Problematica cetațeniei, în contextul globalizării și al integrării europene

Introducere

Această lucrare obiectivă analizează fenomenul globalizării și al cetățeniei europene în interiorul ordinii juridice comunitare, care a fost evoluția sa, care sunt drepturile care derivă din aceasta și care este problema lipsei obligațiilor exprese. În același timp vor fi verificate problemele deficitului democratic ale acestei instituții în fața Uniunii Europene și dificultatea acceptării cetățeniei europene de către proprii cetățeni.

Capitolul întâi începe prin a dezbate fenomenul globalizării și al cetățeniei, fluxul migrator al persoanelor care emigrează în alte state în baza intereselor proprii, integrarea și eventual școlarizarea acestor persoane. Apoi vom analiza conceptul de cetățenie tradițională și evoluția sa către o cetățenie europeană precum criza rezultată din perioada de tranziție.

Vom vorbi despre particularitățile cetățeniei europene și evoluția sa în ordinea juridică comunitară. Apoi vor fi verificate și analizate drepturile cetățeanului european și problema așezării sale în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cel de al doilea capitol vom studia măsurile Curții de Justiție a Comunității Europene adoptate în rezolvarea conflictelor juridice între cetățenia europeană și cea națională, importanța principiului subsidiarității și problema deficitului democratic a cetățeniei europene. Vom încerca să dezbatem și să desprindem noutățile principalelor modificări în statutul cetățeniei europene prin intermediul actelor semnate la nivel de Tratat. În final vom analiza anumite aspecte problematice ale cetățeniei europene în România, baza legală și finalitatea procedurilor de acordare a cetățeniei.

Obiectivul este de a demonstra că cetățenia europeană, cu toate că exprimă o idee care s-a dezvoltat prin intermediul tratatelor la nivel comunitar, nu are încă decât o valoare simbolică în construcția Europei cetățenilor, considerându-se că este o instituție care trebuie îmbunătățită, adaptată și concepută nu doar pentru Statele membre, ci și pentru cetățeni.

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE ALE CETĂȚENIEI EUROPENE

1.1. Globalizare și cetățenie

Conceptul de globalizare și cel de cetățenie par a fi din ce în ce mai mult ca două concepte în antiteză. Globalizarea e descrisă de de-personalizarea proceselor productive, de viteza schimburilor comerciale și de informații, de omologarea mondială a consumului, de criza Statelor-națiune și de slăbiciunea raporturilor lor cu centrele de finanțe internaționale, de intensitatea și rapiditatea fluxurilor migratorii. Cetățenia, în schimb, tinde să fie zdrobită în sens strict local de polaritatea cetățean-străin sau să se dilueze până la dispariție în mitul identității ”cetățeanului lumii”.

În interiorul acestei antiteze globalizarea tinde, pe de o parte, să anuleze structurile și semnificația conceptului de cetățenie, prin cosmetizarea statului global și ruptura interacțiunii pragmatice și simbolice dintre spațiul privat și spațiul public, iar pe de altă parte, tinde să promoveze prin reacție formele cele mai extreme de identificare socială bazate pe idolatrizarea mono-apartenențelor.

În lumina celor spuse este vorba de a înțelege dacă conceptul de cetățenie conservă încă valența sa originară practică și simbolică cu scopul de a anima sistemul de relații în interiorul căruia se află omul, sau mai precis în care trăiește. Problema care se pune este în ce măsură dinamica globalizării va atrage critici importante la nivelul structurii intersubiective a omului și dacă conceptul de cetățenie, la nivel simbolic și dinamic, poate încă, și în ce măsură să susțină această structură.

Criticile pe care le putem semnala sunt trei : dimensiunea identității, dinamica recunoașterii, și perspectiva comunității. În fiecare din aceste aspecte globalizarea a intervenit, și continuă să intervină, într-o măsură semnificativă. Astfel conceptul de cetățenie, învăluit în structurile sale pre-juridice, poate constitui universul simbolic și practic pentru reconstruirea fracturii produse de globalizare în condiția intersubiectivă a ființei umane.

Vom face acum noi considerații de fond asupra celor trei critici semnalate despre identitate, despre recunoaștere și despre comunitate. Punctul de plecare pentru orice reflecție asupra temei identității constă în întrebarea inevitabilă ”Cine sunt Eu ? ”. Deseori la această întrebare se dau răspunsuri simpliste care poartă ideea de identitate înspre origini : ”Eu sunt rădăcinile mele” , adică limba pe care o vorbesc, apartenența mea religioasă etc. Identitatea mea este dată, adică îmi este dată.