Investigarea Mijloacelor Materiale de Probă

Domeniu: Drept

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 90 în total

Cuvinte : 27263

Mărime: 2.48MB (arhivat)

Publicat de: Cosmin Z.

Puncte necesare: 11

Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Lector. univ. dr. MONICA POCORA

Facultatea de Drept

Universitatea "Danubius", Galati

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

CAPITOLUL I - PROBELE ȘI MIJLOACELE MATERIALE DE PROBĂ CA INSTITUȚII DE DREPT PROCESUAL PENAL . 7
I.1. Probele și mijloacele de probă. Caracterizare generală .. 7
I.2. Clasificarea mijloacelor de probă .. 8
CAPITOLUL II - MIJLOACELE MATERIALE DE PROBĂ 9
A. Scopul, condițiile și valoarea probatorie a mijloacelor materiale de probă .. 9
II.1. Obiectele ce conțin sau poartă urmele infracțiunii. ..11
II.1.1. După factorul creator de urme. ..12
II.1.2. După factorul primitor de urme .. 23
II.1.3. După esența urmelor 23
II.1.4. După mărimea urmelor ... 24
II.1.5. După posibilitățile pe care le oferă în procesul identificării criminalistice . 24
B. Reguli generale. Mijloace și metode de relevare, fixare și ridicare .. 25
II.2. Obiectele care au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârșirea infracțiunii ... 31
II.3. Obiectele, produs al infracțiunii . 33
CAPITOLUL III - VALORIFICAREA ȘTIINȚIFICĂ A URMELOR INFRACȚIUNII . 36
III.1. Precizări de ordin noțional ... 36
III.2. Scopul, condițiile și valoarea probatorie a expertizelor . 38
III.3. Reguli generale și speciale ce trebuie respectate cu prilejul dispunerii expertizelor judiciare 39
III.4. Modul de desfășurare și consemnarea activității de dispunere a expertizelor 42
III.5. Etapele pe care le parcurge expertul la efectuarea expertizelor 44
III.5.1. Studierea și însușirea obiectului lucrării .. 44
III.5.2. Examinarea separată a materialului în litigiu și a celui de comparat ... 45
III.5.3. Examinarea comparativă ... 47
III.5.4. Evaluarea rezultatelor în vederea formulării concluziei . 49
III.5.5. Formularea concluziei 50
III.5.6. Aspecte referitoare la stilul și limbajul utilizat la redactarea rapoartelor de expertiză .. 53
CAPITOLUL IV. CLASIFICAREA EXPERTIZELOR 57
IV.1. EXPERTIZA URMELOR LĂSATE DE OM 57
IV.1.1. Expertiza urmelor lăsate de mâini pe corpul omenesc 57
IV.1.2. Expertiza urmelor lăsate de mâini(expertiza dactiloscopică) 58
IV.1.3. Expertiza urmelor lăsate de picioare(expertiza dactiloscopică) 59
IV.1.4. Expertiza urmelor lăsate de buze . 59
IV.1.5. Expertiza urmelor de dinți 60
IV.1.6. Expertiza urmelor lăsate de urechi, nas și alte părți ale feței ... 60
IV.1.7. Expertiza grafoscopică .. 61
IV.1.8. Expertiza tehnică a documentelor . 62
IV.1.9. Expertiza nodurilor și legăturilor . 62
IV.1.10. Expertiza biocriminalistică 62
IV.1.11. Expertiza de portret . 63
IV.2. Expertiza urmelor lăsate pe obiecte 63
IV.2.1. Expertiza urmelor lăsate de încălțăminte 63
IV.2.2. Expertiza urmelor lăsate de îmbrăcăminte . 64
IV.2.3. Expertiza urmelor lăsate de instrumente . 64
IV.2.4. Expertiza urmelor lăsate de mijloacele de transport ... 65
IV.2.5. Expertiza urmelor lăsate de armele de foc(expertiza balistică) 65
IV.2.6. Expertiza monedelor și bancotelor 66
IV.3. Expertiza urmelor - materie . 67
IV.3.1. Expertiza urmelor de produse petroliere .. 67
IV.3.2. Expertiza urmelor de materiale plastice ... 67
IV.3.3. Expertiza urmelor de vopsea . 67
IV.3.4. Expertiza urmelor de metale . 68
IV.3.5. Expertiza urmelor de sol 68
IV.3.6. Expertiza urmelor de natură pulverulentă .. 69
IV.3.7. Expertiza urmelor de sticlă 69
IV.3.8. Expertiza urmelor de hârtie .. 69
IV.3.9. Expertiza urmelor de ceneală, tuș și pastă de scris .. 70
IV.3.10. Expertiza urmelor de produse textile . 70
IV.3.11. Expertiza urmelor de substanțe toxice 70
IV.4. Alte genuri de expertize .. . 71
BIBLIOGRAFIE . 72
ANEXE . 74

