Percheziția domiciliară

Introducere

Organizarea statală presupune existenţa unor reguli de conduită, care alcătuiesc ordinea de drept în acel stat şi în baza cărora se desfăşoară întreaga viaţă socială.

Un loc aparte îl ocupă regulile de conduită de drept penal a căror încălcare constituie infracţiune.

Săvârşirea unei infracţiuni cu vinovăţie duce la naşterea unui raport juridic concret de drept penal (raport de conflict) în baza căruia statul are dreptul de a trage la răspundere pe făptuitor, iar acesta este obligat să suporte consecinţele faptei sale.

Pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie de existenţa unor organe specializate ale statului care să soluţioneze conflictul ivit între stat şi infractor, iar astfel prin preluarea raportului de drept penal de aceste organe, în vederea tragerii la răspunderea penală a făptuitorului pe calea justiţiei într-un proces penal, dă naştere la un raport juridic procesual penal, care se desfăşoară între subiecţii procesului penal.

Aceste organe specializate potrivit dreptului de procedură penală sunt denumite generic organe judiciare, din care fac parte instanţele de judecată de la toate nivelele şi organele de urmărire penală (procurori, organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organe de cercetare penală speciale).

Pentru realizarea justiţiei, este necesar desfăşurarea unui întreg lanţ de activităţi care încep cu descoperirea infracţiunii, identificarea făptuitorilor, strângerea şi administrarea probelor şi terminându-se cu trimiterea în judecată şi judecarea făptuitorului care în această fază capătă calitatea de inculpat.

Strângerea şi administrarea probelor este una din sarcinile principale ce revin organelor de urmărire penală şi se realizează printr-o multitudine de acte, de urmărire penală a căror executare este reglementată prin norme juridice prevăzute în Codul de Procedură Penală.

Procedeul probatoriu este modalitatea prin care se obţine un mijloc de probă. Între probe, mijloace de probă şi procede probatorii există o strânsă legătură. Astfel, percheziţia este procedeul probatoriul prin care sunt căutate, în vederea ridicării, obiecte, înscrisuri sau orice alte obiecte care pot fi utilizate ca probe în procesul penal.

Obiectivul prezentei teze îl constituie studiul percheziţiei domiciliare care aşa cum vom observa pe parcursul lucrării este procedeul probatoriu ce constă în cercetarea locuinţei unei persoane fizice, a sediului unei persoane sau a oricărui alt spaţiu, delimitat în orice mod, care aparţine sau este utilizat de o persoană fizică sau juridică pentru descoperirea şi strângerea probelor privitoare la infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, la conservarea urmelor săvârşirii infracţiunii sau la prinderea suspectului ori inculpatului.

În primul capitol vom studia importanţa şi reglementările procesual – penale ale percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi înscrisuri, etapele parcurse în pregătirea percheziţiei precum şi tipurile de percheziţie reglementate de Codul de procedură penală .

În capitolul doi al lucrării vom studia importanţa, reglementarea procesual – penală, autorizarea şi regulile tactice de efectuare ale percheziţiei domiciliare, iar în capitolul al treilea vom studia măsurile ce se iau cu privire la orbiectele ridicate şi tactica fixării rezultatelor percheziţiei.

Cel de-al patrulea capitol al lucrării prezintă partea practică a lucrării, şi anume prezentarea a două speţe din practica judiciară a instanţelor judecătoreşti, cu privire la percheziţia domiciliară.

Capitolul I.

Consideraţiuni introductive privind percheziţia

Procedeul probatoriu este modalitatea prin care se obţine un mijloc de probă, de exemplu ascultarea părţilor, efectuarea unei expertise, interceptarea convorbirilor telefonice, percheziţia.

Probatoriul este ansamblul probelor administrate într-o cauză penală (materialul probator aflat între coperţile unui dosar penal). Probele reprezintă elementul central al oricărui proce penal. Obiectul probei constă în stabilirea, prin administrarea probelor, a faptelor şi împrejurărilor ce constituie temeiul de fapt al acţiunii penale sau civile; acesta este obiectul abstract al probaţiunii care se raportează la fondul cauzei penale în timp ce obiectul concret al probaţiuni se raportează la faptele sau împrejurările de fapte ce trebuiesc dovedite într-o anumită cauză penală, fiind determinat de acuzaţia ce i se aduce suspectului sau inculpatului ori de pretenţiile civile formulate împotriva acestuia.

1.1 Importanţa percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi înscrisuri

Percheziţia este un act procedural, efectuat frecvent în practică şi destinat căutării şi ridicării unor obiecte care conţin sau poartă urme ale unei infracţiuni, a corpurilor delicte, a înscrisurilor, fie cunoscute, fie necunoscute organului judiciar şi care pot servi la aflarea adevărului .

Percheziţia face parte din procedeele de investigaţie, din actvitatea de strângere a mijloacelor de probă cunoscute şi de descoperire a altor mijloace de probă.

În literatura de specialitate este învederată importanţa percheziţiei, determinată de faptul că, în multe împrejurări, ea devine decisivă în soluţionarea cauzei penale, prin obţinerea de probe absolut necesare stabilirii faptelor sau împrejurărilor în care a fost săvârşită o infracţiune, precum şi a identificării autorului .

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri prezintă aceeaşi importanţă pentru soluţionarea unei cauze penale. Din punct de vedere tactic criminalistic, ea are însă un caracter mai puţin complex.