Procedura Somației de Plată

CAPITOLUL 1

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND SOMAŢIA DE

PLATĂ

Justiţia este şi va rămâne unul dintre factorii decisivi ai modelării vieţii sociale, atât prin funcţia ei preventiv moralizatoare, cât şi prin funcţia ei sancţionatoare, atunci când, intenţionat sau nu, raporturile sociale – devenite raporturi juridice – se abat de la exigenţele normativ rezonabile şi ale bunei credite .

Pentru a se valoriza un asemenea factor, Justiţia virtuală trebuie să fie previzibilă, iar cea obiectivă prin hotărâri ale instanţelor judecătoreşti trebuie să fie eficientă. Condiţia sigură a eficienţei este celeritatea actului de justiţie. Nu pot surprinde, aşadar, preocupările constante europene şi naţionale, avand ca scop asigurarea eficacităţii justitiei, nu doar prin termene proceduale imperative de derularea a procedurilor juridice, ci prin chiar consacrarea unor proceduri speciale, abreviate, simplificate, economicoase, dinamice şi amiabile de rezolvare a unor litigii latente sau actuale. Procedura injoncţiunii sau în România, somaţia de plată face parte dintre acestea, fiind un reviriment în articulaţiile procesului civil.

Instituţionalizată în ţările Uniunii Europene, chiar de mai multe decenii şi vrând să devină şi instituţie a dreptului comunitar procedura somaţie de plată a fost adoptată şi în România, cum se ştie, abia începând cu anul 2001. Ea a fost şi rămâne o procedură inedită sub multe aspecte, discutabilă încă, dar cu siguranţă utilă şi practică. In orice caz, i-ar fi cu totul străină, ironică observaţia unui doctrinar, făcută însă în legătură cu procedura europeană a injoncţiunii de plată, că edificarea ei „a început cu acoperişul”.

Răstimpul de la instituţionalizarea procedurii somaţiei de plată nu este, poate, suficient pentru a formula judecăţii de valore, mai ales cât priveşte necesitate si utilitate ei. O constatare rămâne totuşi certă: procedura somaţiei de plată a stârnit interesul creditorilor, a stimulat - cum spunea un doctrinar francez – ieşirea multor debitori din starea de muţenie, a incitat doctrina mereu înclinată, natural, spre aprofundări, nuanţări sau chiar interpretării complinitoare, a solicitat instanţele spre găsirea unor soluţii compatibile problemelor practice, totdeauna mult mai prolifice in raport cu ingeniozitatea soluţiilor previzionare .

Intr-o asemenea ambianţă, o incercare de sinteză ni s-a părut oportună şi, îndrăznim să credem, chiar utilă. N-am ignorat, nici n-am minimalizat substanţialele contributii doctrinare si jurisprudenţiale intr-un domeniu atat de complex si de dinamic cum este cel al procedurii somaţiei de plată, parcă invers proporţional în raport cu laconismul reglementărilor. Am încercat pur si simplu să ne inscriem, colocvial, nu doctroral, în incitantul schimb de idei şi incitantul schimb de idei si ipoteze pe care l-a provocat şi il întreţine procedura somaţiei de plată, motivul fiind perfectabilitatea sistemului.

Sensul timpul juridic. Timpul considerat candva o categorie ezoterică – este un atribut fundamental al materiei în mişcare. Ca varietate a timpului social uman, există şi un timp juridic . Raporturile juridice – ca si normele care le reglementează - sunt create, modificate sau stinse intr-un spatiu temporal. Acestor durate , marginite de date , normele le atribuie semnificaţii juridice.

Termenul este perioada in care trebuie să se facă sau să se intample ceva ori, dimpotriva, in care nu trebuie să se facă sau să se intample ceva. Asadar, in spatiul vieţii juridice, se poate spune ca înăuntrul duratei sau la o anumită dată trebuie să se săvârşească fapte determinate, având semnificaţie juridică, sau, dimpotrivă, este interzisă săvârşirea lor, ori, în fine, rămâne la aprecierea subiectului de drept alegerea conduitei pe care o consideră adecvată .