Extras din licență

INTRODUCERE

CRIMINALISTICA - ȘTIINȚA INVESTIGĂRII INFRACȚIUNILOR

Ca știință de sine stătătoare, criminalistica a apărut ca o necesitate obiectivă, determinată de faptul că mijloacele de contracarare a faptelor de natură penală aflate la îndemâna justiției deveniseră insuficiente. Amploarea fenomenului infracțional, pe de o parte, și diversificarea metodelor și mijloacelor folosite de infractori, pe de altă parte, au impus perfecționarea activității judiciare și imprimarea unui caracter modern luptei împotriva criminalității. Aceasta deoarece pentru soluționarea cauzelor penale - indiferent de natura lor - numai simpla aplicare a regulilor de drept devenise insuficientă.

Pentru prima oară termenul de ,,criminalistică” a fost folosit de către Hans Gross în lucrarea ,,Handbuch fur Untersuchungsrichter als System der Kriminalistik” Reputatul profesor și judecător de instrucție austriac, considerat pe bună dreptate părintele noii științe, definea criminalistica ,,...o știință a stărilor de fapt din procesul penal”.

Pornind de la faptul că mijloacele și procedeele criminalistice erau folosite îndeosebi de către organele de poliție, criminalistica a fost cunoscută în majoritatea țărilor și sub denumirea de ,,poliție tehnică” sau ,,poliție științifică”, ultima denumire fiind frecvent utilizată de reputați specialiști în domeniu .

Pe parcurs aceste denumiri au fost abandonate, termenul consacrat - atât în teoria,

cât și în practica judiciară - fiind acela de ,,criminalistică”.

În opinia mea această denumire este justificată, având în vedere că în desfășurarea procesului penal , în afara organelor de poliție participă și alte organe judiciare, toate utilizând în activitatea de probațiune judiciară metode, mijloace și procedee criminalistice.

Încă de la început, o serie de specialiști au exprimat diverse opinii cu privire la statutul de știință a criminalisticii. Dacă așa cum am văzut pentru Hans Gross ea este ,,o știință de fapt din procesul penal”, Pierre Bouzat și Jean Pinatel considerau criminalistica drept ,,o știință a procesului” .

Unii eminenți juriști și oameni de știință - cum au fost de pildă , reputații A. Niceforo, R.A. Reiss, E. Godefroy - criminalistica nu a fost altceva decât o consecință firească, o cerință logică dictată de necesitatea obiectivă a introducerii în procesul judiciar a unor procedee moderne de descoperire a infracțiunilor și a autorilor acestora.

Criminalistica este privită inclusiv de către specialiști din domeniul dreptului procesual civil: „știință care este într-un continuu progres, ce pune la îndemâna instanțelor civile, deopotrivă cu cele penale mijloace noi pentru aflarea adevărului pe care justiția le folosește din plin” .

Importat este de precizat faptul că din analiza majorității punctelor de vedere exprimate în literatura de specialitate, atât din străinătate cât și din țara noastră se desprinde o concluzie unitară privitoare la caracterul științific al acestei discipline. Apreciem că, în esență conținutul noțiunii de criminalistică poate fi definit astfel: Criminalistica este o știință judiciară, cu caracter autonom și unitar, care instrumentează un ansamblu de cunoștințe despre metodele, mijloacele tehnice și procedeele tactice, destinate descoperirii, cercetării infracțiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârșirea lor și prevenirea faptelor antisociale.

Pornind de la opiniile exprimate în literatura de specialitate și în practica judiciară - care

evidențiază caracterul de știință al criminalisticii - putem concluziona că aceasta are un obiect propriu de studiu și un domeniu de cercetare bine delimitat. De asemenea, criminalistica utilizează metode specifice de cercetare, elaborând și aplicând metode, procedee și mijloace tehnice proprii de investigare. Pe de altă parte, criminalisticaadaptează și perfecționează cunoștințele ce formează obiectul altor științe, cum ar fi: chimia, antropologia, matematica, informatica ș.a. în scopul soluționării pe baze științifice a problemelor de natură judiciară.

Ca știință de sine stătătoare și cu un obiect propriu de studiu, criminalistica are următoarele direcții principale de acțiune:

- elaborarea de metode tehnice destinate cercetării urmelor infracțiunii, începând cu urmele specifice omului și continuând cu cele de arme, de diverse instrumente, de mijloace de transport, de fenomene fizico - chimice etc., în vederea identificării persoanelor sau obiectelor.

- studierea și adaptarea la necesitățiile proprii criminalisticii a unor metode din domeniul științei, cum sunt fizica, chimia, biologia, medicina, psihologia, matematica, informatica, pentru aplicarea lor la specificul activității de prevenire și combatere a infracțiunilor.

