Paternitatea Copilului din Căsătorie

INTRODUCERE

Constituind legătura dintre un copil şi părinţii săi, bazată pe procreare şi naştere, filiaţia este un fapt natural pe care legea l-a transformat într-un fapt juridic. Ca întotdeauna, dreptul completează şi ajută natura, iar aici, în materia filiaţiei, mai mult decât în orice altă materie.

Legiuitorul român a dorit ca noul Cod civil, adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 , să reprezinte o reglementare unitară a raporturilor de drept civil, aşa cum a fost la origini şi cum întâlnim în toate codurile moderne ale statelor din Europa. Aşa se explică de ce raporturile de familie, precum şi cele de drept internaţional privat, sunt regăsite în Cartea a II-a „Despre familie” , respectiv Cartea a VII-a „Dispoziţii de drept internaţional privat” din acest act normativ.

Deşi fără filiaţie nu există rudenie, iar fără rudenie şi căsătorie, nu există afinitate, noul Cod civil păstrează, în mod surprinzător, tăcerea asupra noţiunii de filiaţie, definind în schimb noţiuni juridice „derivate”, respectiv rudenia firească şi cea civilă (art. 405), precum şi afinitatea (art. 407). Probabil, legiuitorului i-a fost dificil să elaboreze o definiţie a conceptului juridic de „filiaţie”, care trebuie să acopere întreaga realitate, inclusiv legătura adoptivă şi cea artificială determinată de reproducerea medical asistată cu sau fără donator masculin sau/şi feminin. S-ar impune oare renunţarea la definiţia clasică din doctrină potrivit căreia filiaţia este „raportul de descendenţă a unei persoane faţă de părinţii săi”, sau „legătura juridică dintre copil şi părinţii săi”? Or, aşa cum se ştie, reglementarea filiaţiei are la bază ficţiuni juridice, trecându-se uneori peste adevărul biologic.

Pentru a cuprinde în conţinutul său atât filiaţia firească, cât şi filiaţia adoptivă, precum şi cea rezultată din reproducerea medical asistată, se poate defini filiaţia ca fiind legătura juridică dintre copil şi părinţii săi, rezultată din naştere, procreare naturală sau artificială, indiferent de provenienţa materialului genetic, ori pe baza hotărârii judecătoreşti de adopţie.

În prezenta lucrare ne-am propus să anlizăm filiaţia faţă de tată a copilului din căsătorie, plecând de la dispoziţiile Codului familiei, la dispoziţiile Noului Cod civil, fructificând doctrina valoriasă în materie şi făcând referire şi la dispoziţiile unor instrumente europene, respectiv internaţionale, în materie.

CAPITOLUL I.

CONSIDERAŢII GENERALE DESPRE INSTITUŢIA FILIAŢIEI

Sectiunea 1. Noţiunea şi felurile filiaţiei

1. Noţiunea de filiaţie. Filiaţia este o instituţie socială, o creaţie artificială care include componente de ordin cultural, social si religios. Aceste aspecte şi-au pus de-a lungul timpului amprenta asupra soluţiilor juridice în materie . În sensul ei larg, filiaţia desemneaza un şir neîntrerupt de persoane, între care faptul naşterii şi cel al concepţiei au stabilit o legătură de la fiecare părinte la copil, apoi de la acesta din urmă, în calitate de părinte, la copilul său. În această accepţiune, filiaţia este sinonimă cu descendenţa, ea unind, în mod succesiv, toate persoanele care coboară dintr-un autor comun . În sens restrâns, filiaţia este, raportul de descendenţă dintre copil şi fiecare dintre părinţii lui, bazat pe legătura de sânge.