Identificarea persoanei după semnalmente

Cuvânt introductiv

Trăsăturile exterioare ale persoanelor (semnalmente) permit identificarea acestora în vederea descoperirii infractorilor, urmăririi și reținerii învinuiților și a condamnaților care se sustrag de la executarea pedepsei, recunoașterii recidiviștilor, căutării persoanelor dispărute sau identificării cadavrelor necunoscute. Problema se pune și în domeniul civil: urmărirea pârâtului care se sustrage de la plata pensiei alimentare, recunoașterea unor martori care au semnat un înscris, recunoașterea unei persoane care apare după o perioadă îndelungată (de ex. moartea prezumată), identificarea în materiale de paternitate.

Premisele identificării după semnalmente sunt, pe de o parte, unicitatea complexului acestor semnalmente,iar pe de altă parte caracterul lor relativ constant.

Semnalmentele sunt extrem de numeroase și variate, totalitatea lor (prin combinare) individualizând o persoană chiar și atunci când prezintă asemănări aparente cu alta (de ex.gemenii sau cazul așa-numitelor “sosii”).

În ceea ce privește constanța de-a lungul vieții, unele trăsături se modifică lent (talia, culoarea părului, dentiția), altele rămân neschimbate (de ex. culoarea ochilor, conformația pavilionului urechii).

Recunoașterea după impresia de ansamblu este adeseori eronată.Relatarea privind înfățișarea exterioară poate fi inexactă sau confuză.De aceea în criminalistică s-a conceput o metodă specială de identificare a persoanei după semnalmente, elaborată pe baza practicii judiciare și de anchetă, a cărei aplicare comportă utilizarea unor date din științele naturii: anatomie, fiziologie, antropologie etc.

1

NOȚIUNI GENERALE DESPRE IDENTIFICARE

1.1 Identitatea și felurile identificării criminalistice.

Una dintre problemele esențiale la care trebuie să răspundă criminalistica este cea a identificării persoanelor si obiectelor.

Posibilitatea de identificare pleacă de la două principii ale crimininalisticii,conform cărora:

-orice activitate infractională lasă urme;

-orice persoană care a comis o infracțiune sau orice obiect ce a fost utilizat la săvârșirea ei poate fi asemănător cu altele,dar nu poate fi identic decât cu el însuși.

Identificarea se bazează și pe faptul că:

-prin consumarea unui fenomen legat de infracțiune se produc în aceleași condiții, aceleași efecte;

-existența unei succesiuni cronologice între faptă și consecințele constatate în momentul investigării acesteia.

Noțiunea de identificare comună tuturor domeniilor de cercetare științifică, des întâlnită în viața de zi cu zi, reprezintă, în ansamblul cercetărilor criminalistice,problema centrală a acestor investigații.

Identic (de la idem = “același lucru”,”la fel”,”tot asa”) este un concept - după unii imposibil de definit - care se aplică la :

a) ceea ce este unic, chiar dacă este cunoscut sub diferite denumiri;

b)o persoană sau altă ființă care este “aceeași” sau “identică cu ea însăși” în diverse momente ale existenței sale, cu toate schimbările considerabile care pot interveni;

c)două sau mai multe obiecte de gândire care, în stare numerică distinctă, sunt considerate ca prezentând exact aceleași proprietăți sau cantități.