Hoții de Buzunare - Elemente de Psihologie Comportamentală

Domeniu: Drept

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 78 în total

Cuvinte : 20608

Mărime: 79.93KB (arhivat)

Publicat de: Constantin Onofrei

Puncte necesare: 13

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

CAPITOLUL I
Caracterizarea generală a infracţiunilor contra
patrimoniului 4
1.1 Consideraţii generale 4
1.2 Condiţii preexistente 6
1.2.1 Obiectul juridic generic 6
1.2.2 Obiectul material 6
1.2.3 Subiecul activ 7
1.2.4 Subiectul pasiv 8
1.3 Conţinut constitutiv 9
1.3.1 Latura obiectivă 9
1.3.2 Latura subiectivă 10
1.4 Forme, modalităţi, sancţiuni 10
CAPITOLUL II
Etnogeneza fenomenului infracţional 15
2.1 Consideraţii generale 15
2.2 Teorii ale fenomenului şi comportamentului infracţional 17
2.2.1 Teoriile psiho-biologice 17
2.2.1.1 Teoria anormalităţilor biologice 18
2.2.1.2 Teoria constituţiei criminale 20
2.2.2 Teoriile psiho-morale 22
2.2.2.1 Teoria analitică 22
2.2.2.2 Teoria personaliţătii criminale 27
CAPITOLUL III
Personalitatea infractorului. Algoritmul infracţional 29
3.1 Conceptul de personalitate în psihologia judiciară
Jean Pinatel – „nucleul personalităţii criminale” 29
3.2 Concepte, tipologii, particularităţi 35
3.3 Componentele personalităţii 39
3.4 Trăsăturile personalităţii 42
3.5 Tipuri de personalitate 43
3.5.1 Tipologia lui Carl Gustav Jung – extravert – introvert 44
3.5.2 Valoarea tipologiilor 45
3.6 Personalitatea infractorului recidivist –„paradoxul criminal” –
Eysenck – Mawrer 46
3.7 Particularităţile psihologice ale diferitelor categorii de infractori 49
CAPITOLUL IV
Furtul din buzunare 54
4.1 Consideraţii generale privind furtul din buzunare ca
fenomen infracţional 54
4.2 Moduri de operare folosite în furtul din buzunare 57
4.3 Locuri de operare 59
4.3.1 În pieţe, târguri, talciocuri, magazine 59
4.3.2 La urcarea în mijloacele de transport sau în interiorul
acestora 60
4.4 Tipuri de infractori 67
4.5 Prevenirea şi descoperirea furturilor din buzunare 68
4.5.1 Prevenirea 68
4.5.2 Descoperirea furtului şi probarea faptei 71
4.5.3 Realizarea flagrantului 73
CAPITOTUL V
Studiu de caz 75
BIBLIOGRAFIE 78

Extras din licență

CAPITOLUL I

CARACTERIZAREA GENERALĂ A INFRACŢIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

1.1 CONSIDERAŢII GENERALE

Ocrotirea patrimoniului prin normele dreptului penal a constituit dintotdeauna un obiectiv prioritar al oricărui sistem de drept, patrimoniul reprezentând o componentă importantă a vieţii de zi cu zi a oricărei persoane fizice sau juridice, de care depinde atât satisfacerea cerinţelor curente, dar mai ales prosperitatea, la nivel individual, precum şi micro sau macro-social.

Legislaţia penală română, în contextul legislaţiilor penale moderne ale Europei, a plasat, în decursul timpului, printre cele mai de seamă reglementari juridico-penale

infracţiunile contra proprietăţii (Codul Cuza) sau contra patrimoniului (Codul Carol al II-lea).

În actuala formulare a Codului penal român, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 şi cu publicările ulterioare până la nivelul Legii nr. 140/1996, aceste infracţiuni au fost comasate într-un titlu unic: „Infracţiuni contra patrimoniului”, după ce anterior subzistaseră două titluri distincte (infracţiuni contra avutului personal sau particular şi infracţiuni contra avutului obştesc).

Răspunzând exigenţelor constituţionale care în art. 135 alin. (2) din legea fundamentală stipulează că: „Proprietatea este publică sau privată”, iar în alin. (3) menţionează că: „Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale”, Codul penal şi alte norme speciale cuprinzând dispoziţii penale asigură o protecţie corespunzătoare a patrimoniului, indiferent dacă acesta este public sau privat, printr-un sistem unic, parificat de reglementări şi sancţiuni.

Dacă în materia dreptului civil patrimoniul presupune totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le are o persoană şi care au o valoare economică, în sensul că pot fi evaluate în bani, sau cu alte cuvinte, totalitatea drepturilor şi datoriilor actuale şi viitoare ale unei persoane , în domeniul dreptului penal, noţiunea de patrimoniu are un înţeles mai restrâns şi se referă la bunurile privite nu ca o universalitate, ci în individualitatea lor susceptibilă de a fi apropriate de făptuitor prin mijloace

frauduloase ori de a fi distruse, deteriorate, tăinuite, gestionate fraudulos etc.

În accepţiunea legii penale, patrimoniul şi drepturile legate de acesta sunt apărate doar în masura în care acestea sunt păstrate în starea în care se aflau până în momentul activităţii ilicite a făptuitorului. Ulterior executării actului infracţional, valorificarea drepturilor patrimoniale privitoare la acel bun nu mai este posibilă, decât doar în măsura soluţionării penale a acelei cauze, inclusiv prin exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal.

1.2 CONDIŢII PREEXISTENTE

1.2.1 Obiectul juridic generic

Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra patrimoniului este reprezentat de valoarea socială pe care o constituie patrimoniul şi ansamblul relaţiilor sociale ce se nasc, se desfăşoară şi se dezvoltă în legătură cu respectiva valoare socială, îndeosebi sub aspectul drepturilor reale privitoare la bunuri, inclusiv sub aspectul obligaţiei de a menţine situaţia juridică iniţială a bunului ce face parte din acel patrimoniu.

Unele infracţiuni, cum ar fi tâlharia sau pirateria, au un obiect juridic complex, deoarece, în principal, afectează valoarea socială pe care o denumim patrimoniu, iar în secundar, valoarea socială pe care o reprezintă viaţa, sănătatea, integritatea corporală, libertatea persoanei.