Nulitatea și Revocarea Actului Administrativ

Introducere

De-a lungul timpului, în literatura juridică, s-au utilizat mai multe noţiuni pentru a desemna actele juridice cu caracter unilateral ale autorităţilor administraţiei publice.

Actul administrativ reprezintă forma juridică principală de activitate a autorităţilor administraţiei publice şi în secundar şi a altor autorităţi publice, ce constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă prin care se dă naştere, a modifica sau a stinge drepturi si obligaţii, în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti

Actul administrativ face parte din categoria formelor concrete de realizare a activităţii administraţiei publice producătoare de efecte juridice. Când spunem că o formă concretă de activitate dă naştere la efecte juridice, înţelegem că aceasta dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Instituţie deosebit de importantă a dreptului administrativ, de o complexitate surprinzătoare la prima vedere, revocarea actului administrativ nu este reglementată expres. Configuraţia acestei instituţii este dată de o bogată practică judecătorească şi de numeroasele studii teoretice ce i-au fost dedicate, bazate pe interpretarea principiilor generale ale dreptului public, corelate cu necesităţile vieţii sociale. Cu toate că atât practica cât şi teoria sunt destul de contradictorii, în lipsa unui text legislativ precis, câteva principii s-au impus, creind, dacă nu o teorie generală a revocării, cel puţin câteva puncte de sprijin pe care aceasta să se poată edifica.

Una din caracteristicile actului administrativ este de a fi revocabil. Aceasta înseamnă că Administraţia poate anula ea însăşi actele pe care le-a emis şi pe care le consideră ilegale sau inoportune. Acest drept nu este însă nelimitat, căci principiul revocabilităţii actului administrativ intră în contradicţie (fiind astfel limitat) cu principiul intangibilităţii drepturilor legal dobândite şi cu principiul neretroactivităţii actului administrativ

Trebuie aşadar distins în primul rând după cum ieşirea din vigoare a deciziilor este neretroactivă sau retroactivă, apoi după cum deciziile sunt legale sau ilegale şi în toate cazurile după cum ele au creat sau nu drepturi.

Capitolul 1. Consideraţii generale privind administraţia publică

1.1. Administraţia publică şi statul

Administraţia publică are un rol tot mai important în cadrul societăţilor moderne, ca principală pârghie în realizarea obiectivelor pe care şi le propune statul. Ea este aceea care vine să transpună în practică, prin organizare a executării, dar şi de executare a valorilor politice exprimate prin acte normative .

Statul reprezintă o colectivitate umană, stabilită într-un anumit teritoriu determinat, asupra căreia se exercită în mod exclusiv o autoritate politică. Este nevoie, aşadar, pentru constituirea unui stat să fie întrunite trei elemente: teritoriul, populatţia şi autoritatea politică suverană (autoritatea publică) . El se deosebeşte de alte organizaţii umane cu aceleaşi caracteristici prin natura activităţilor sale fundamentale, desemnate prin termenul de “funcţii ale statului”: funcţia legislativă, funcţia executivă, funcţia judecătorească. Teritoriul este dimensiunea materială a statului. Teritoriul statului este acea parte a globului pământesc cuprinzând solul, subsolul, apele şi coloana aeriană de deasupra solului şi apelor, asupra căreia statul îşi exercită suveranitatea.

Potrivit legilor în vigoare, teritoriul statului român prezintă următoarele caractere juridice: inalienabilitatea (art. 3 alin. 1 din Constitutie) - frontierele nu pot fi modificate altfel decât prin Constituţie şi nici un alt stat nu poate avea atribuţii de putere pe teritoriul statului român şi indivizibilitatea. România este un stat unitar şi indivizibil (art. 1, alin.1 din Constitutie). Teritoriul, ca element constitutiv al statului, nu poate fi divizat sau încorporat în alte entităţi statale, ceea ce nu exclude posibilitatea ca, pentru o mai bună administrare a teritoriului şi o mai eficientă satisfacere a necesităţilor colectivităţilor locale, statul să recurgă la organizarea administrativă a teritoriului. Teritoriul României este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii (art. 3, alin.3 din Constitutie). Cât priveşte populaţia, cuprinde două mari categorii: cetăţeni ai statului respectiv şi locuitorii care nu au aceeaşi cetăţenie. În cea de-a doua categorie intră cetăţenii altor state şi apatrizii (persoanele care nu au nici o cetăţenie).