Obligațiile Părților la Contractul de Vanzare

CAPITOLUL 1

1.1. Obligaţiile contractuale ale contractului de vânzare

Potrivit art. 1294 Cod civil, „vinderea este o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui”.

Doctrina de specialitate a definit contractul de vânzare-cumpărare întocmai ca şi legiuitorul, cu următoarele precizări:

-transmiterea dreptului de proprietate este de natura contractului de vânzare-cumpărare şi nu de esenţa lui; ceea ce înseamnă că, prin contractul de vânzare-cumpărare se poate transmite, fie un alt drept real (de exemplu, dreptul de uzufruct, dreptul de superficie), fie un drept de creanţă (de exemplu, cesiunea de creanţă).

-vânzarea-cumpărarea poate să aibă ca obiect unul sau mai multe bunuri corporale sau necorporale ori o universalitate juridică (de exemplu, în cazul vânzării unei moşteniri) sau o universalitate de fapt (de exemplu, vânzarea unui fond de comerţ).

Nu pot face obiectul unei vânzări următoarele drepturi:

-drepturile de intuitu personae (de exemplu, dreptul la pensie, dreptul la întreţinere etc.);

-drepturile patrimoniale cu caracter strict personal (de exemplu, dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor, dreptul real de uz).

Contractul de vânzare-cumpărare comercială este acel contract prin care o parte (vânzătorul) se obligă să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun către cealaltă parte (cumpărătorul), care se obligă să plătească o sumă de bani drept preţ.

Cadrul legal al contractului de vânzare-cumpărare este Codul civil, art.1294-1404, Codul comercial, art.60-73 şi diferite legi speciale, de exemplu, Legea privind fondul funciar, nr18/1991, Hotărârea Guvernului privind cartea de identitate a vehiculului, nr.610/1992 şi Instrucţiunile ministrului de interne, finanţelor şi transporturilor nr.290/2802/1189 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr.610/1992.

Vânzarea-cumpărarea este o operaţie comercială care înlesneşte şi face posibil schimbul de mărfuri.

Majoritatea actelor de comerţ prevăzute de art.3 al Codului Comercial se află în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare. Astfel:

-circulaţia mărfurilor se realizează pe calea unei vânzări-cumpărări comerciale;

-întreprinderile de asigurare garantează realizarea echivalentului mărfurilor vândute, dacă au fost distruse în caz de fortă majoră;

-întreprinderile de bancă finanţează schimbul prin intermediul operaţiunilor de credit, punând la dispoziţie fondurile necesare cumpărătorului sau vânzătorului.

Codul comercial nu cuprinde o reglementare totală a contractului de vânzare-cumpărare. Elementele contractului, respectiv încheierea, executarea, desfiinţarea sunt aspecte reglementate de Codul civil, care constituie principalul izvor de drept în materia contractului de vânzare-cumpărare.

Cu toate acestea, în art.60-73 C.com. legiuitorul reglementează unele aspecte ale vânzării-cumpărării comerciale, cum ar fi:

-transferul dreptului de proprietate asupra lucrului vândut şi al riscurilor;

-preţul vânzării;

-consecinţele nerespectării obligaţiilor.

În aceste condiţii, dispoziţiile cuprinse în Codul civil vor fi completate cu reglementarile din Codul comercial care stabilesc condiţiile în care o vânzare-cumpărare are caracter comercial.

Determinarea comercialităţii unui contract de vânzare-cumpărare se face, fie în functie de criteriul pozitiv, prevazut în art.3 pct.1 si 2 C.com., fie potrivit criteriului negativ, prevăzut în art.5 C.com.

1.1.1. Consideraţii generale

Având un caracter bilateral (sinalagmatic), contractul de vânzare comercială dă naştere la obligaţii în sarcina ambelor părţi: vânzătorul este obligat să predea lucrul vândut, iar cumpărătorul să plătească preţul. Fiecare obligaţie are ca obiect o anumită prestaţie: obligaţia vânzătorului priveşte lucrul vândut, pe când obligaţia cumpărătorului se referă la preţ. Aceste două prestaţii formează obiectul contractului.

Contractul de vânzare-cumpărare constituie principalul instrument juridic al comerţului iar operaţiunile de vânzare-cumpărare sunt cele mai frecvente întâlnite în activitatea comercială.

Contractul de vânzare-cumpărare este strâns legat de producţia de mărfuri; el constituie instrumentul juridic prin care se realizează circulaţia mărfurilor .Prin mijlocirea contractului de vânzare-cumpărare, mărfurile ajung de la producător la consumator.

Dar, acest contract prezintă interes şi pentru activitatea de producere a mărfurilor. El este folosit pentru aprovizionarea cu materiile prime, materialele etc. necesare producţiei şi, totodată, pentru desfacerea mărfurilor realizate.

Cum activitatea comercială se realizează nu numai direct, ci şi prin intermediari, contractul de vânzare-cumpărare comercială reprezintă actul juridic cel mai des întâlnit ca obiect al contractelor de intermediere: contractul de mandat, contractul de comision şi contractul de consignaţie.

Pentru a avea o imagine completă a contractului de vânzare-cumpărare utilizat în comerţ, trebuie sa ne referim la doua caractere ale acestuia: ,,caracterul comercial” şi, atunci când este folosit în tranzacţiile internaţionale de acest fel, ,,caracterul internaţional”.