Funcțiile Dreptului

INTRODUCERE

Legile generale ale societăţii au anumite trăsături care le deosebesc de legile naturii, în primul rând, prin aceea că legile dezvoltării sociale se manifestă în însăşi activitatea oamenilor dotaţi cu conştiinţă şi raţiune. Prin tradiţie, prin conţinutul obiectului său, ştiinţa dreptului aparţine ştiinţelor despre societate.

Dimensiunea juridică a societăţii este o realitate asupra căreia se apleacă – spre a-i cerceta legităţile, regularităţile, geneza şi modalităţile de implicare şi determinare a comportamentului uman – atât dreptul, cât şi alte componente ale sistemului ştiinţelor sociale.

Ştiinţele juridice studiază legile existenţei şi dezvoltării statului şi dreptului, instituţiile politice şi juridice, formele lor concret istorice, corelaţia cu celelalte componente ale sistemului social, modul în care instituţiile politico-juridice influenţează societatea şi suportă, la rândul lor, influenţa socială.

Lucrarea este structurată în patru capitole. Primul capitol este intitulat „Consideraţii privind conceptul dreptului” şi prezintă noţiunea, originea, esenţa, conţinutul, forma şi realizarea dreptului.

Fiind determinat de scopuri care impun acţiuni, dreptul, ca fenomen normativ, reprezintă o tentativă de disciplinare, de ordonare a relaţiilor sociale, în vederea promovării larg receptate de societate, cum ar fi: proprietatea, siguranţa juridică şi securitatea libertăţilor individuale, societatea civilă. Ştiinţa dreptului formulează principiile generale în baza cărora dreptul îşi structurează un mecanism adecvat – eficient şi adaptat permanent la scara omului real, concret – de influenţare a comportamentului în temeiul unor cerinţe valorice. Ca ştiinţă explicativă, ştiinţa dreptului studiază natura juridicului, caracteristicile sale structurale, raporturile cu alte ştiinţe, legăturile interne ale sistemului juridic. În felul acesta, dreptul, ca şi celelalte ştiinţe sociale, reprezintă o generalizare a experienţei umane într-un anumit sector de activitate şi conţine o serie de date, verificate şi sistematizate, un complex de noţiuni, categorii, rapoarte şi principii, dar şi un ansamblu metodologic, în baza căruia fenomenele pot fi studiate, investigate.

Dreptul unui stat este alcătuit din numeroase norme şi instituţii. Acestea formează sistemul unitar al dreptului statului respectiv. Acest sistem unitar există în diversitatea ramurilor care-l compun. Fiecare ramură a sistemului este alcătuită dintr-un grup de norme, organic legate, ce reglementează o categorie de relaţii sociale, pe baza aceloraşi metode şi în temeiul unor principii comune.

Capitolul II al acestei lucrări este intitulat „Rolul dreptului” şi analizează rolul şi scopul dreptului în sistemul normelor sociale.

Este de observat că sistemul ştiinţei dreptului are ca element de bază subsistemul ştiinţelor juridice de ramură, dar nu se epuizează prin referire la acestea. Totodată, ştiinţele juridice de ramură, care alcătuiesc un sistem, nu se regăsesc aidoma în sistemul planului de învăţământ superior juridic.

Cercetarea fenomenului juridic nu poate rămâne nici la nivelul cunoaşterii formelor dreptului pozitiv, a dreptului activ în vigoare, intr-o anumită ţară. Orice ştiinţă aspiră spre o globalitate, spre o cunoaştere prin ajungerea la concept, prin subsumare fenomenelor particulare şi regăsirea lor în categorii de maximă generalitate – instrumente de gândire cu vocaţie de expansiune.

Ca ştiinţă socială cu statut şi poziţii specifice, ştiinţa dreptului analizează un anumit domeniu al relaţiilor şi structurilor sociale – domeniul participării oamenilor la circuitul economico-juridic, ca purtători de drepturi şi obligaţii juridice, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Cooperarea oamenilor în acest vast domeniu al realităţii sociale implică intervenţia dreptului în scopul conducerii şi dirijării comportamentelor, impunându-le reguli normative, modele, programându-le într-un anumit sens acţiunile şi limitându-le, în temeiul unor raţiuni ce ţin de coexistenţa libertăţilor, dreptul “absolut” de manifestare. Ştiinţa nu se opreşte la studiul normei juridice a jurisprudenţei contractului, ea se supune unui amplu proces explicativ, contextul social-cultural în care apar şi îşi duc viaţa normele şi instituţiile juridice, colaborând în acest proces cu toate ştiinţele sociale: economia, politica, istoria, sociologia, demografia, statistica.

În capitolul III este prezentată noţiunea şi definirea funcţiilor dreptului. Finalitatea dreptului constă în reglementarea relaţiilor sociale, în stabilirea conduitei oamenilor în cadrul general al societăţii naţionale ori în raporturile internaţionale, raporturi ce iau naştere prin însăşi existenţa societăţii, şi a oamenilor. Aceasta nevoie de drept, trebuie să pornească de la interesul şi viaţa societăţii, să corespundă acesteia pentru că numai atunci când normele de drept corespund realităţilor şi chemării sociale ele îşi vor atinge scopul mai repede şi cu costuri sociale cât mai reduse. Când normele de drept sunt rezultatul gândirii şi a percepţiei unui grup restrâns de persoane care decid pentru marea majoritate a membrilor societăţii şi reglementarea lui va fi parţial realizată.

Dreptul are ca scop regularizarea raporturilor sociale, canalizarea activităţii oamenilor în cadrul relaţiei de interes major, în conformitate cu o voinţă generală. Acest scop este slujit de o serie de funcţii.