şi este reglementată de normele imperative ale dreptului familiei. În ceea ce priveşte încheierea căsătoriei şi efectele ei, Codul Civil reglementează toate raporturile dintre soţi. În zilele noastre căsătoria nu mai este aşa de apreciată cum era odată, pentru că mulţi tineri aleg să convieţuiască fără a fi căsătoriţi, pentru a nu mai fi nevoiţi să divorţeze. Tinerii nu mai înţeleg astfel nici caracterul solemn şi laic al căsătoriei şi preferă chiar să devină părinţi în afară căsătoriei. Studiile făcute au evidenţiat că tinerii care aleg să se căsătorească o fac la vârste mai înaintate, după ce şi-au asigurat un loc de muncă. Există tot mai multe familii monoparentale, relativ instabile din cauza persoanelor care se succed în universul familial. Din această cauză nu e de mirare că tinerii nu vor să se mai căsătorească deoarece cred că vor suferi, vor fi înşelaţi şi vor divorţa.

Tinand cont de toate acestea mi-am structurat lucrarea astfel:

Capitolul I Efectele căsătoriei

Capitolul II Raporturile patrimoniale dintre soţi

Capitolul III Drepturile soţilor asupra bunurilor comune

Capitolul IV Datoriile comune ale soţilor

În cadrul relaţiilor de familie apar aspecte morale, sociale, fiziologice şi acestea au un profund caracter de complexitate, pe care nu-l găsim în cadrul altor relaţii sociale.

Prin intrarea în vigoare a Noului Cod Civil a fost abrogat Codul Familiei, reglementarea relaţiilor de familie fiind astfel inclusă în prevederile Codului Civil. Adoptarea acestui nou cod a adus multiple modificări, inclusiv în ceea ce priveşte relaţiile de familie în general şi regimurile matrimoniale în special. Posibilitatea de a opta pentru unul din mai multe regimuri matrimoniale există de multe generaţii în legislaţiile străine, legislaţia română rămâne în urmă cu modificarea legii în funcţie de nevoile omului modern.

În sens juridic, familia rezultată din căsătorie, este grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii ce rezultă din căsătorie, rudenie (naturală, de sânge sau civilă) sau alte raporturi asimilate de lege celor de familie. Statul apară interesele mamei şi ale copilului şi manifestă deosebită grijă pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii. În relaţiile dintre soţi, precum şi în exerciţiul dreptului faţă de copii, bărbatul şi femeia au drepturi egale. Drepturile părinteşti se exercită numai în interesul copiilor. Alţi autori consideră că definirea noţiunii de familie ridică mari dificultăţi deoarece relaţiile de familie au un caracter complex, neîntâlnit la alte categorii de relaţii sociale.

Noţiunea sociologică şi cea juridică de familie se suprapun. Există şi situaţii în care această corespondenţă nu funcţionează. De exemplu, în cazul desfacerii căsătoriei (divorţ), relaţiile de familie în sens sociologic încetează, pentru că nu mai există comunitate de viaţă şi de interese, dar relaţiile de familie în sens juridic există şi se materializează în obligaţia de întreţinere între foştii soţi şi părinţi şi copii, că şi în dreptul la nume.

Evoluţia istorică a formelor de căsătorie începe încă din faza epocii pietrei cioplite, epoca în care s-au desprins grupuri mari de rude, ulterior relaţiile dintre sexe fiind interzise între rude de generaţii diferite.

Încep să apară aşa zisele căsătorii pe grupe de vârstă, iar denumirile de mama, frate, nu mai sunt apelative de calitate, ci reprezintă persoane în sarcina cărora apar îndatoriri ce trebuie respectate.

Treptat căsătoria pe grupe nu mai supravieţuieşte, iar în neolitic încep să apară germenii familiei care îşi au izvorul în căsătoria pereche, ce reprezintă unirea unui anumit cuplu. Bărbatul avea mai multe soţii, dintre care una era soţia principala, iar femeia avea mai mulţi soţi, dintre care unul era soţul principal. Odată cu dezvoltarea creşterii vitelor, rolul femeii scade, păstoritul fiind ocupaţia bărbaţilor, astfel încât se ajunge la o sporire a rolului acestuia şi la instaurarea patriarhatului, că formă de organizare a societăţii.

Pentru a-şi impune autoritatea, bărbatul recurge la o serie de tertipuri cum sunt bunăoară cumpărarea, răpirea, convieţuirea îndelungată cu partenera, toate creând în final un sistem patrilocal şi o descendenţă patriliniară.

Abia acum se poate vorbi despre o familie în adevăratul sens al cuvântului, cu un cap care să deţină autoritatea absolută asupra membrilor săi, putere transferată bărbatului şi în Roma

antică, unde pate familias era cel care deţinea proprietatea – qui în domo dominium habet nu numai asupra bunurilor, ci şi asupra persoanelor.