Procurorul în Procesul Civil

Licență
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 59 în total
Cuvinte : 24048
Mărime: 110.26KB (arhivat)
Cost: 8 puncte

Cuprins

Capitolul I. Noţiuni generale privind Ministerul Public p.3

1.1 Apariţia şi dezvoltarea instituţiei p. 3

1.2 Principiile care guvernează activitatea Ministerului Public şi natura sa juridică p. 5

1.2.1 Principii p. 5

1.2.2 Natura juridică a Ministerului Public p. 7

1.3 Atribuţiile Ministerul Public p. 9

Capitolul II. Participarea procurorului la procesul civil p.12

2.1 Rolul procurorului în procesul civil p. 12

2.2 Poziţia procesuală a procurorului în procesul civil p. 12

2.3 Formele participării procurorului la procesul civil p. 15

2.3.1 Apariţia şi dezvoltarea formelor de participare a procurorului la procesul civil p.15

2.3.2 Modalităţi de participare a procurorului la procesul civil p. 19

Capitolul III. Pornirea procesului civil de către procuror p.23

3.1 Dreptul procurorului de a promova acţiunea civilă p. 23

3.2 Limitele dreptului procurorului de a promova acţiunea civil p. 25

Capitolul IV. Participarea procurorului la judecata procesului civil p.32

4.1 Procurorul - parte în procesul civil p. 32

4.2 Procurorul - participant la procesul civil p. 36

Capitolul V. Exercitarea căilor de atac de către procuror p.39

5.1 Condiţii generale privind exercitarea căilor de atac de către procuror p. 39

5.2 Exercitarea apelului p. 42

5.3 Exercitarea căilor extraordinare de atac p. 43

5.3.1 Recursul p. 43

5.3.2 Revizuirea p. 46

5.3.3 Contestaţia în anulare p. 48

5.3.4 Recursul în interesul legii p. 50

Capitolul VI. Cererea procurorului de a pune în executarea hotărârile judecătoreşti p.52

6.1. Consideraţii generale privind participarea procurorului în faza de executare

silită a hotărârilor judecătoreşti p. 52

6. 2. Cererea de punere în executare silită a hotărârilor p.54

6.3. Exercitarea contestaţiei la executare p. 56

Bibliografie p.58

Extras din document

Capitolul I

Noţiuni generale privind Ministerul Public

1.1 Apariţia şi dezvoltarea instituţiei

Pe teritoriul actual al României a aparut şi a evoluat odată cu organizarea statală şi practica judecătorească. La început, activitatea judiciară era realizată împreuna cu celelalte activităti ale statului, neavând un caracter independent şi nefiind exercitată de persoane specializate.

Primele menţiuni privind institutia datează din 1831, când Regulamentul organic al Valahiei şi Regulamentul asupra îndatoririlor procurorilor tribunalelor şi divanurilor civile şi criminale au prevăzut înfiinţarea Ministerului Public, iar pentru Moldova o lege din data de 26 martie 1862.

Un moment important în organizarea Ministerului Public 1-a constituit Legea de organizare judiciară din 9 iulie 1865, când Ministerul Public a fost organizat în parchete pe lângă instanţele judecătoreşti cu misiunea de a reprezenta societatea, de a supraveghea respectarea legilor în activitatea judiciară şi executarea hotărârilor.

Ulterior, au fost adoptate o serie de legi de organizare judecătorească, fără a aduce schimbări substanţiale în funcţiile şi principiile de organizare ale Ministerului Public, ci doar unele modificări privind structura parchetelor şi statutul procurorilor.

Ministerul Public era compus din procurori care aveau calitatea de magistraţi şi erau numiţi de şeful statului.

După unirea într-un singur stat a tuturor provinciilor române, în 1918, a existat o preocupare de armonizare a legislaţiei pe întreg teritoriul naţional, inclusiv în ceea ce priveşte organizarea puterii judecătoreşti.

Legea de organizare judecătorească din 24 iunie 1924 are dispoziţii privind structura Ministerului Public, însă în privinţa competenţelor şi a modului de acţiune face trimitere la codul de procedură penală.

După 1945, România a intrat într-o etapă nouă a istoriei sale, când, treptat, în organizarea judecătorească s-a adoptat modelul sovietic.

