Percheziția ca Proces Probatoriu în Procesul Penal

INTRODUCERE

Omenirea, în decursul dezvoltării sale istorice, a parcurs etape interesante, privite prin prisma evoluţiei fenomenelor criminalităţii cu o măsură de apărare socială pe care a fost adoptată pentru a curma crima şi preveni dezvoltarea acestui flagel negativ, care în decursul secolelor a produs însemnate pagube umane, morale şi materiale.

Secolul XX, cu toate progresele tehnico-ştiinţifice şi a nivelului de dezvoltare a civilizaţiei umane, reprezintă din păcate o creştere record în evoluţia fenomenului criminalităţii, fiind într-o permanenţă ofensivă, societatea la rândul său reuşea să efectueze puţine acţiuni pentru o apărare socială eficientă.

Un rol inestimabil în descoperirea infracţiunii î-l înfăptuieşte fenomenul – stabilirea adevărului de fapt, care readuce starea împrejurărilor trecute cu ajutorul unor informaţii cu care se constată adevărul şi ajută la soluţionarea cauzei penale.

Însemnătatea stabilirii acestor împrejurări constă în aceea, că ele au avut loc în trecut, nu pot fi redate repetat, cunoaşterea lor are loc prin procedeul reconstituirii tabloului săvârşirii faptei date pe baza datelor despre cazul trecut, care a rămas în lumea obiectivă.

Constatarea împrejurărilor săvârşirilor faptei, constituie principalul în activitatea procesual penală, de aceea este foarte actual şi necesar de studiat aprofundat aceste fenomene obiective, care în fine se poate de spus că este acel nucleu de stabilire a adevărului de fapt în întreaga procedură penală, şi anume probele readuc realitatea trecută în prezent, desfăşurînd-o în toată splendoarea ce ţine de adevărul obiectiv, participând la soluţionarea cazului penal.

În lege sunt prevăzute, de asemenea, formele de administrare a mijloacelor de probă. Declaraţiile martorilor, ale victimelor, persoanelor suspectate sau culpabile se obţin prin audierea acestora în cadrul interogatorului. Corpurile delicte şi documentele pot fi administrare în urma cercetării la faţa locului, percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente.

Fiecare formă de administrare a probelor se realizează potrivit prevederilor procesual – penale, prin a cărora strictă respectare se asigură obţinerea de date probante obiective şi veritabile, respectare pe deplin a drepturilor celor implicaţi în proces. Prin lege însă sunt prevăzute doar cele mai importante norme.

Percheziţia este o activitate desfăşurată de către organele judiciare în scopul descoperirii şi ridicării obiectelor, documentelor sau a diferitelor valori ce prezintă importanţă pentru cauza cercetată, precum şi în vederea descoperiri persoanelor care se ascund răspunderii penale. Considerăm că scopul principal al percheziţiei este descoperirea probelor pentru aflarea adevăratului făptuitor al infracţiunii. Problemele ce stau în faţa organului de urmărire penală în ceea ce priveşte temeiurile şi ordinea procesuală de efectuare a percheziţiei luând în consideraţie schimbările legislative introduse prin noul Cod de procedură penală.

Tema “Percheziţia” mi s-a părut destul de interesantă în primul rând prin legătura vădită cu criminalistica şi totodată deoarece tema dată este foarte puţin tratată în literatura juridică autohtonă şi străină.

Alegând tema „Percheziţia ” m-am condus anume din aceste considerente, de actualitatea temei, precum şi de interesul personal de a mă implica în studierea şi cunoaşterea mai aprofundată a acestui subiect.

Scopul prezentului studiu constă în determinarea aspectelor teoretice şi practice ale percheziţiei.

În realizarea acestui scop se pot evidenţia următoarele obiective:

 Studierea tipurilor de percheziţie

 Prezentarea succintă a tipurilor de percheziţie şi modul de efectuare a percheziţiei;

 Evidenţierea percheziţiei corporale şi percheziţiei în misiunile diplomatice.

Lucrarea constă din: introducere, trei capitole, încheiere şi bibliografie.

Primul capitol – “ Consideraţii generale privind percheziţia în sistemul procedeelor probatorii ” constă din două paragrafe. În acest capitol s-a analizat noţiunea de percheziţie tratată în literatura autohtonă şi străină, clasificarea percheziţiei după natura, după natura locului efectuării, tipurile de percheziţie prevăzute în legislaţie, în literatura de specialitate etc.

Al doilea capitol - “Percheziţia”, la fel este structurat în trei paragrafe. În acest capitol se tratează problema modului de realizare şi temeiurile de efectuare a percheziţiei, precum şi mijlocul de fixare a datelor obţinute. Al treilea capitol - “Particularităţile efectuării percheziţiei corporale şi a percheziţiei în localurile misiunilor diplomatice ” este structurat din două paragrafe. În acest capitol se relevă particularităţile efectuării percheziţiei corporale şi percheziţiile în localurile misiunilor diplomatice.

Încheierea constă din concluziile capitolelor şi a paragrafelor din cadrul acestui studiu.

Bibliografia consta din lista de literatură folosită la cercetarea dată. Baza metodică a lucrării o constituie studiu comparativ a doctrinei, a procedurilor legislaţiei în vigoare privind percheziţia în procesul penal. Tema lucrării a fost tratată de doctrina română : Boroi A., Mateuţ Gh., Volonciu N., Păvăleanu V. cât şi de doctrina rusă: Perlov N., Alexeev N., Saviţkii V, Popov.