Hotărârea Arbitrală

Introducere

Arbitrajul comercial internaţional este un sistem jurisdicţional derogator de la dreptul comun. În cadrul său, în temeiul voinţei părţilor, o instaţă specială este organizată şi abilitată să soluţioneze un anumit litigiu, care s-a născut sau care se va naşte în viitor. Voinţa părţilor are asemenea efecte întrucât legea recunoaşte celor implicaţi în comerţul internaţional abilitatea de a recurge la asemenea instanţe cu caracter privat.

Sistemul arbitrajului comercial internaţional este consacrat atât de legislaţiile naţinale cât şi în convenţii internaţionale. Puterea arbitrilor de a soluţiona litigiul este conferită de părţi, care convin ca litigiul lor să fie prezentat spre soluţionare unor persoane particulare. În acest scop părţile în litigiu îi desemnează pe arbitri şi se angajează să accepte hotărârea pe care aceştia o vor pronunţa. O asemenea procedură are trei caractere distinctive: arbitral, comercial şi internaţional.

În dreptul român legea defineşte litigiul arbitral internaţional. Potrivit art. 369 Cod procedură civilă din 1865 , „ un litigiu arbitral care se desfăşoară în România este socotit internaţional dacă s-a născut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate”. Definiţia legală menţionată ţine aseama, astfel cum este şi firesc, de obiectul litigiului arbitral. În acestă concepţie, simpla prezenţă a unui element de extraneitate relevă existenţa unui litigiu arbitral internaţional. Deşi legea nu o spune în mod expres, arbitrajul are un caracter internaţional ori de câte ori obiectul său este soluţionarea unui litigiu cu un element de extraneitate. Codul de procedură civilă din 2010 nu aduce modificări definiţiei date de Cod de procedură civilă în vigoare.

Se poate afirma, în general, că arbitrajul, inclusiv arbitrajul intenaţional, prezintă, comparativ cu justiţia statală, o serie de avantaje: arbitrajul se desfăşoară într-o ambianţă corespunzătoare şi într-un spirit de natură să permită menţinerea şi continuarea relaţiilor de afaceri; părţile pot să desemneze arbitrii, adică să aleagă în această calitate persoane în care au deplină încredere, din punct de vedere al profesionalismului şi al onestităţii; dezbaterile în faţa tribunalului arbitral sunt confidenţiale; procedura arbitrală se caracterizează prin supleţe; litigiul este soluţionat cu rapiditate, pe baza acordului expres al părţilor, tribunalul arbitral poate soluţiona litigiul în echitate; durata de rezolvare a unui litigiu arbitral este mai scurtă decât la instanţele judecătoreşti; costurile unui proces arbitral sunt mai reduse; folosirea limbilor străine este facilitată de recurgerea la arbitraj.

Importanţa şi eficacitatea arbitrajului în relaţiile internaţionale au fost recunoscute prin Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la 1 august 1975. Pentru a contribui la dezvoltarea şi promovarea comerţului şi cooperării, statele participante la Conferinţa de la Helsinki recomandă organismelor, întreprinderilor şi firmelor din ţările lor să includă, dacă va fi cazul, clauze de arbitraj în contractele comerciale şi în contractele de cooperare industrială sau în convenţiile speciale.

În acelaşi spirit, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite recomandă, în preambulul la Rezoluţia nr.31/98 din 15 decembrie 1976, prin carea adoptat Regulamentul de arbitraj elaborat de către Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional, difuzarea şi aplicarea sa cât mai largă în lume, recunoscând astfel utilitatea arbitrajului ca metodă de soluţionare a litigiilor născute din relaţiile comerciale internaţionale.

În ceea ce priveşte felurile arbitrajului în comerţul internaţional există arbitraj permanent care se înfăptuieşte prin intermediul unei instituţii permanente, cum este, de exemplu, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi arbitrajul ad-hoc sau ocazional care se creează numai cu privire la un anumit litigiu şi care, după soluţionarea litigiului încetează de a mai exista. Dintr-un alt punct de vedere, există arbitraj de drept stric sau de jure şi arbitraj de echitate sau aequitate ori ex aequo et bono sau amiable compositeur. În prima situaţie, arbitrii judecă după normele de drept, aşa cum face şi judecătorul. În cea de-a doua situaţie, arbitrii soluţioneză litigiile după pricipii de echitate, după cugetul şi chibzuinţa lor.

Un alt element specific arbitrajului îl constituie convenţia de arbitraj. Aceasta reprezintă înţelegerea părţilor de a soluţiona un litigiu de comerţ internaţional prin intermediul arbitrajului ocazional sau instituţional. Înţelegerea părţilor interesate se poate concretiza în două forme distincte: compromisul şi clauza compromisorie .

Clauza compromisorie este un acord prin care părţile convin ca eventualele litigii ce s-ar naşte în viitor între ele în legătură cu un anumit contract să fie soluţionate pe calea arbitrală, iar compromisul este definit ca fiind un acord prin care părţile convin ca un litigiu ivit între ele să fie soluţionat pe calea arbitrajului.

În legătură cu plasarea arbitrajului comercial internaţional în domeniul ramurilor de drept din cadrul unui sistem de drept naţional, în literatura de specialitate au fost prezentate argumente diferite, favorabile plasării acestei forme de arbitraj fie în domeniul dreptului procesual civil, fie în domeniul dreptului comerţului internaţional, fie în domeniul dreptului comercial. Datorită trăsăturilor caracteristice ale arbitrajului comercial, apreciem că arbitrajul comercial internaţional reprezintă un domeniu interdisciplinar al dreptului, situat la confluenţa dreptului procesual civil, dreptului comercial şi dreptului comerţului internaţional.

În concluzie, în relaţiile comerciale internaţionale, majoritatea litigiilor dintre participanţi se soluţionează pe calea arbitrajului, ca formă de jurisdicţie privată. Arbitrajul este un mijloc corespunzător de a reglementa rapid şi echitabil litigiile care pot să rezulte din tranzacţiile comerciale în domeniul schimburilor de bunuri şi servicii.