Prin Decretul nr. 2 din 2 aprilie 1948 privind organizarea şi funcţionarea Parchetului s-a stabilit că acesta funcţiona sub conducerea Ministerului Justiţiei, având în frunte pe procurorul general şi procurori pe lângă fiecare instanţa judecătorească pentru a controla şi asigura fermitatea lor în aplicarea legii. Procurorul general era numit de către Prezidiul Marii Adunări Naţionale la propunerea Guvernului, după recomandarea ministrului justiţiei.

O modificare esenţială în domeniul atribuţiilor procuraturii s-a făcut prin Legea nr. 6/1952 pentru înfiinţarea şi organizarea Procuraturii R.P.R. Legea înlocuieşte tradiţionala denumire de parchet cu un termen nou, împrumutat din modelul sovietic, anume Procuratura.

Noua instituţie, astfel creată, era un organ independent, subordonat exclusiv organului suprem al puterii de stat şi Consiliului de Miniştrii. Procurorul general era numit de către Marea Adunare Naţională. Procuratura exercita activitatea de supraveghere şi asigurare a respectării legii.

O îndepărtare de ,,modelul sovietic" a fost realizată în anul 1968, prin Legea nr. 60 pentru organizarea şi funcţionarea Procuraturii R.S.R. Instituţia a fost reformată substanţial şi repusă, în bună măsură, pe principiile de funcţionare a ministerului public, în baza acestei legi, organele de procuratura îşi exercitau atribuţiile numai în baza legii şi a dispoziţiilor organelor ierarhic superioare. Prin această lege, s-au menţinut atribuţiile judiciare ale procuraturii, fiind eliminată formularea de ,,supraveghere generală" şi înlocuită cu cea de ,,veghere".

În decembrie 1991 a fost adoptată noua Constituţie a României, care reflectă schimbările democratice produse în ţară în decembrie 1989 şi care consacră o serie de principii noi în ceea ce priveşte activitatea judecătorească.

Actul fundamental care a stat la temelia configurării Ministerului Public a fost Constituţia României. Astfel, art. l30 alin. l din Constituţie prevede faptul că „În activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor".

1.2.2. Natura juridică a Ministerului Public

Definirea naturii juridice a Ministerului Public este dificilă deoarece acesta este situat în structura unui minister, dar are şi un rol în activitatea de distribuire a justiţiei, precum şi unele elemente de independenţă funcţională.

Potrivit diferitelor opinii doctrinare, Ministerul Public ar face parte fie din autoritatea judecătorească, fie din autoritatea executivă. O a treia opinie susţine că Ministerul Public constituie o „instituţie de putere unică în felul ei, de natură executivă şi judecătorească”. Această calificare se arată, rezultă din statutul procurorilor, care e parţial diferit, fiind neconform cu realitatea să se susţină că procurorii înfăptuiesc justiţia. În realitate, ei participă printr-o serie de atribuţii şi în mod specific la înfăptuirea justiţiei

Într-o primă opinie , frecvent exprimată în literatura de specialitate se susţine că Ministerul Public face parte din autoritatea executivă. Teza enunţată este motivată pe considerente desprinse din atribuţiile procurorului de a fi un apărător al intereselor generale ale societăţii, al ordinii de drept şi libertăţilor cetăţenilor.

O altă opinie arată că Ministerul Public face parte din autoritatea judecătorească. În favoarea acestei teze pledează argumentul formal al situării problematicii Ministerului Public în partea privitoare la „Autoritatea judecătorească”, fiind definit, astfel, ca una dintre cele trei autorităţi ale puterii judecătoreşti, alături de instanţele judecătoreşti şi Consiliul Superior al Magistraturii se prezintă argumentul că procurorul se poate afla pe o poziţie contrară celei exprimate de Guvern, în acte individuale, de administraţie sau chiar în raport cu caracterul normativ al acestuia. Un exemplu este acela când în faţa Curţii Constituţionale se judecă excepţia de neconstituţionalitate a unei ordonanţe emise de Guvern şi când procurorul are libertatea să pună concluziile pe care le crede de cuviinţă, eventual de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei Guvernului. În finalul argumentaţiei sale, Cochinescu declară că nu poate adera la teza dublei naturi a Ministerului Public pentru motivul că în sistemul separaţiei puterilor în stat este vorba despre structuri de natură diferită. Un alt autor susţine că, în sensul larg al termenului, „instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi consiliul superior al Magistraturii formează puterea judecătoreacă”.