- elaborarea de reguli și procedee tactice destinate efectuării unor acte de urmărire penală, precum și creșterii eficienței acestora prin asigurarea unui fundament științific acestei activități.

- studierea practicii judiciare în vederea valorificării științifice și generalizării experienței pozitive, rezultate din activitatea organelor de urmărire penală pe linia investigării infracțiunilor.

- perfecționarea modului de cercetare a diverselor categorii de infracțiuni, cu preponderență acelora care aduc atingere unor valori sociale deosebite, acelora care sunt săvârșite cu violență și, în general, a faptelor penale ce reprezintă dificultăți în investigare.

Bibliografie

- C. Dumitrescu (1983), Curs de tehnică criminalistică, vol. II, București: Academia de poliție ,,A.I.Cuza”;

- Camil Suciu (1972), Criminalistica, București: Editura Didactică și Pedagogică;

- Constantin Țurai (1947), Elemente de criminalistică și de tactică criminală, București;

- Dicționar encyclopedic roman, vol I (1962), București: Editura Politică, pag. 721;

- E. Florian, Delle prove penali, vol. II, pag. 175 (traducere);

- E. Gacea, F. Ionescu (1983), Curs de tehnică criminalistică, vol. I, București: Academia de Poliție ,,A.I.Cuza”, pag. 214;

- E. Glasson (1888), Precis teoretique et pratique des preuves en droit civil et en droit criminal, ediția a V-a, Paris;

- E. Muhuleac (1971), Expertiza judiciară, București: Editura Științifică, pag. 24;

- E. Stancu (1999), Criminalistica vol. II, ediția a II, București: Editura Actami; pag. 51;

- E. Stancu (2004), Tratat de criminalistică, ediția a III-a revăzută și adăugită, București: Editura ,,Universul Juridic”;

- I. R. Constantin. M. Rădulescu (1975), Dactiloscopia, București: Serviciul cultural, presă și editorial, pag. 209-225;

- I. R. Constantin, Lupu Coman, M. Constantinescu și L. Macsi (1978), Tratat practic de criminalistică - vol. II, București: Ministerul de Interne, pag. 9;

- I. R. Constantin, I. Anghelescu, O. Pop, V. Manea (1980), Tratat practic de criminalistică - vol. III, București: Ministerul de Interne;

- Hans Gross (1893), Îndreptarul judecătorului de instrucție în sistemul criminalisticii, Munchen;

- Hans Gross (1902), Gesammelte Criminalistiche Aufsatze, Leipzig;

- Hans Gross (1911), Manualul judecătorului de instrucție, Leipzig;

- I. Iakubovskaia (1964), Probleme de medicină judiciară și criminalistică, vol. I, București: Editura medicală, pag. 76;

- L. Boboș (1981), Procedee și tehnici de lucru în pozitivarea urmelor digitale fixate prin fotografiere, în Revista P.C.C. nr.4/1981, pag.151;

- L. Ionescu, D. Sandu (1990), Identificarea criminalistică, București: Editura Științifică, pag. 107;

- L. Retail (1968), Principes et cadre juridiques de lexpertise judiciaire, Paris, pag. 61;

- Noul Cod penal al României;

- Noul Cod de procedură penală al României;

- N. Volonciu (1972), Drept procesual penal, București: Editura Didactică și Pedagogică;

- P. Bouzat, J. Pinatel (1963), Traite de droit penal et de criminology, Paris: Editura Dalloz;

- P.F. Ceccaldi (1976), La Criminalistique, Franța - Editura P.U.F.;

- R. Constantin., M. Rădulescu (1975), Dactiloscopia, București: Serviciul cultural de presă și editorial;

- S. Horun (1975), Aplicațiile materialelor plastice, București: Editura Tehnică;

- V. Bercheșan (2002), Îndrumar complet de cercetare penală, București: Editura și tipografia ICAR, pag. 229, 230;

- V. Bercheșan (2002), Valorificarea științifică a urmelor infracțiunii - Curs de tehnică criminalistică - vol. I., București: Editura LITTLE STAR;

- V. Bercheșan, I. Dumitașcu (1994), Probele și mijloacele de probă (mic îndrumar de cercetare penală), București: Ministerul de Interne, pag. 237;

- V. Dongoroz ș.a. (1975), Explicații teoretice ale codului de procedură penală roman, vol. I Partea generală, București: Editura Academiei Române;

- V. Dongoroz ș.a. (1976), Explicații teoretice ale codului de procedură penală roman, vol. II Partea specială, București: Editura Academiei Române, pag. 231, 259;

- V. Măcelaru (1972), Balistica judiciară, București: Ministerul de Interne, pag. 95 - 103.