Principiul Libertății Mărilor

CAPITOLUL I. - INTRODUCERE CU PRIVIRE LA DREPTUL MĂRII

Problema libertăţii mărilor este comentată în cel puţin două locuri: în primul rând, în surse de drept internaţional, unde ea este tratată la problemele privind teritoriul, şi, în al doilea rând, în alte documente şi convenţii, în capitolul privind bunurile.

În cursul de Drept internaţional public din 1913, profesorul Valerian Urşianu arăta că “Apa, şi prin urmare râurile, mările şi oceanele, care odinioară constituiau un element de groază şi de izolare între popoare, dar care astăzi le apropie şi le pune în relaţie, apa este un agent care contribuie la bunul trai al societăţilor şi la dezvoltarea activităţii omeneşti, dar nici cum un product al acestei activităţi “ #1#.

“Libertatea” este definită în dicţionare ca fiind “posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor, în condiţiile cunoaşterii din ce în ce mai profunde a legilor de dezvoltare a naturii şi a societăţii şi ca stare a unei persoane, care nu este supusă altei persoane “.

În ceea ce priveşte “marea” se precizează că aceasta este “o porţiune din oceanul planetar, înconjurată mai mult sau mai puţin de uscat, care comunică, de obicei, cu oceanul prin regiuni înguste sau peste praguri submarine, prezentând anumite particularităţi în regimul hidrologic faţă de apele oceanice”.#2#

Se face distincţia astfel între marea interioară, care aparţine unuia sau câtorva state şi marea liberă, care reprezintă întreaga întindere a mărilor sau a oceanelor, situate în afara apelor teritoriale. Marea liberă nu este supusă suveranităţii statelor şi, în consecinţă, toate statele se bucură în mod egal de unele drepturi, cum ar fi: dreptul de a naviga liber, dreptul de a instala cabluri şi conducte submarine, dreptul de a exploata resursele naturale şi de a efectua cercetări ştiinţifice, etc Singura condiţie cerută pentru exercitarea acestor drepturi este aceea ca prin realizarea acestora să nu se aducă atingere suveranităţii altor state.

Art. 87 din Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, intitulată “Libertatea mării libere” prevede că: “Marea liberă este deschisă tuturor statelor, fie ele riverane sau fără litoral. Libertatea mării se exercită în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Convenţiei şi de celelalte reguli de drept internaţional “.

În cuprinsul ei, lucrarea de licenţă îşi propune să trateze unele probleme ce interesează şi frământă comunitatea internaţională în privinţa “principiului libertăţii mărilor “, în mod deosebit, cele în legătură cu: istoricul apariţiei normelor de drept internaţional cu referire la dreptul mării ; actualitatea principiilor stabilite în acest domeniu ; situarea principiului libertăţii mărilor în contextul principiilor dreptului internaţional; răspunderea în dreptul maritim; poziţia României faţă de aceste probleme, precum şi unele concluzii şi aprecieri asupra acestui principiu.

CAPITOLUL II - SCURT ISTORIC ÎN LEGĂTURĂ CU EVOLUŢIA NORMELOR DE DREPT INTERNAŢIONAL MARITIM

Problematica marină a preocupat omenirea încă din cele mai vechi timpuri. Pe măsură ce oamenii au înţeles semnificaţia deosebită a mărilor şi oceanelor pentru satisfacerea exigenţelor progresului, dezvoltării şi propăşirii lor economico-sociale, această problematică a căpătat dimensiuni tot mai mari.

Existenţa unor resurse nebănuite în mările şi oceanele lumii, nevoia de extindere a cercetărilor în aceste zone, posibilităţile de acoperire a unei mari părţi a cerinţelor de hrană şi de energie ale umanităţii, exigenţele tot mai mari ale extinderii comunicaţiilor pe aceste căi şi prin aceste mijloace tradiţionale, toate acestea au făcut ca interesul pentru oceanul planetar să sporească necontenit. Din cercetările întreprinse s-a concluzionat că peste 70% din suprafaţa globului este acoperită de mări şi oceane, în adâncul cărora se află suficientă hrană pentru oameni şi resurse energetice, constând în petrol, gaze naturale, mangan, cobalt etc Din apele mărilor şi oceanelor se pot extrage miliarde de tone de uraniu, iar minele submarine pot oferi anual miliarde de tone de cărbune. Energia mareelor poate înlocui anual milioane tone de cărbune în echivalent, iar pescuitul oferă numeroase şi incalculabile cantităţi de produse. Toate acestea sunt de natură să justifice accentuarea preocupării tuturor statelor pentru valorificarea acestor bogăţii prin folosirea mijloacelor şi echipamentelor tehnologice tot mai performante.

2.1. CONCEPŢII CU PRIVIRE LA REGIMUL JURIDIC AL OCEANULUI PLANETAR

Legat de posibilităţile imense oferite de apele planetare, dr. F.N. SPIESS, şeful Laboratorului de fizică maritimă al Institutului American de Oceanografie, arată că “În cursul următorilor 50 de ani, omul se va mişca pe mare şi în mare, ocupând-o şi exploatând-o exact ca pe o parte integrantă a planetei în vederea extragerii minereurilor, pentru procurarea alimentelor, ca rampă de deşeuri, pentru operaţii de transport şi - pe măsură ce populaţia globului se va înmulţi - ca spaţiu de locuit “.#1#

ARVID PARDO, unul din promotorii tezei privind “patrimoniul comun al umanităţii”, în anii 1967-1974, la O.N.U., arată că omul, devenit dominator al pământului, “se întoarce acum spre adâncurile oceanului pentru a folosi bogăţiile sale pentru viaţa şi pentru prosperitatea, în viitor, a tuturor popoarelor “. #2#

Raportul “A New Regime for the Oceans”, elaborat de un colectiv de autori, coordonat de Comisia Trilaterală, sub îndrumarea prof. ZBIGNIEW BREZEZINSKY, relevă aspecte deosebit de complexe şi importante ale configuraţiei oceanului planetar. Autorii acestui raport ajung la ideea necesităţii elaborării unui nou regim al oceanelor, care să ia în considerare schimbările survenite şi să dea posibilitatea valorificării echilibrate a resurselor naturale.