Izvoarele Dreptului Internațional Public

Introducere

Dreptul internaţional a apărut şi s-a dezvoltat din nevoia formulării unui cadru ordonat pentru relaţiile interstatale. Evoluţia sa, pornind de la elemente normative disparate şi de natură strict bilaterală, incă din pe rioada sa de inceput, s-a caracterizat printr-o dinamică exponenţială – o reflectare evidentă a creşterii interdependenţelor internaţionale pe care este chemat să le guverneze.

În ce măsură poate dreptul internaţional contemporan să ţină pasul cu evoluţia extrem de rapidă a relaţiilor internaţionale, cum va evolua ordinea normativă internaţională in următoarele decenii, care sunt modalităţile de conectare şi armonizare intre politica externă a statelor şi dreptul internaţional - iată numai cateva probleme de natură epistemologică la care

vor trebui să reflecteze specialiştii in probleme internaţionale la începutul acestui mileniu.

Dreptul internaţional şi relaţiile internaţionale nu sunt şi nu pot fi două sisteme autistice; ele comunică şi se influenţează reciproc. Desigur, determinant rămane nivelul structural - cel al relaţiilor internaţionale, dreptul internaţional, ca ansamblu normativ, fiind un nivel suprastructural, ce reflectă modificările petrecute in relaţiile internaţionale în sens larg. El nu are însă un caracter strict pasiv, de reflectare, de fotografiere a ceea ce se petrece în mediul internaţional. Se accentuează tot mai mult rolul său de instrument, de factor de coordonare şi reglementare a relaţiilor internaţionale.

Prezenta lucrare dezbate pe larg problematica izvoarelor dreptului internațional public. Astfel că în primul capitol vom prezenta câteva noțiuni introductive despre dreptul internațional public, iar în cel de-al doilea capitol vom dezbate aspectele cu privire la subiectele dreptului internațional public. Problematica izvoarelor dreptului internațional public este dezbătută pe larg în cel de-al treilea capitol al prezentei lucrări. Iar în final, în ultimul capitol vom prezenta evoluția codificării dreptului internațional public.

CAPITOLUL I. DREPTUL INTERNAȚIONAL PUBLIC

1.1 Definiţia dreptului internaţional public

Noţiunile şi conceptele specifice dreptului internaţional sunt definite în toate documentele internaţionale pentru ca acestea să dobândească sensul comun acceptat de toate părţile care semnează un act juridic de drept internaţional . Sensul noţiunilor, conceptelor şi principiilor dreptului internaţional public nu este lăsat la aprecierea părţilor.

În mod practic, cu prilejul negocierii tratatelor bilaterale sau multilaterale, se desfăşoară o activitate specifică de stabilire a conţinutului şi sensului noţiunilor, conceptelor şi principiilor care urmează să fie încorporate în tratate, acurateţea şi exactitatea acestora fiind urmărită cu rigurozitate.

Conceptul de drept internaţional nu este rezultatul diplomaţiei normative, ci este produsul evoluţiei istorice a relaţiilor internaţionale.Meritul elaborării conceptului de drept internaţional revine juristului şi filozofului englez Jeremy Bentham, în lucrarea „An introduction to the principles of moral and legislation,, (1789) .

Până la consacrarea termenului de drept internaţional pentru conceptul ce îi corespunde şi conţinutul acestuia, a fost uzitată expresia jus gentium (dreptul ginţilor), inclusiv de Hugo Grotius, fondatorul dreptului internaţional în sensul pe care îl are şi astăz i.

La romani însă, jus gentium avea un conţinut mai larg decât al dreptului internaţional, deoarece pe lângă norme privind relaţiile dintre state, cuprindea şi norme care reglementau raporturile dintre cetăţeni romani şi străini (peregrini), ca şi raporturile dintre aceştia din urmă .

Noţiunea de „drept al ginţilor a fost menţinută, în paralel cu cea de drept internaţional, în lucrările multor autori, sub forma de „droit de gens în franceză, „Volkerrechf în germană sau „law of nations în engleză .

În literatura de specialitate pornindu-se de la cerinţa ca o definiţie să cuprindă elementele esenţiale cele mai generale, dreptul internaţional public ar putea fi definit ca: totalitatea normelor juridice create de state şi alte subiecte de drept internaţional pe baza acordului lor de voinţă exprimat în tratate şi alte izvoare de drept internaţional – cu scopul de a reglementa raporturile dintre ele, norme a căror aducere la îndeplinire este asigurată prin respectarea lor de bună voie, iar în caz de necesitate prin măsuri de constrângere aplicate de către state în mod individual sau colectiv .

O altă definiție dată dreptului internațional public în literatura de specialitate este aceea conform căreia dreptul internaţional public este acea ramură a dreptului, acel ansamblu de principii şi norme juridice scrise sau nescrise create de către state, dar şi de celelalte subiecte de drept internaţional pe baza acordului lor de voinţă in scopul reglementării raporturilor internaţionale.

Rolul său principal este de a reglementa raporturile din cadru societăţii internaţionale, de a asigura funcţionarea armonioasă a aceste societăţi, de a contribui prin mijloacele sale la o dezvoltare corespunzătoare a acesteia, de a preveni şi soluţiona aspectele conflictuale care continuă să afecteze această societate.

Din punct de vedere al conţinutului relaţiilor dintre state care fac obiectul dreptului internaţional public deosebim raporturi :comerciale, diplomatice, economice, culturale, știinţifice.