Egalitatea de tratament și principiul nondiscriminarii în dreptul muncii

Capitolul 1. Consideratii generale privind notiunile de egalitate si nediscriminare

1.1 Egaliatea - drept natural inalienabil

Egalitatea este un principiu universal ce guverneaza atat sistemele internationale de drept, cat si orice sistem national in care legea fundamentala consacra principiul egalitatii ca principiu fundamental, comun tuturor ramurilor de drept intern.

Conform articolului 7 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului toti oamenii sunt egali in fata legii si au, fara nicio deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta declaratie si impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.

In cadrul sistemului national de drept, egalitatea reprezinta principiul fundamental in baza caruia orice persoana - fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie sau apartenenta politica, avere sau origine sociala - se bucura, in mod egal, de toate drepturile prevazute de lege, participand la viata politica, economica si sociala - fara privilegii si fara discriminari - beneficiind, in acelasi timp, de un tratament egal din partea autoritatilor publice si a celorlalti cetateni.

Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului national, egalitatea, garanteaza individului, deci si salariatului, sentimentul ca este tratat cu respectul si demnitatea ce i se cuvine si ca, totodata, el se bucura de dreptatea ce-i revine fiecarei fiinte umane . Prin urmare, principiul juridic al egalitatii presupune tratarea tuturor persoanelor in mod egal, fara nicio discriminare nejustificata, bazata pe unul dintre motivele interzise de lege, in timp ce egalitatea in fata legii presupune ca toate persoanele se supun acelorasi norme juridice, fara niciun fel de deosebire si fara privilegii, avand in fata oricarea discriminari, dreptul la o protectie egala.

Constitutia Romaniei nu stabileste intelesul egalitatii intr-un mod expres - ea rezultand din textele legii fundamentale, ci reglementeaza un aspect bipolar al acesteia: pe de-o parte prezinta egalitatea ca principiu obiectiv de drept , iar pe de alta parte consacra dreptul la nediscriminare ca un drept subiectiv fundamental . In vederea aplicarii corecte a egalitatii, Curtea Constitutionala a Romaniei a fost chemata in numeroase cazuri, sa interpreteze acest aspect bipolar, creionand treptat o definitie jurisprudentiala a principiului constitutional al egalitatii si oferind, prin intermediul hotararilor sale, elementele necesare acestei interpretari. Astfel, egalitatea, prezentata de catre Curtea Constitutionala s-a dovedit a fi o forma a dreptului la nediscriminare, ce interzice discriminarile arbitrare si subliniaza diferenta obiectiva de tratament aplicata in situatii similare.

Gradul mare de abstractizare pe care egalitatea il prezinta a justificat imposibilitatea asimilarii totale al principiului constitutional al egalitatii cu un drept subiectiv fundamental, acesta fiind considerat mai degraba un principiu general de drept, completat de dreptul subiectiv la nediscriminare.

In esenta sa, conceptul de egalitate, presupune existenta unei relatii tripartite intre o calitate si doua persoane. In acest caz, putem spune ca doua sau mai multe persoane sunt absolute egale numai atunci cand acestea sunt identice. Totusi, trebuie sa avem in vedere faptul ca rationamentul egalitatii umane, spre deosebire de egalitatea matematica absoluta, presupune o anumita diferentiere intre persoanele care sunt comparate. Trebuie avut in vedere faptul ca doua persoane diferite nu pot fi niciodata absolut egale, iar daca acestea nu difera intre ele, atunci ele sunt identice, nu sunt egale. Prin urmare, egalitatea umana implica mai mult conceptul de similaritate sau potrivire, decat conceptul de identitate.

Aparitia unor interpretari multiple a fost determinata de unele deosebiri aparute intre conceptul general si diferitele concepte specifice asupra egalitatii. Aceste interpretari au generat dezbateri controversate cu privire la definirea notiunii de egalitate umana. In doctrina juridica internationala a fost unanim acceptat, mai intai, conceptul egalitatii morale, completat ulterior de alte doua concepte: egalitatea formala si egalitatea substantiala/proportionala.

Egalitatea morala i se atribuie individului la nastere si reprezinta acea egalitatea provenita de la natura si care impune aceeiasi demnitate si acelasi respect pentru fiecare fiinta umana, fara niciun fel de deosebire. Acest concept a fost initiat si dezvoltat de filosofii antici, fiind apoi preluat de biserica crestina si, ulterior, de majoritatea religiilor, ca un concept politico-filosofic fara putere si efecte juridice. Prin reglementarea juridica a unor privilegii, in realitate, egalitatea morala a fost inlocuita de alte forme de egalitate.

Egalitatea formala reprezinta prima parte a teoriei lui Aristotel conform careia celor egali trebuie sa li se ofere un tratament egal. Prin urmare, toti membrii societatii au drepturi si obligatii care sunt reglementate de legislatia nationale, aplicabila tuturor. Aceasta forma de egalitate juridica s-a dovedit a fi bazata pe preferinte subiective intemeiate fie pe modul de identificare a elementului comparativ necesar relatiei tripartite impuse de conceptul de egalitate, fie pe imposibilitatea de identificare a acestuia, desi dezavantajele erau evidente, fie pe necesitatea de a obtine egalitatea de facto atunci cand elementul comparativ a fost corect identificat. Egalitatea formala, numita si liberala, se aplica atat situatiilor clasice de discriminare, cat si situatiilor de tratament aparent inegal.

Egalitatea substantiala, care mai este numita si proportionala, reprezinta a doua parte a teoriei lui Aristotel conform careia este echitabil sa se ofere tratament diferit celor inegali in vederea atingerii unor conditii sociale egale pentru toti membrii societatii.

Pentru a ne da seama daca adevarata egalitate exista trebuie sa urmarim rezultatul final al unei actiuni. Acesta este cel care hotaraste, si cel mai important, este cel care distinge intre egalitatea de facto si de jure. Astfel, pentru a ajunge la o egalitate adevarata este necesar ca pentru fiecare cauza sa se recunoasca diferentele si in cazul persoanelor diferite sa se aplice un tratament diferit, asa incat rezultatul final sa-i aduca pe toti intr-o pozitie de egaliatate. Pentru a ajunge intr-un final la aceasta forma de egalitate, statul are obligatia sa recurga la masuri si actiuni discriminatorii legitime, care mai sunt cunoscute si sub denumirea de discriminari pozitive. Principalul scop al acestor masuri al reprezinta corectarea inegalitatilor in realitate, prin stabilirea unor dicriminari cu o valoare pozitiva. Astfel, egalitatea de sanse conceputa ca o egalitate a rezultatelor prin diferentierea persoanelor comparate reprezinta, in fapt, egalitatea substantiala.