Participația Penală

Introducere

Structurat pe parcursul a trei capitole,studiul propus analizeaza din punct de vedere teoreti di practic participaţia penală.

În primul capitol am considerat oportun să prezint unele aspecte generale cu privire la participaţia penală cu referire specială la : noţiunea de infractor şi reglementarea legală,formele pluralităţii de infractori ,notiunea ,felurile, condiţiile si legislaţii comparate .

În capitolul al doilea voi analiza formele participaţiei penale.Primul subcapitol analizează autoratul şi coautoratul sub urmatoarele aspecte:definiţia autoratului,trasaturile caracteristice ale autoratului,cadrul normativ,noţiunea de coautorat,trasaturi specifice coautoratului,condiţiile pentru existenţa autoratului si a coautoratului.

O urmatoare analiză este facută instituţiei instigarii,aici am prezentat definiţia si caracteristiceile instigarii,subiecţii instigarii,conditiile de existenţă ,cât şi modalitaţi ale instigarii.

A reiia formă a participaţiei penale este complicitatea,care a fost prezentată prin definirea complicitaţii ,caracterizare,condiţii pentru existenţă şi modalitaţile complicitaţii compicitaţii

Ultima parte a acestui capitol am descris unele aspecte ale participaţiei penale improprii,prin definirea,aratarea condiţiilor pentru existenşa participaţiei şi modalitaţile participaţiei improprii.

In acest capitol am introdus si cateva cazuri concrete din practica judiciară

Ultimul capitol al lucrarii este intitulat tratamentul sancţionar al participaţiei ,in care am imcercat sa cuprind urmatoarelea aspecte:sistemul de sancţionare al participanţiolor,in care sunt prezentate pedepsele in cazul fiecarei di formele participaţiei ,circumstanţele personale şi reale ,cat şi influenţa acestora asupra pedepsei participanţilor

O ultima parte a acestui capitol a fost analizata impiedicarea săvârşirii faptei de catre participanţi,în cate am prezentat condiţiile împiedicarii eficiente,cât şi efectele şi limitele acestora.

In finalul proiectului sunt prezentae principalele concluzii cu privire la tema analizată “Participaţia penala”.

CAPITOLUL I: PARTICIPAŢIA PENALĂ

SECŢIUNEA I : PLURALITATEA DE INFRACTORI

1.1. Noţiune şi caracterizarea pluralităţii de infractori

O persoană , atunci când comite sau participă la comiterea unei fapte prevăzută de legea penală, săvârşeşte o infracţiune, devenind deci un infractor. Această calitate impune cunoaşterea aprofundată a mecanismelor, a factorilor care condiţionează si influenţează conduita infracţională. In acest sens se impune determinarea cauzelor si condiţiilor care au favorizat pe infractor in săvârşirea infracţiunilor, rezultând că infractorul interesează si sub aspect criminologic.

O faptă periculoasă poate fi săvârşită de către un singur făptuitor sau de mai mulţi făptuitori care cooperează împreună, in acest din urmă caz existând o pluralitate de făptuitori.

Aceeaşi alternativă este posibilă si in sfera activităţii lor infracţionale, adică in cazul săvârşirii de fapte care, potrivit legii penale, constituie infracţiune, pluralitatea de făptuitori devenind, in acest caz , o pluralitate de infractori .

Deci putem defini pluralitatea de infractori ca fiind situaţia in care un număr de doua sau mai multe persoane au săvârşit, prin eforturi conjugate, aceeaşi infracţiune.

Nu trebuie insă sa se facă confuzie cu pluralitatea de infracţiuni, pentru că in cazul pluralitatii de infracţiuni, aceeaşi persoană săvârşeşte doua sau mai multe infracţiuni, in cazul pluralitatii de infractori, dimpotrivă, aceeaşi infracţiune este săvârşita de două sau mai multe persoane.

Cooperarea persoanelor la săvârşirea unei anumite infracţiuni este exprimată de intenţia acestora de a o comite împreună. Ea nu trebuie confundată cu conexitatea infracţională, când intre infracţiuni diferite exista, de asemenea, o anumită legătură ( de exemplu: intre infracţiunea principală de furt(208CP) si cea subsecventă de tăinuire ori favorizare (art 221, art.264) sau intre infracţiunile principale îndreptate contra siguranţei statului si cea subsecventă de nedenunţare (art.170).

Pluralitatea de infractori prezintă caractere specifice si produce anumite efecte juridice .Oricât de mulţi subiecţi activi ar fi, unitatea infracţiunii nu este influenţată. Calificarea faptei, determinarea locului si timpului săvârşirii acesteia si, in general , stabilirea conţinutului infracţiunii săvârşite se răsfrâng asupra tuturor făptuitorilor. Urmarea periculoasă este produsă prin cooperarea tuturor infractorilor la săvârşirea infracţiunii, a acţiunii ce constituie elementul material al acesteia, contribuţia fiecăreia înscriindu-se ca antecedent cauzal in procesul care a dus la producerea rezultatului. Infracţiunea, fiind săvârşita prin contribuţia tuturor infractorilor, rezultă ca răspunderea penală a acestora trebuie sa fie, in general, aceeaşi. Această unicitate a infracţiunii, ca temei al răspunderii penale a infractorilor, face ca toate cauzele, care, in mod obiectiv, înlătură răspunderea penală (amnistia ,prescripţia răspunderii penale) sau care o exclude (lipsa pericolului social concret, abrogarea incriminării), sa producă efecte fată de toţi infractorii deopotrivă si in acelaşi timp .

Sub raport criminologic, pluralitatea de infractori se caracterizează prin pericolul social sporit pe care îl prezintă, in genere, cooperarea mai multor persoane la săvârşirea infracţiunii. Această cooperare măreşte curajul si sporeşte forţa de acţiune a infractorilor, măreşte posibilitatea de a se ascunde urmele infracţiunii, de sustragere a infractorilor de la răspunderea penalaă De aceea, pluralitatea de infractori, ca formă de criminalitate colectivă, ridică probleme specifice privind prevenirea si combaterea ei. Pe planul dreptului penal, pluralitatea de infractori justifică si face necesară, in general, o reacţie mai severă faţă de faptele săvârşite in astfel de condiţii.