Garantarea Dreptului la Aparare

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Aceasta licenta trateaza Garantarea Dreptului la Aparare.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 45 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

Introducere.3
Capitolul 1. Noţiunea, obiectul şi conţinutul principiului garantării dreptului la apărare.6
a) Noţiune şi reglementare.6
b) Natură juridică, forme de realizare a dreptului de apărare.8
c) Scurt istoric.11
Capitolul 2. Aspecte ale dreptului la apărare.13
a) Administrarea din oficiu de către organul judiciar a probelor în apărare.13
b) Autoapărarea învinuitului sau inculpatului.15
c) Asistenţa juridică de specialitate.16
Capitolul 3. Garantarea dreptului la apărare în legislaţia penală internă şi internaţională.19
a) Garantarea dreptului la apărare în legislaţia penală română.19
b) Garantarea dreptului la apărare prevăzut în materie internaţională.26
Capitolul 4. Dreptul la apărare în lumina Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (exemple din jurisprudenţă).31
a) Dreptul individului/persoanei de a nu se autoincrimina.32
b) Dreptul de a participa la propriul proces.34
c) Dreptul la asistenţa unui apărător.35
d) Dreptul de a interoga martorii.38
Încheiere.40
Bibliografie.43

Extras din document

Introducere

Reprezentând o categorie juridică teoretică cu largi implicaţii practice, noţiunea de principiu fundamental al procesului penal s-a conturat mai mult în gândirea juridică şi în ştiinţa dreptului procesual penal, ajungând să constituie, în ultima vreme, o noţiune folosită şi reglementată, ca atare, şi pe plan legislativ.

Prin principiile de bază ale procesului penal sunt avute în vedere reguli cu caracter general în temeiul cărora este reglementată întreaga desfăşurare a procesului penal. În mod asemănător, putem spune că, în vederea realizării scopului său, procesul penal este călăuzit de anumite principii fundamentale ce fixează cadrul politico-juridic în conformitate cu care trebuie să aibă loc reacţia societăţii faţă de cei care încalcă legea penală.

În abordarea noţiunii de sistem al principiilor fundamentale ale procesului penal trebuie avute în vedere două aspecte: pe de o parte, cunoaşterea elementelor conponente ale acestuia şi, pe de altă parte, interdependenţa dintre aceste principii în realizarea scopului procesului penal.

În ultima perioadă, în ţara noastră s-a manifestat o tendinţă de perfecţionare a cadrului acestui sistem, mai alesdupă decembrie 1989. Sistemul pricipiilor fundamentale ale procesului penal, înţeles ca totalitatea de reguli ce se intercondiţionează în mod dialectic, va trebui să capete o structură corespunzătoare noilor realităţi sociale. În acest sens, trebuie arătat că, în desfăşurarea procesului penal, vor fi călăuzitoare principii fundamentale noi, îmbogăţindu-se,în acelaşi timp, în conţinut şi esenţă actualele reguli de bază ale acestei activităţi sociale.

Împlinirea acestui deziderat a debutat prin modificările aduse în această materie prin Legea nr. 32/1990, continuându-se prin adoptarea Constituţiei din 8 decembrie 1991. În acest sens, menţionăm faptul că prin Legea nr.32/1990 a fost introdus în Codul de procedură penală (art. 5) un principiu nou, şi anume, Respectarea demnităţii umane, principiu consacrat ulterior în art. 22 pct. 2 din Constituţie.

De asemenea, au fost îmbogăţite în conţinut şi esenţă, prin noua Constituţie, cât şi prin o serie de legi (Legea nr. 32/1990, Legea nr. 281/2003, Legea nr.356/2006), principiile garantării libertăţii persoanei şi garantării dreptului la apărare. Totodată, în Constituţie sunt prevăzute pricipii fundamentale noi care vor sta la baza activităţii judiciare penale. Menţionăm în acest sens, prezumţia de nevinovăţie, egalitatea în procesul penal, accesul liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil.

În concordanţă cu dezideratele Comunităţii Europene, prin Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006 s-au finalizat modificările aduse în această materie prin Legea nr. 32/1990 şi Constituţia din 1991. Astfel a fost perfecţionat conţinutul principiilor fundamentale algarantării libertăţii persoanei, garantării dreptului de apărare şi al limbii în care se desfăşoară procesul penal.

De asemenea, prin Legea nr. 281/2003, pricipiul prezumţiei de nevinovăţie primeşte o consacrare expresă în Codul de procedură penală, realizându-se astfel în plan legislativ o transpunere a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 23 pct.11.

Alături de înscrierea în lege a unor principii noi, se impune şi adoptarea unor dospoziţii noi, de oarecare amplitudine sau chiar de amănunt, în legătură cu diversele instituţii procesuale pe care Codul de procedură penală le cuprinde, atât în partea generală, cât şi în partea specială. Astfel este evident că chiar fără a se adăuga nimic suplimentar la textele care consacră în prezent principii cum ar fi legalitatea, aflarea adevărului sau rolul activ, există un teren extrem de întins ca, în aceste domenii, instituţiile specifice să fie mult îmbunătăţite. Este domeniul, desigur, cel mai vast, unde acţiunea de perfecţionare se poate manifesta, dar şi cel mai complex, motiv pentru care el nu poate fi abordat global în acest cadru.

În conformitate cu toate consideraţiile avute în vedere anterior, se poate trage concluzia că procesul penal român actual cunoaşte următoarele principii fundamentale: principiul legalităţii procesului, prezumţia de nevinovăţie, principiul aflării adevărului, principiul oficialităţii,rolul activ al organelor judiciare penale, garantarea libertăţii persoanei în procesul penal, respectarea demnităţii umane, garantarea dreptului la apărare, egalitatea persoanelor în procesul penal, operativitatea procesului penal, limba în care se desfăşoară procesul penal şi folosirea limbii oficiale prin traducător, garantarea dreptului la un proces echitabil.

Consacrat încă în dreptul roman, în care era înscrisă regula că nimeni nu putea fi judecat, nici măcar sclavul, fără a fi apărat, dreptul de apărare este considerat ca o cerinţă şi garanţie, necesare pentru realizarea unui echilibru între interesele persoanei şi ale societăţii.

În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1948, a fost inclus, printre dreptulrile fundamentale ale omului, şi dreptul de apărare.

Art. 14 pct. 3 lit d) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice se referă la dreptul persoanei de a se apăra ea însăşi sau de a avea asistenţa unui apărător.

Art. 6 al Convenţiei, garantând dreptul persoanei de a avea acces la o justiţie echilibrată, precizează, între altele, că persoana căreia i se impută săvârşirea unei infracţiuni trebuie să dispună de timpul şi de facilităţile necesare pentru pregătirea apărării sale.

Recunoscând ca legitimă o asemenea consacrare a dreptului de apărare, Constituţia ţării noastre, adoptă în anul 1991 şi revizuită în anul 2003,în art. 24, dreptul de apărare printre drepturile fundamentale ale cetăţenilor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Garantarea Dreptului la Aparare.docx

Alte informatii

Universitatea de Vest Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative Specializarea Drept