Liderul și Procesul de Conducere în Administrația Publică Locală

Introducere

Alegerea temei de licenţă a fost o acţiune care personal m-a provocat. Din amalgamul de cursuri făcute am fost nevoită să aleg unul pe baza căruia să construiesc o licenţă a cărei cercetare să mă pasioneze şi să îmi testeze limitele. Studiul „administraţiei publice” timp de trei ani m-a făcut să mă simt oarecum „obligată” în alegerea unei teme care să includă şi această parte a materiei, dar şi să pot realiza un studiu de caz interesant şi de actualitate.

De aceea „Liderul şi procesul de conducere în administraţia publică locală” mi s-a parut o temă prin intermediul căreia pot aborda atât partea teoretică a modul de conducere a unei unităţi administrativ teritoriale, dar şi o parte practică în investigarea liderilor locali, şi a modului în care aceştia privesc procesul de conducere şi importanţa nevoilor locale.

Modul în care am structurat prezenta licenţă este unul simplu, care a urmat linii clare şi succinte fără a devia de la subiectul propus încă din titlu.

Importanţa dreptului administrativ şi a colectivităţilor locale a crescut o dată cu trecerea timpului şi cu modernizarea sistemelor de conducere din toate ţările lumii. Aşa şi la noi importanţa unităţilor administrativ teritoriale în administraţia publică centrală a crescut văzând cu ochii, atribuţiile acestora multiplicându-se cu fiecare schimbare ce are loc la nivel naţional.

Aşadar, am considerat că trebuie să închei 3 ani de studii universitare nu altfel, decât cercetând şi adunând date legate de administraţia publică locală, chiar de la începuturile ei. Modul de alegere, conducere şi exercitare al drepturilor şi oblilgaţiilor într-o comunitate locală este mai mult decât fascinant, şi se resimte la nivel central. Asta deoarece în momentul în care pe plan local există o ordine perfectă, un echilibru aproximativ egal între nevoi şi resurse, atunci cu siguranţă şi la nivel central aceste acţiuni vor avea răsunete pozitive, spre a duce la o ţară prosperă.

Pe lângă interesul în ceea ce priveşte modul de organizare şi alegere al conducerii locale, pe care l-am dus la saturare prin studiul părţii teoretice, partea practică este de actualitate. Liderii politici, atât cei de la nivel local cât şi cei de la nivel naţional, sunt persoanele care „dictează” cu adevărat lucrurile într-o ţară sau comunitate. De aceea, am ales să analizez în ce mod comunică liderii politici actuali cu publicul larg, cu electoratul. Am vrut să văd dacă liderii nostri sunt carismatici şi populişti prin intermediul acţiunilor pe care le întreprind, dar şi prin intermediul discursurilor, de care, în situaţia României actuale, nu ducem lipsă.

I. Comunităţile umane teritoriale

În România, ca şi în restul lumii, în contextul schimbărilor intervenite în viaţa social-politică, economică, culturală a statului, reflectate la nivel instituţional în legislaţia naţională din ultimii ani, nu putem contesta apariţia unor noi fenomene politico-juridice.

Admiterea existenţei în cadrul statului a unor noi subiecte de drept prin acordarea personalităţii juridice de drept public, unităţilor administrativ-teritoriale, în care se regăsesc colectivităţile locale, a determinat o nouă filosofie, o abordare specială, dar în acelaşi timp o schimbare a fenomenului normativist în viaţa administrativă locală.

I.1 Conceptul de comunitale umană teritorială

Dreptul colectivităţilor locale, ca şi dreptul administrativ, din care face parte, nu poate fi analizat şi explicat în afara relaţiilor sociale pe care le reglementează şi carora li se adresează. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că individul îşi duce existenţa în societate, într-un sistem care îl pun în contact nemijlocit şi diversificat cu semenii săi.

În una din lucrarile sale( Traian Herseni,1982) spune ca pot fi considerate comunităţi toate formele de viaţă socială din care individul face parte prin naştere: familie, grup de rudenie, apartenenţă etnică sau naţională, limbă maternă, localitate, cetăţenie, religie, etc .

