Proces de judecată a litigiilor

CAPITOLUL I

ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

I.1 Noţiunea de contencios administrativ

Intr-un stat intemeiat pe ordinea de drept, institutia contenciosului administrativ reprezinta forma democratica de reparare a incalcarilor legii savarsite de catre autoritatile administratiei publice, autoritatile publice in general, de limitare a puterii arbitrare a acestora, de asigurare a drepturilor individuale ale administratiilor.

Asadar, contenciosul administrativ apare ca o forma juridica de aparare a particularilor- persoane fizice sau juridice- impotriva abuzurilor administratiei publice, in principal.

Etimologic, cuvântul contencios provine prin filieră franceză (contentieux = contencios) din latinescul contentiosus = certăreţ, adjectivul substantivului contentio = conflict, dispută, confruntare.

Noţiunea de contencios administrativ este o noţiune tradiţională a dreptului administrativ, fiind utilizată pentru a delimita căile de atac jurisdicţionale împotriva actelor şi operaţiunilor administrative de recursurile administrative obişnuite. Un recurs, deci o cale de atac, dobândea caracter jurisdicţional (contencios) ori de câte ori autoritatea care-l soluţiona avea calitatea de judecător, în felul acesta s-a ajuns – atât în doctrină, cât şi în legislaţie, mai ales în perioada interbelică – să se utilizeze în mod curent termenii: contencios administrativ; acţiuni de contencios administrativ; instanţă (organ) de contencios administrativ (uneori instanţa în materie de contencios administrativ); legea contenciosului administrativ; hotărâri de contencios administrativ.

Noţiunea de contencios administrativ are o sferă de cuprindere mai largă, sau mai restrânsă, după cum include totalitatea litigiilor juridice dintre administraţia publică şi cei administraţi, fie numai o parte dintre acestea şi anume cele care se soluţionează de anumite instanţe de judecată şi potrivit anumitor reglementări juridice, pe baza principiilor de drept public . Atât în accepţia generală cât şi în cea restrânsă, noţiunea contenciosului administrativ are un sens material şi unul formal, organic.

Sensul material priveşte litigiile juridice pe care le cuprinde şi regimul juridic aplicabil (dreptul comun sau dreptul administrativ).

Sensul formal (organizatoric) se referă la organele de jurisdicţie care sunt competente să soluţioneze respectivele litigii.

La rândul lor organele de contencios se împart în două categorii, şi anume: organe de contencios judiciar, competente să soluţioneze toate conflictele juridice ce le-au fost date prin lege şi organe de contencios administrativ, competente să soluţioneze, potrivit legii, conflictele juridice în care cel puţin una dintre părţi este un serviciu public administrativ. Prin urmare şi activităţile desfăşurate de aceste organe vor fi activităţi de contencios judiciar sau activităţi de contencios administrativ, după caz.

Actuala Lege a conteciosului administrativ, Legea nr.554/2004 dezvoltă posibilitatea atacării actelor administrative nelegale la instanţele judecătoreşti, prin implicarea unor autorităţi publice care urmăresc protejarea intereselor publice, ca de exemplu Ministerul Public, Avocatul Poporului sau Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Conţinutul şi sfera contenciosului administrativ, ca fenomen juridic, şi implicit a noţiunii respective, au variat de la o ţară la alta, în aceeaşi ţară de la o perioadă la alta, de la un autor la altul. Aceste orientări diferite ale doctrinei – ce au avut, firesc, ecou în legislaţie, precum şi în jurisprudenţă – sunt determinate, în principal, de interrelaţiile care au fost fundamentate între sensul material şi sensul formal-organic al contenciosului administrativ.

Pentru a se delimita mai clar între ele, formele de contencios administrativ (sub aspectul organelor competente a soluţiona litigiile), s-au impus termenii: „contencios administrativ", respectiv, „contenciosul administrativ-drept comun".

În concluzie, putem reţine că în doctrina românească interbelică noţiunea de contencios administrativ era utilizată fie într-un sens larg material, evocând totalitatea litigiilor dintre administraţie şi particulari (indiferent cine soluţiona litigiul, un organ judecătoresc sau un organ administrativ), fie într-un sens strict, evocând litigiile soluţionate numai de instanţele judecătoreşti. Dreptul comun al contenciosului administrativ era dat de normele juridice care reglementau atribuţiile în această materie ale instanţelor judecătoreşti (instanţele obişnuite, uneori s-au creat şi instanţe speciale). Pe această linie de idei, prof. C. Rarincescu definea contenciosul administrativ ca fiind „totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţiunile publice, cu ocaziunea organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli, principii şi situaţiuni juridice aparţinând dreptului public ".

Raportându-se la cadrul juridic instituit în ţara noastră după 1989, respectiv la reglementările cuprinse în Constituţia României din 2003, Legea Contenciosului administrativ nr.554/2004 precum şi la alte acte normative, prof. V.I. Prisacaru dă următoarea definiţie: „prin contencios administrativ înţelegem activitatea de soluţionare, cu putere de adevăr legal, de către instanţele de contencios administrativ, competente, potrivit legii, a conflictelor juridice în care cel puţin una din părţi este un serviciu public administrativ, iar conflictul juridic s-a născut din adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate ilegal ori din refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege ”.

O altă definiţie, mai nuanţată, o dă prof. Antonie Iorgovan: ”Legislaţia în vigoare ne obligă să privim noţiunea de contencios administrativ într-un sens strict şi într-un sens larg. În sens larg, vom înţelege prin contencios administrativ litigiile de competenţa instanţelor judecătoreşti, dintre un organ al administraţiei publice, respectiv, un funcţionar public sau, după caz, o structură autorizată să presteze un serviciu public, pe de o parte, şi alt subiect de drept, pe de altă parte, în care organul public sau funcţionarul public apare ca purtător al autorităţii publice. Într-un sens mai restrâns (cel mai frecvent), noţiunea de contencios administrativ evocă totalitatea litigiilor de competenţa secţiilor de contencios administrativ .”