Omorul

CAPITOLUL l

CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Noţiuni introductive privind infracţiunile contra vieţii

1.2. Conceptul şi caracterizarea infracţiunii de omor

1.3. Date istorice privind infracţiunea de omor

1.1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INFRACŢIUNILE CONTRA VIEŢII

Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale şi spirituale din societate; transmise din generaţie în generaţie aceste valori au asigurat şi asigură progresul continuu al omenirii. Numai omul, spre deosebire de celelalte fiinţe, este acela care reuşeşte să-şi domine pornirile primare, să acţioneze conştient şi să se comporte pe baza unor principii fundamentale de viaţă care ţin seama de ceea ce este bun, adevărat şi drept în relaţiile sociale.

De asemenea, numai el este capabil să se perfecţioneze continuu, să-şi examineze critic comportarea, să se lase influenţat de regulile de conduită din societate (elaborate în decursul timpului tot de oameni) şi să acţioneze cu devotament şi pasiune pentru realizarea marilor idealuri ale omenirii.

Este firesc, de aceea, ca legea penală să acorde cea mai mare însemnătate ocrotirii vieţii omului.

Legea penală, ca expresie a voinţei societăţii apără viaţa omului nu ca bun individual (deşi este neîndoios că ea reprezintă un interes primordial pentru fiecare individ)ci ca un bun social, ca o valoare supremă pentru existenţa colectivităţii însăşi.

Sub denumirea generică de "omucidere", Codul nostru penal incriminează faptele ce aduc atingere vieţii omului ca atribut fundamental şi indispensabil al persoanei umane şi de care depinde existenta şi fiinţa sa. Aceste incriminări sancţionează cele mai grave atentate împotriva persoanei: omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpă şi determinarea sau înlesnirea sinuciderii.

Apărarea persoanei şi, îndeosebi, a vieţii constituie o preocupare constantă, comună tuturor sistemelor de drept, în orice orânduire socială viaţa a fost ocrotită de lege, nu atât ca fenomen biologic, ci mai presus de toate, ca fenomen social, ca valoare primară şi absolută a oricărei societăţi, ca o condiţie indispensabilă a însăşi existenţei societăţii omeneşti. Legea ocroteşte nu numai interesul fiecărui individ de a trăi, de a-şi conserva şi prelungi viaţa, dar mai ales interesul societăţii ca viaţa fiecărui om să fie păstrată şi respectată de ceilalţi, conservarea vieţii indivizilor fiind hotărâtoare pentru existenta societăţii care nu poate fi concepută decât ca formată din indivizi în viaţă.

Fiecare grup social, din cele mai vechi timpuri, s-a preocupat să asigure prin toate mijloacele ocrotirea vieţii indivizilor, fie că a apelat la reguli tradiţionale (cutumiare), la reguli religioase, la reguli morale, fie la cele juridice. Dintre toate mijloacele juridice de apărare, legea penală a avut de timpuriu un rol tot mai important, dreptul penal fiind forma cea mai energică de influenţare a relaţiilor sociale şi de ocrotire a valorilor fundamentale a societăţii.

În toate legiuirile, începând cu codul Hammurabi (sec. XVIII î.Hr.), codurile chinezeşti (sec. XHI), cărţile sacre egiptene, legile lui Mânu (sec. XI), legile lui Licurg, Solon, Dracon (sec. VII-IX), legile romane, legile popoarelor germanice şi până la legiuirile epocii modeme, grija pentru ocrotirea vieţii omului stă în atenţia legiuitorului. Vechile noastre pravile incriminau de asemenea, faptele de omor întocmai ca şi codurile penale ale României moderne din 1864,1936.

Primul act al poporului american eliberat a fost Declaraţia de Independenţă din 4 iulie 1976 care proclamă solemn dreptul la viaţă al tuturor oamenilor: "oamenii sunt fâcuţi de Creator", se arată în declaraţie, "cu anumite drepturi inalienabile, printre aceste drepturi se găseşte şi viaţa", ocrotirea ei dă expresie celor mai nobile năzuinţe ale omenirii. Aceleaşi idei au fost exprimate şi prin Declaraţia Universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. Ia 10.XII. 1948.

În articolul 3 din declaraţie se arată că: "Orice om are dreptul la viaţă, libertate şi la

inviolabilitatea persoanei", iar Pactul cu privire la drepturile civile şi politice prevede în art. 6 pct.1, că: "Dreptul Ia viaţă este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod arbitrar". Acest drept figurează şi în alte importante documente internaţionale, şi anume, în Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (art. 2) cât şi în Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei pentru dimensiunea umană a C.S.C.E. Constituţia României adoptată în decembrie 1991, reglementează şi garantează dreptul Ia viaţă în art. 22.