Efectele Specifice Contractelor Sinalagmatice

Capitolul I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONTRACTELE

SINALAGMATICE

I.1 Definirea contractului sinalagmatic

Între contract, pe de o parte, şi act juridic pe de altă parte există deosebiri de

substanţă. Astfel, genul îl reprezintă actul juridic civil, iar specia este oferită de

contract. Având în vedere această distincţie putem afirma că orice contract este un act

juridic, dar nu orice act juridic este un contract. Prin urmare, actul juridc se divide in

act de formaţie unilaterală şi act de formaţie bilaterală.1 Articolul 942 Codul Civil

defineşte contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui

sau a stinge între dânşii un raport juridic”.

Clasificarea contractelor prezintă importanţă pentru stabilirea regimului juridic

aplicabil speciilor de contracte. Astfel, după conţinutul lor, contractele se clasifică în

contracte unilaterale - acelea care dau naştere la obligaţii numai în sarcina a uneia

dintre părţi, si contracte sinalagmatice (bilaterale) - caracterizate prin caracterul

reciproc şi interdependent al obligaţiilor părţilor. Conform art. 943 Codul Civil:

„contractul este bilateral sau sinalagmatic când parţile se obligă reciproc una către

alta”. Aşadar, fiecare parte are concomitent atât calitatea de creditor cat şi cea de

debitor, obligaţia ce revine unei părţi avându-şi cauza juridică imediată în obligaţia

corelativă a celeilalte părţi.

I.2. Principiul reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor părţilor în

contractele sinalagmatice

Din reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor, decurg anumite efecte

specifice:

a) Întrucât obligaţiile reciproce ale părţilor trebuie executate simultan, în cazul

în care una din părţi nu-şi execută obligaţiile ce-i revin din contract cealaltă parte are

dreptul să refuze executarea obligaţiei proprii opunându-i primei părţi excepţia de

neexecutare a contractului (exception non adimpleti contractus).

b) Al doilea efect specific apare in cazul in care, deşi una din părţi este gata

sa-şi execute obligaţia proprie sau a executa-o în parte ori în îintregime, cealaltă parte

1 Ioan Adam, “Drept Civil. Teoria generala a obligaţiilor”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 65.

refuză, în mod culpabil, să şi-o execute pe a sa. În această situaţie partea care a

executat obligaţia sau este gata să o execute va avea dreptul de a alege între a cere

executarea silită a contractului ori a ceredesfiinţarea sau încetarea contarctului, în toate

cazurile putând cere şi despăgubiri. Desfiinţarea, care are efecte retroactive, poartă

denumirea de rezoluţiune. Încetarea contractului, care produce efecte numai în viitor,

poartă denumirea de reziliere.

c) Dacă o parte se află în imposibilitate de a executa contractul va apărea

problema riscului contractului. În această situaţie se va determina persoana care va

suporta consecinţele imposibilităţii fortuite de executare.

Ideea reciprocităţii obligaţiilor necesită trei precizări. În primul rând, obligaţiile

reciproce ale părţilor trebuie să aibă un izvor comun, de natură contractuală. Este

posibil ca obligaţiile părţilor să fie reciproce, dar născute din izvoare diferite,

contractuale sau extracontractuale. Este cazul contractelor sinalagmatice imperfecte,

însă, în realitate aceste contracte au caracter unilateral, dar după încheierea lor, se naşte

o datorie, în legatură cu executarea contractului, şi în sarcina părţii neobligate iniţial.

Această datorie nu izvorăşte din contractul încheiat de părţi, ci dintr-un fapt juridic, în

sens restrans, ulterior şi exterior contractului propriu-zis.

În al doilea rând, nu trebuie să se confunde ideea de reciprocitate a obligaţiilor

sau a datoriilor cu ideea de reciprocitate a prestaţiilor. Insuficienta diferenţiere a

acestor noţiuni explică de ce, uneori, s-a afirmat că reciprocitatea este un element

secundar, nedefinitoriu pentru contractele sinalagmatice. Pentru a argumenta această

concluzie au fost invocate figura juridică a stipulaţiei pentru altul, împreună cu unele

forme particulare pe care le îmbracă aceasta, şi contractul de societate.

În asemenea situaţii, prestaţiile părţilor nu sunt reciproce (promitentul îşi execută

prestaţia faţă de terţul beneficiar, iar nu faţă de stipulant; tot astfel, părţile din

contractul de societate, nu se obligă la prestaţii reciproce ci se obligă unii faţă de alţii

să pună ceva în comun, eventual în favoarea societăţii viitoare ca persoană juridică).2

În al treilea rând, reciprocitatea obligaţiilor nu se confundă nici cu echivalenţa

prestaţiilor. Astfel, pentru a fi în prezenţa unui contract sinalgmatic, este necesar ca

fiecare să aibă convingerea că obţine nu numai echivalentul prestaţiei sale, ci şi un

câştig.