Închisoarea - Categorie de Pedeapsă Penală

ÎNTRODUCERE

Pedeapsa închisorii şi a detenţiunii pe viaţă – rezultă din preocupările existente atât în plan naţional cât şi în plan internaţional cu privire la modul de sancţionare a persoanelor care încalcă legea penală, precum şi a mijloacelor folosite pentru a fi reeducate în vederea resocializării lor.

În acest sens sunt semnificative documentele cu caracter internaţional şi regional adoptate, în spacial, după cel de-al doilea război mondial, mai ales de Organizaţia Naţiunilor Unite şi Consiliul Europei.

Aceste preocupări se datorează şi faptului că prin sancţionarea infractorilor şi modul de executare a pedepselor sunt îngrădite unele drepturi fundamentale ale persoanei, cum ar fi libertatea de mişcare, care este consacrată în toate constituţiile democratice şi acordurile internaţionale libera dezvoltare a personalităţii omului şi a participării acestuia la viaţa socială şi economică, la viaţa de familie, diminuarea capacităţii de administrare a bunurilor proprii, întreruperea activităţii profesionale, dreptul al asigurări sociale şi, nu în ultimul rând, afectarea demnităţii sale.

În cuprinsul acestei lucrări sunt trecute anumite aspecte legate de originea cuvântului „pedeapsă” care ar poveni din sanscrită, înţelesul fiind acela de compensaţie, despăgubire materială, în concepţia unor autorii însemnând ispăşire, purificare. La germani însemană ispăşire, ameliorare, a converti, la romani pedeapsa însemna „pocăinţă”.

Pe baza unei cazuistici semnificative, în lucrare se propune şi se justifică nevoia sporirii limitelor generale ale pedepsei închisorii.

Cuvântul „închisoare” are două sensuri: într-un prim sens, desemnează pedeapsa principală prevăzută de Codul penal, iar în cel de-al doilea, desemnează locul de deţinere, anume destinat, unde se execută pedepsele privative de libertate.

Instituirea pedepsei închisorii şi implicit, a locurilor de executare a acesteia, a marcat un evident progres în evoluţia societăţii.

Instituţia închisorii este de neconceput în afara existenţei unor structuri statale şi ea a constituit una din modalităţile prin care statul şi-a îndeplinit funcţiile sale vitale de organizare a vieţii sociale şi de apărare a societăţii.

Evoluţia instituţiei închisorii este strâns legată de evoluţia statului: lentă şi cu un pronunţat caracter represiv în antichitate şi evul mediu, îndreptată tot mai mult spre o concepţie umanitară, începând în perioada iluminismului. Istoria închisorilor din România a cunoscut aceleaşi caracteristici cu istoria acestor instituţii din Europa, cele mai noi concepţii manifestate în acest domeniu pe continent fiind preluate şi adaptate condiţiilor noastre specifice. Pedeapsa privativă de libertate şi penitenciarul sau închisoarea au o istorie comună.

Dată fiind legătura indisolubilă între aceste două noţiuni, menţionând-o pe una, o înţelegem şi pe cealaltă. Pedeapsa privativă de libertate şi penitenciarul sau închisoarea, în accepţiunea lor modernă, servind la apărarea socială, au origine recentă.

Închisorile, fără să joace întotdeauna rolul pe care îl au astăzi în prevenirea şi reprimarea faptelor prevăzute delegea penală, au fost cunoscute din antichitate.

Cât priveşte regimul închisorilor, Kuluka, comentatorul indian al legilor lui Manu spune: „…cei închişi erau băgaţi în fiare, prăpădiţi de foame şi de sete; ochii, barba, inspirând în acelaşi timp groaza şi mila tuturor care-ivedeau”.

Platon în opera sa „Asupra legilor”, afirmă cu privire la închisoare: „una lângă piaţa publică, depozit general, pentru a se asigura de persoana acestora care sunt în ea, pare a fi închisoarea preventivă, şi alta care pare o adevărată închisoare, în mijlocul câmpului.

CAPITOLUL I CONSIDERAŢIUNI GENERALE PRIVIND ÎNCHISOAREA – PEDEAPSĂ PEANLĂ.

1.1 Închisoarea – pedeapsă penală principală, privativa de libertate natura şi esenţa sa juridică.

Pedeapsa privativă de libertate (închisoarea), ca pedeapsă prevăzută de lege şi aplicată de instanţa de judecată, în executarea ei ridică multe probleme întrucît, prin natura ei, durează în timp (luni ori ani) şi executarea ei trebuie observată, îndrumată şi supravegheată pe toată această durată.

De asemenea, executarea pedepsei închisorii se face într-un anumit loc de deţinere, într-un penitenciar, care este o instituţie specială şi complexă ce pune ea însăşi multe probleme, începînd cu baza materială (localuri speciale, construcţii speciale), continuînd cu organizarea şi structura ei specifică, cu probleme de pază şi securitate, cu problema personalului şi a specificului acestuia şi terminînd cu probleme ale activităţii şi vieţii de zi cu zi in penitenciar a celor deţinuţi.

Tot astfel, există multe probleme personale şi dificile, de sănătate, muncă, trebuinţe etc, ale celor ce execută pedeapsa în penitenciar ce constituie o comunitate eterogena, (ca varstă, sex, infracţiuni săvarşite), iar pe de altă parte, o comunitate de oameni care trebuie supravegheată, controlată, îndrumată.

Din toate aceste motive, executarea pedepsei privative de libertate este o problemă complexă, cu multiple laturi, a cărei reglementare juridică implică şi multe dificultăţi motiv pentru care, raportat la funcţiile pedepsei, urmează a se constata că scopul pedepselor constînd în reeducarea condamnaţilor şi prevenirea săvarşirii de noi infracţiuni se poate realiza în anumite cazuri, raportat la fapta comisă, gradul concret de pericol social al acesteia şi persoana infractorului, prin aplicarea unor măsuri neprivative de libertate care pot conduce la îndeplinirea acestui deziderat şi fără a se lua măsura încarcerării într-un loc de detenţie.

În doctrină s-a materializat deja ideea că viaţa socială a demonstrat că în foarte multe cazuri, reeducarea infractorilor prin mijloace tradiţionale (executarea pedepsei în penitenciar) nu este eficientă sau nu este utilă în toate situaţiile, iar dacă se are în vedere scopul pedepsei, reeducarea infractorilor, se impune căutarea şi utilizarea, pe langă mijloacele comune (tradiţionale) de individualizare a executării pedepsei, folosirea unor măsuri care să se plieze pe specificul anumitor infractori.