În doctrina românească, colectivităţile locale sunt concepute în două moduri de organizare. Într-un prim mod (Anibal Teodorescu,1929)spune ca „colectivităţile locale sunt desmembrăminte ale statului, creaţii ale legii pentru scopuri adiministrative, ca simple circumscripţii teritoriale ridicate la rangul de persoane juridice”.

Într-o altă accepţiune (Anibal Teodorescu,1935) „ colectivităţile locale sunt privite ca şi societăţi naturale , la originea lor concomitente sau anterioare statului, care se bucură de drepturi pe care statul le-a recunoscut mai cu seamă decât le-a atribuit”.

Există folosită şi expresia de colectivităţi teritoriale locale, adică cetăţenii, populaţia care trăieşte pe o anumită porţiune a teritoriului de stat, exitând o organizare juridică administrativă şi interese publice locale proprii, distincte. Căutând în doctrina internaţională, unii autori francezi, definesc colectivităţile teritoriale ca fiind acele grupuri umane legate printr-o viaţă comună şi aflate pe acelaşi teritoriu, sau un ansamblu format din toate grupele umane definite prin ataşamentul lor la un anumit teritoriu, pe când un alt autor, pe consideră chiar veritabile contraputeri. Într-o altă opinie,( Corneliu Manda,2002) colectivităţile locale sunt comunităţi umane speciale ale poporului care constituie statul, caracterizate prin ataşamentul lor la o parte delimitată a teritoriului naţional, cu anumite interese, care sunt proprii, dar similare cu interesele comunităţilor asemănătoare. În general, toţi autorii sunt de acord cu dubla natură a colectivităţilor locale, în principal, aceea de colectivitate descentralizată şi de circumscripţie teritorială a statului.

Constituţia României din 1991, stabileşte „ administraţia publică locală ca pe o structură în cadrul administraţiei publice” ce desemnează „ ansamblul de autorităţi administrative autonome care rezolvă, conduc şi execută treburile publice locale”.

Ca atare, administraţia publică locală, fundamentată’ pe dispoziţiile constituţionale, apare ca totalitate a serviciilor publice locale, organizate sau recunoscute de lege, chemate sa administreze interesele proprii ale colectivităţilor locale, prin autorităţi administrative autonome, cu putere de decizie, alese de către acestea, şi sub controlul de legalitate al autorităţilor statului.

În doctrina franceză, de exemplu, noţiunea de colectivitate locală şi colectivitate teritorială sunt ultilizate în mod disctinct, iar uneori nu se face diferenţa între ele şi conceptul de comunitate

teritorială. Unii autori, consideră că conceptul de colectivitate locală, este mult mai larg, el implicând nu numai colectivităţile teritoriale ci şi întreprinderile publice de la nivel local.

I.2. Tipologia comunităţilor umane teritoriale

Comunitatea este o formă de asociere bazată pe voinţa organică a membrilor săi, relaţiile dintre ei sunt determinate de legăturile spaţiale şi spirituale, sunt relaţii afective şi de cooperare. Conceptul de comunitate priveşte deci o mulţime particulară de relaţii sociale bazate pe un element comun tuturor participanţilor. Conţinutul ideii de comunitate a rămas un subiect de dispută în eviluţiile ulterioare ale sociologiei. Tema comunităţilor umane teritoriale a fost atinsă pentru prima dată de către Ferdinand Tönnies, ca reprezentant al sociologiei clasice, care considera că societatea este opusul comunităţii.

De milenii însă umanitatea este organizată în unităţi teritoriale de dimensiuni mai mari sau mai mici, cum ar fi : metropola, oraşul, satul, cătunul. Acestea sunt principalele tipologii de comunităţi teritoriale, având fiecare la dispoziţie un anumit spaţiu, mai întins sau mai restrâns.

Metropola este reprezentată, de un centru urban de dimensiuni mari, foarte dezvoltat economic, cultural şi politic, fiind de asemenea, central unei ţări sau al unei regiuni, având un rol important în relaţiile regionale şi internaţionale. Există diferenţe in definirea metropolelor şi a zonelor metropolitan de la stat la stat. Pentru prima dată, termenul de “metropolis” s-a folosit în Grecia Antică pentru a desemna oraşul care era central religios, economic, cultural si social al regiunii.