Modalității de dobândire și renunțare la cetățenia română

INTRODUCERE

Cetăţenia reprezintă o legătură juridică inseparabilă având legătură cu persoana titularului, această legătură începe de la naşterea individului şi ia sfârşit în momentul în care acesta moare. Cetăţenii în momentul în care părăsesc ţara pentru scurt timp, ei îşi menţin drepturile şi îndatoririle faţă de ţara din care provin/ din care fac parte. Iar statul are de asemenea drepturi şi obligaţii faţă de cetăţenii săi chiar dacă aceştia sunt plecaţi pe o perioadă determinată din ţara respectivă.

Articolul 15 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului relevă faptul că orice individ are dreptul la o cetăţenie, astfel încât nimănui nu i se poate retrage dreptul la cetăţenia sa iar în cazul în care individul respectiv doreşte să îşi schimbe cetăţenia acesta este liber să o facă deoarece nu poate fi constrâns de nimeni şi nimic.

Lucrarea de faţă se numeşte „Modalităţi de dobândire şi renunţare la cetăţenia română” şi tratează atât noţiunea de cetăţenie cât şi aspectele sale juridice. Lucrarea este structurata pe 5 capitole, ultimul fiind de fapt un studiu de caz cu privire la evoluţia numărului cetă. Lucrarea este structurata pe 5 capitole, ultimul fiind de fapt un studiu de caz cu privire la evoluţia numărului cetăţeniilor acordate în ultimii ani.

Primul capitol, „Noţiunea de cetăţenie” defineşte în primul rând termenul de „cetăţenie”şi vorbeşte apoi despre sensurile acestui termeni. În cadrul acestui capitol se face de asemenea diferenţa între cetăţenia statutară şi cea identitară şi se prezintă o evoluţie istorică a cetăţeniei. Ultimul subcapitol tratează cetăţenia europeană.

Capitolul 2 „Cetăţenia în dreptul românesc” discută despre evoluţia istorică a noţiunii de cetăţenie în România definind în primul rând cetăţenia română. Se prezintă apoi natura juridică a cetăţeniei şi principiile sale generale. Nu în ultimul rând vorbim în cadrul acestui capitol despre drepturile, libertăţile si îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.

Capitolul 3 „Dobândirea cetăţeniei române” tratează modalităţile de dobândire a cetăţeniei române, şi vorbim aici de dobândirea cetăţeniei române prin naştere, adopţie, repatriere sau la cerere.

Capitolul 4, „Pierderea cetăţeniei române” discută despre modalităţile de pierdere a cetăţeniei şi anume prin renunţare, retragere sau adopţie precum şi despre actele necesare pentru renunţarea la cetăţenie.

Capitolul 5, „Drepturile, liberţătile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor români” este un capitol amplu ce tratează o serie de subiecte. Vorbim în cadrul acestui capitol printre altele despre noţiunile de drepturi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor, corelaţia dintre reglementările interne şi cele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului şi ale cetăţeanului precum şi despre principiile constituţionale aplicabile drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor români.

Cel din urmă capitol, capitolul 6, este un studiu de caz cu privire la tema tratată. În cadrul acestui studiu se prezintă în primul rând date statistice cu privire la persoanele care au cerut dobândirea cetăţeniei române în ultimii ani şi evoluţia numărului acestora. În cea de-a doua parte a acestui capitol, avem o prezentare a 3 cazuri concrete în ceea ce priveşte cetăţenia: neacordare a cetăţeniei, redobândire a acesteia şi recunoaştere a cetăţeniei dobâmdite prin naştere. Cazurile prezintă modurile în care s-au soluţionat aceste probleme şi soluţiile juridice adoptate.

CAPITOLUL I

Noţiunea de cetăţenie

1.1. Consideraţii preliminare. Definirea noţiunii de cetăţenie

Statul, pentru a-şi exercita puterea, trebuie să aibă asupra cui să-şi exercite puterea astfel pentru a exista un stat este nevoie de oameni care să populeze statul respectiv, oamenii/cetăţenii care să locuiască în acel stat, şi care să aibă un domiciliu stabil acolo. Dar un stat pentru a exista mai are nevoie şi de un teritoriu bine delimitat, pe care să se stabilească populaţia, şi în interiorul căruia statul să-şi exercite puterea.

Între stat şi indivizi se dezvoltă relaţii, astfel fiecare om are relaţii cu statul prin intermediul obligaţiilor sale către stat. În statul respectiv pe lângă cetăţenii acelui stat coexistă/ convieţuiesc şi persoane străine dar şi apatrizi.

Cetăţenii români sunt subiecte ale raporturilor juridice ale dreptului constituţional, ca persoane fizice ce deţin anumite poziţii ori ranguri într-o instituţie a statului, pentru exercitarea drepturilor esenţiale. Indivizi sunt organizaţi pe secţii electorale, în cazul în care au loc alegeri pentru deputaţi, senatori ori pentru preşedinte.

Cetăţenia reprezintă o legătură juridică inseparabilă având legătură cu persoana titularului, această legătură începe de la naşterea individului şi ia sfârşit în momentul în care acesta moare. Cetăţenii în momentul în care părăsesc ţara pentru scurt timp, ei îşi menţin drepturile şi îndatoririle faţă de ţara din care provin/ din care fac parte. Iar statul are de asemenea drepturi şi obligaţii faţă de cetăţenii săi chiar dacă aceştia sunt plecaţi pe o perioadă determinată din ţara respectivă.

Articolul 15 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului relevă faptul că orice individ are dreptul la o cetăţenie, astfel încât nimănui nu i se poate retrage dreptul la cetăţenia sa iar în cazul în care individul respectiv doreşte să îşi schimbe cetăţenia acesta este liber să o facă deoarece nu poate fi constrâns de nimeni şi nimic.

Cetăţenia reprezintă legătura juridică existentă între individ şi stat, individul manifestând faţă de stat solidaritate, ataşament având în acelaşi timp drepturi dar şi îndatoriri, de aici rezultă că cetăţenia reprezintă identitatea primordială a indivizilor, având închegate elemente culturale definitorii statului în cauză, şi totodată indivizii prin cetăţenia pe care o deţin pot fi identificaţi ca făcând parte dintr – un anumit stat. Cetăţenia îşi are rădăcinile în cuvântul grec ,, polis” care înseamnă cetate – stat.

Drepturile pe care le au cetăţenii Uniunii Europene sunt specificate în Titlul V din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene apărută în 2003.

Cetăţenia europeană conferă/acordă o nouă identitate fiecărui cetăţean în parte, al unui stat care face parte din Uniunea Europeană, acordând anumite drepturi speciale pe lângă celelalte drepturi fundamentale, esenţiale ale omului, ale individului.

Cetăţenia înseamnă apartenenţa la o colectivitate, etnie, asta presupune ca persoanele dintr – un stat care face parte din Uniunea Europeană să aibă drepturi politice dar şi îndatoriri.