Mandatul Parlamentar

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Parlamentul are principalul rol de a adopta dispoziţiile cele mai importante pentru organizarea vieţii sociale şi de stat, de a decide în anumite domenii, cum ar fi: declaraţia de război, prelungirea peste 12 zile a stării de asediu etc.

Membrii Adunării Naţionale şi ai Senatului au posibilitatea iniţiativei legislative, concomitent cu cea a guvernului.

Un rol important în activitatea legislativă, revine Consiliului Constituţional, care cuprinde membri de drept şi membri numiţi, în număr de nouă, desemnaţi pe o perioadă de nouă ani, trei de Preşedintele republicii, trei de către preşedintele Adunării Naţionale şi trei de către preşedintele Senatului. Consiliul Constituţional, când este sesizat cu existenţa unor prevederi neconstituţionale în proiecte de legi, sau în cazul ivirii unor divergenţe între Guvern şi Adunare cu privire la legalitatea unei măsuri ce urmează a se lua, decide fără drept de apel, asupra divergenţei în termen de opt zile.

Un rol mai puţin important are, în sistemul legislativ francez, Consiliul economic şi social, care este mai mult un organ consultativ, de avizare pentru proiectele de legi cu caracter economic şi social

Cât priveşte începutul mandatului parlamentar, trebuie aşadar să se distingă între momentul proclamării rezultatului alegerilor şi momentul validării mandatului. După centralizarea şi constatarea rezultatului alegerilor, biroul electoral de circumscripţie, pe baza comunicării făcute de Biroul Electoral Central, eliberează candidatului ales «certificatul doveditor» al alegerii sale ca deputat, respectiv ca senator. Apoi, Biroul Electoral Central înaintează procesele sale verbale, privind rezultatele «definitive» ale alegerilor, Camerei Deputaţilor şi Senatului. Camerele Parlamentului, fiecare în parte, după dezbaterea raportului comisiei de validare, procedează la validarea sau invalidarea mandatelor de deputaţi şi senatori, cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor fiecărei Camere, între cele două momente - eliberarea certificatului doveditor şi validarea mandatului - cel ales este parlamentar, sub rezerva validării mandatului Aşadar, titlul juridic de ales este dobândit odată cu proclamarea rezultatelor definitive ale alegerilor. Intrarea efectivă în funcţiune a celui ales se produce de la data constituirii legale a Camerelor, adică, potrivit regulamentelor, după validarea a cel puţin două treimi din mandate.

Mandatul parlamentarului încetează, fie printr-o forma colectivă (la expirarea legis¬laturii legale sau la data disoluţiei Parlamentului), fie într-o formă individuală (prin deces, prin demisie sau de drept).

Efectul incompatibilităţii îl constituie încetarea mandatului: fie de drept, prin ivirea cauzei de incompatibilitate sancţionată ca atare, fie prin demisia parlamentarului, care decide astfel abandonarea mandatului.

Capitolul I Dreptul parlamentar

1.1. Noţiunea de drept parlamentar

1.1.1 Definiţia dreptului parlamentar

Asociind la substantivul «drept», adjectivul «parlamentar», sintagma astfel construită semnifică, într-o definiţie comodă, care se sprijină exclusiv pe valorile semantice ale termenilor ce o alcătuiesc, ansamblul normelor juridice privitoare la Parlament. Această posibilă definiţie sugerează însă două perspective de abordare a conceptului de «drept parlamentar»: una - care ar avea drept reper domeniul constituit ca obiect al reglementării; alta - care porneşte de la natura normelor articulate în «dreptul parlamentar». Ar rezulta astfel că, într-un sens, dreptul parla-mentar cuprinde ansamblul regulilor care au ca obiect organizarea, alcătuirea, prero¬gativele şi funcţionarea adunărilor parlamentare, indiferent de natura acelor reguli (constituţionale, organice, ordinare, de ordine interioară); într-un alt sens, dreptul parlamentar poate fi definit ca «drept special» al adunărilor, desemnând o «legalitate specifică» acestora, ca expresie a autonomiei lor şi ca prerogativă de autoorganizare. Această «legalitate specifică» se interpune între legalitatea generală, «îndeosebi consti¬tuţională», pe care este ţinută să o respecte, şi persoanele care sunt plasate în dependenţa sa, cărora ea li se aplică direct. Dintr-o asemenea perspectivă, dreptul parlamentar cuprinde ansamblul regulilor scrise sau cutumiare pe care le urmează membru adunărilor parlamentare în comportamentul lor individual sau colectivi Este un «drept interior», disciplinar, având ca sursă regulamentul de organizare şi funcţionare a fiecărei Camere. Această a doua definiţie are, evident, câteva scăderi: a) Ea nu cuprinde întreaga sferă a raporturilor parlamentare, îndeosebi cele dintre parlament şi parlamentari, precum şi dintre aceştia şi alte organe sau persoane; b)Reduce însăşi semnificaţia regulamentelor interioare ale adunărilor, care nu sunt pur şi simplu ori nu sunt numai un breviar al comportamentului parlamentarilor; c) Constituie sursa unică a dreptului parlamentar, «legea interioară» a adunării sau adunărilor.