Moștenirea legală

INTRODUCERE

Moştenirea legală ocupă un loc important în materia succesiunilor, pentru că principiile acesteia operează ori de câte ori de cujus nu a rânduit prin testament, care este un act de ultimă manifestare a voinţei, împărţeala moştenirii.

Atunci când cel ce lasă moştenirea nu a dispus prin testament de bunurile sale, intervine problema devoluţiunii legale a moştenirii, moştenire ab intestat.

Deşi defunctul a dispus de bunurile sale prin testament, aceste dispoziţii de ultimă voinţă nefiind valabile, moştenirea se deferă prin lege. Trebuie menţionat faptul că sunt situaţii în care o moştenire se deferă atât prin lege, cât şi prin testament : este vorba de situaţia în care, existând moştenitori rezervatari, defunctul nu poate dispune prin acte de ultimă voinţă decât de o anumită parte din moştenire (cotitatea disponibilă), restul (rezerva) revenind anumitor moştenitori legali, în virtutea legii.

Legea cheamă la moştenire rudele apropiate lui de cujus (din căsătorie, din afara căsătoriei ori din adopţie) şi soţul supravieţuitor al acestuia.

Rudenia este legatura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz rudenia este în linie dreaptă, iar în cel de-al doilea în linie colaterala.

Rudenia în linie dreaptă poate fi: ascendentă şi descendentă.

Pentru conservarea lucrurilor dobândite de generaţii într-o familie şi păstrarea acestora în familie, precum şi datorită afecţiunii prezumate a defunctului pentru rudele sale se efectuează chemarea legală la moştenire. Nu pot fi chemate la moştenire toate rudele odată pentru că ar rezultă o fărâmiţare excesivă a averilor succesorale.

CAPITOLUL I . CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND MOŞTENIREA

1.1. Noţiunea de moştenire

Potrivit art. 557 alin. 1 Codul Civil, ” Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, prin moştenire legală sau testamentară...”.

Moştenirea (succesiunea , mai rar, în doctrină se întâlneşte şi termenul de ereditate) ”este transmiterea patrimoniului unei presoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă” (art. 953 din Codul Civil).

Din analiza definiţiei de mai sus reiese că:

− Moştenirea este o transmisiune de patrimoniu;

− Obiectul transmisiunii este un patrimoniu (drepturi şi obligaţii luate împreună);

− Transmisiunea se face de la o persoană decedată, către una sau mai multe persoane (fizice sau juridice);

− Persoana de la care se transmite moştenirea este numai o persoană fizică, regulile care guverneză moştenirea neputându-se aplica în cazul încetării existenței unei persoane juridice ( pentru care operează reguli speciale)

− Persoanele care dobândesc moştenirea trebuie să fie în ființă, să existe, neavând relevanţă dacă sunt persoane fizice, persoane juridice sau statul.

Noul Cod civil a adoptat termenul de ”moştenire” (de exemplu, ”Moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia” - art.954 alin. 1 din Cod civil), dar nu a renunţat nici la termenul de ”succesiune” (de exemplu, moştenirile vacante se constată prin certificatul de ”vacanţă succesorală” - art.553 alin. 2 Cod civil). Mai rar, în doctrină, în aceeaşi accepţiune se întâlneşte şi termenul de ”ereditate”.

Putem admite că, în principiu, în materia dreptului de moştenire, noţiunile de ”moştenire” şi ”succesiune” sunt sinonime, folosirea lor diferenţiată pe parcursul prezentei lucrări fiind dictată exclusiv din considerente de formă .

Precizăm că în raporturile mortis causa termenul de ”succesiune” este folosit în accepţiunea sa restrânsă, deoarece în sens larg, succesiunea desemnează orice transmisiune de drepturi, inclusiv cele inter vivos (de exemplu, contractul de vânzare-cumpărare consfinţeşte ”o succesiune” de titulari ai dreptului de proprietate).