Preview document

Procurorul în Procesul Civil - Pagina 1
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 2
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 3
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 4
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 5
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 6
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 7
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 8
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 9
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 10
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 11
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 12
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 13
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 14
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 15
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 16
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 17
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 18
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 19
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 20
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 21
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 22
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 23
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 24
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 25
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 26
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 27
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 28
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 29
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 30
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 31
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 32
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 33
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 34
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 35
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 36
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 37
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 38
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 39
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 40
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 41
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 42
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 43
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 44
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 45
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 46
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 47
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 48
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 49
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 50
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 51
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 52
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 53
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 54
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 55
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 56
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 57
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 58
Procurorul în Procesul Civil - Pagina 59

Conținut arhivă zip

  • Procurorul in Procesul Civil.doc

Alții au mai descărcat și

Noțiunea și Sistemul Procesului Civil și ale Dreptului Procesual Civil

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND JUSTIŢIA ÎN STATUL DE DREPT Statul de drept este acela care asigură respectarea legii în întregul...

Procurorul

Introducere Orice organizare statală presupune existenţa unor reguli de conduită, care alcătuiesc ordnea de drept în acel stat şi în baza cărora...

Rolul apărătorului în procesul penal

INTRODUCERE Actualitatea temei. Problema drepturilor omului este mereu actuală şi este firesc să fie aşa, de vreme ce în permanenta căutare a...

Părțile și terți din procesul civil. Instanța de judecată. Compunerea și constituirea instanței

INTRODUCERE Impactul Codului de procedură civilă asupra activităţii întregului sistem judiciar, este unul major astfel că înţelegerea aprofundată...

Părțile în Procesul Penal

PĂRŢILE ÎN PROCESUL PENAL CAPITOLUL I NOŢIUNI GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL SECŢIUNEA 1: NOŢIUNEA. ESENŢA. SCOPUL PROCESULUI PENAL. NOŢIUNEA...

Statutul Magistratului Procuror

I. Noțiuni generale Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii. Procurorii care...

Participanții la Procesul Civil

§1. Aspecte generale asupra instituţiei Conceptul de „terţe persoane” este folosit frecvent în doctrină şi jurisprudenţă, însă semnificaţia...

Drept Civil

Definitie : Acel contract prin care una din parti numita vanzator trasmite celeilalte parti numita cumparator dreptul de proprietate asupra unui...

Te-ar putea interesa și

Etica Comportamentului Avocatului în Procesul de Judecată

Introducere Problemele eticii judiciare, a procedurii penale în genere şi a eticii avocatului în procesul cercetării judecătoreşti, în special,...

Participanții la Procesul Civil

Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, în scopul reglementări relaţiilor sociale conform voinţei de stat, a căror...

Căile de Atac

Introducere Diferite forme arhaice de îndreptare a greşelilor de judecată au existat din cele mai vechi timpuri începând cu dreptul roman,apoi cel...

Implicarea participanților în procesul civil

CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND PROCESUL CIVIL ȘI PARTICIPANȚII 1.1. Noțiunea de proces civil Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,...

Terții în dreptul civil

Capitolul I. Aspecte introductive “Terţii în procesul civil” este o lucrare ce încearcă să analizeze părtile din procesul civil, instanţa de...

Rolul Procuraturii în Asigurarea Dreptului Fundamental la Proprietate

INTRODUCERE Actualitatea temei. Proprietatea, ca fenomen social obiectiv, este indisolubil legată de personalitatea umană. Coexistența indivizilor...

Rolul Procurorului în Procesul Civil

I.CONSIDERATII INTRODUCTIVE Procesul civil reprezinta un mijloc de aparare atât pentru reclamantul al carui drept se consolideaza prin admiterea,...

Acțiunea Civilă și Părțile în Procesul Civil

I. Acţiunea civilă 1. Noţiunea de acţiune civilă şi trăsăturile acesteia Acţiunea civilă este un ansamblu de mijloace procesuale prin intermediul...

Ai nevoie de altceva?