Noțiuni generale de drept penal. instituția infracțiunii

I. NOŢIUNI GENERALE DE DREPT PENAL. INSTITUŢIA INFRACŢIUNII

1.1. Definirea conceptului de drept penal

Termenul „drept penal” este folosit pentru a denumi atât dreptul penal, ca una dintre ramurile sistemului de drept, cât şi ştiinţa dreptului penal, ca una din ramurile ştiinţelor juridice care studiază respectiva ramură a dreptului.

În doctrina franceză , dreptul penal se aseamănă oarecum cu monumentele celebre, pe care fiecare crede că le cunoaşte, fără a le fi văzut vreodată. De aceea , noţiuni ca omorul, recidiva, suspendarea executării pedepsei, tentativa sunt cunoscute marii majorităţi a populaţiei, chiar dacă sensul lor în vorbirea curentă nu este întotdeauna identic cu sensul pe care aceste noţiuni îl cunosc în dreptul penal. Această „popularitate" a dreptului penal îşi găseşte numeroase explicaţii. Parafrazând o decizie celebră a Curţii Europene a Drepturilor Omului , am putea spune că, dacă presa este „câinele de pază al democraţiei", dreptul penal îşi asumă rolul de „câine de pază" al ordinii sociale, revenindu-i misiunea apărării valorilor fundamentale ale vieţii în societate. Dacă, lucruri cum ar fi: condiţiile de înregistrare a unui brevet de invenţie sau procedura falimentului sunt mai puţin cunoscute, fiecare individ trebuie să înveţe, cât mai repede cu putinţă, că este interzis să ucizi, să furi, să loveşti sau să insulţi o altă persoană. În spatele acestei aparente accesibilităţi a dreptului penal se ascunde însă o ramură de drept de o remarcabilă complexitate, în măsură să creeze dificultăţi de aplicare atunci când instituţiile sale fundamentale nu sunt stăpânite în suficientă măsură de către practician.

Complexitatea amintită este dovedită şi de numeroasele definiţii elaborate în doctrină, fiecare autor dorind să surprindă trăsăturile esenţiale ale dreptului penal şi elementele sale de particularitate în raport cu alte ramuri de drept. În cele ce urmează sunt prezentate câteva dintre aceste definiţii cu titlu semnificativ. Astfel, în doctrina noastră mai veche s-a arătat că dreptul penal „constă în acele legi de drept intern prin care popoarele, în virtutea suveranităţii şi în numele interesului general, organizează, prin organele lor legal constituite, apărarea socială contra infractorilor, determinând în acest scop infracţiunile, sancţiunile corespunzătoare şi condiţiile în care urmează a fi aplicate ". Într-o definiţie mai recentă dreptul penal este considerat „o ramură a sistemului nostru de drept, fiind alcătuit dintr-o totalitate de norme juridice legiferate de puterea legislativă, care stabilesc ce fapte constituie infracţiuni, condiţiile răspunderii penale,sancţiunile şi alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanţele judecătoreşti persoanelor care au săvârşit infracţiuni, în scopul apărării celor mai importante valori sociale ale statului de drept.”

În literatura de specialitate străină dreptul penal a fost definit ca un ansamblu de norme juridice care reglementează puterea punitivă a statului şi protejează valorile sociale esenţiale pentru comunitate, prin calificare ca infracţiuni sau stări de pericol a anumitor conduite, cărora le asociază, cu titlu de consecinţe juridice, pedepse sau măsuri de siguranţă. Potrivit altor autori, dreptul penal reprezintă un ansamblu de norme prin care statul interzice, sub sancţiunea unei pedepse, anumite comportamente (acţiuni sau inacţiuni) umane determinate .

Dreptul penal este o ramură autonomă, distinctă a sistemului de drept român, alături de alte ramuri si are ca obiect de reglementare prevenirea si combaterea fenomenului infracţional prin incriminarea faptelor socialmente periculoase şi tragerea la răspundere. Formulări asemănătoare se regăsesc şi în alte lucrări de drept penal, din literatura română şi străină, care relevă specificul dreptului penal şi anume lupta împotriva infracţionaliţăţii, în vederea apărării unor interese şi valori sociale, prin stabilirea faptelor considerate infracţiuni, a determinării ilicitului penal şi a pedepselor, a reglementării acţiunii represive a statului. Sistemul de apărare a valorilor sociale are forţă obligatorie faţă de indivizii care exercită acţiuni-inacţiuni periculoase pentru mediul in care trăiesc. Prin acest sistem sunt de asemenea definite principiile şi formele răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite prin încălcarea normelor penale, implicit prevenirea şi pedepsirea persoanelor vinovate.

Dreptul penal incriminează acţiunile-inacţiunile umane ce constituie infracţiuni fapte care prezintă pericol social, săvârşite cu vinovăţie şi prevăzute de legea penală şi totodată stabileşte pedepsele penale ce sunt aplicate persoanelor ce se fac vinovate de producerea lor.