Încetarea contractului individual de muncă

Introducere

Instituţiile dreptului muncii, mai mult, poate, decât oricare dintre instituţiile juridice, au cunoscut şi cunosc o profundă transformare în contextul noilor modificări legislative din domeniul dreptului muncii, impuse, pe de o parte, de transformările structurale intervenite în economia românească, iar, pe de altă parte, de necesitatea armonizării legislaţiei de acquis-ul comunitar.

Firesc că instituţia încetării contractului individual de muncă, în general, iar în cadrul acesteia, cea a încetării contractului de muncă din iniţiativa angajatorului, este supusă aceluiaşi proces de transformare.

Datorită acestui fapt, preocupările doctrinei s-au îndreptat spre abordarea comprehensivă a acestei instituţii, încercând să învedereze fundamentele socio-juridice ale reglementărilor în domeniu.

În acest context, s-a relevant faptul că modificările de ordin legislativ au urmat cursul firesc al transformărilor din baza materială şi din concepţia filozofico-juridică privind instituţia dreptului muncii.

În general, contractul este un act juridic generator de drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor contractante.

Contractul de muncă este actul juridic necesar pen¬tru stabilirea raportului juridic de muncă al persoanelor fizice apte de muncă ce dobândesc calitatea de per¬soană încadrată în muncă - unicul izvor al acestui ra¬port.

Prin încheierea contractului de muncă, persoana fizică (persoana încadrată în muncă) se obligă să pună forţa sa de muncă la dispoziţia celeilalte părţi contrac¬tante (unitatea, cel care încadrează), pentru a desfăşura o activitate în cadrul unui anumit post, într-o anumită localitate sau rază determinată şi a îndeplini celelalte obligaţii prevăzute de lege şi de acest contract (respec¬tarea disciplinei muncii, îndeplinirea normei de muncă etc.). Unitatea se obligă să retribuie munca prestată şi să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea condi¬ţiilor corespunzătoare desfăşurării normale a procesului de producţie, îndeplinind toate condiţiile legale şi con¬tractuale.

Intrând în raporturi juridice de muncă prin încheierea contractului de muncă, persoana încadrată în muncă îşi exercită dreptul la muncă garantat de Constituţie.

De regulă, un contract îşi încetează existenţa în momentul executării ultimei obligaţii născute din contractul respectiv, fie că executarea are loc imediat după în¬cheierea acestuia (la contractele cu prestaţie instantanee), fie că obligaţiile se execută după trecerea unui interval de timp (la contractele cu prestaţii succe¬sive). Astfel, în dreptul comun, modul firesc de încetare a con¬tractului îl constituie executarea ultimei obligaţii născute din contract.

În ceea ce priveşte încetarea contractului individual de muncă, această regulă acţionează numai în parte şi anume pen¬tru contractele de muncă cu durată determinată şi a contractelor pentru îndeplinirea unei lucrări determinate. Contractele de muncă cu durată determinată se încheie numai în anumite situaţii expres şi limitativ prevăzute în Codul Muncii.

Cel mai ades şi ca regulă generală contractele de muncă se încheie pentru o perioadă nedeterminată. Aceasta nu înseamnă însă că un contract de muncă pe durată nedeterminată leagă părţile până la decesul per¬soanei încadrate în muncă.

Contractele încheiate pentru o perioadă nedeterminată pot înceta oricând prin acordul părţilor ori din iniţiativa unilaterală a uneia dintre ele, în condiţiile în care libertatea muncii este garantată şi nici o persoană nu poate fi obligată să rămână parte într-un contract de muncă.

Expresia cea mai elocventã a stabilitãţii în muncã o constituie reglementarea prin lege a condiţiilor în care poate avea loc încetarea raporturilor juridice de muncã. Totodatã, încetarea contractului individual de muncã este dominatã de principiul legalitãţii întrucât cazurile în care poate interveni, motivele, condiţiile, procedura, efectele şi controlul încetãrii contractului individual de muncã, precum şi rãspunderea pãrţilor sunt reglementate prin lege.

Dinamica modificării legislației muncii, în contextul avansării și consolidării democrației în România, precum și ameliorarea mecanismelor economiei de piață au generat necesitatea regândirii și unei noi fundamentări a raporturilor juridice de muncă.