Protecția Penală a Minorului

PRELIMINARII

Minoritatea, perioadă ce cuprinde atât copilăria cât și adolescența, este, în primul rând o perioadă în care ființa umană, încă în plină dezvoltare, este fragilă. Fragilitatea însă, poate apărea fie ca o lipsă de apărare sau o mai slabă putere de apărare și nevoie constantă de sprijin extern, fie ca o predispoziție la influențe nefaste provenite din mediul social în care interacționează. Din această perspectivă, se resimte nevoia unei protecții și supraveghere sporite din partea familiei. Cu toate acestea, nevoia de protecție se resimte și la nivelul întregii societăți, astfel în acest domeniu există reglementări civile și administrative care tind la protecția copilului sau adolescentului. Legea penală nu poate fi exclusă, ba mai mult, protejează minorul de cele mai grave încălcări a drepturilor, libertăților, intereselor sale. Sub acest aspect, prin capitolul 1 al lucrării de față vom încerca să conturăm o imagine asupra protecției penale persoanei aflate în această perioadă, minoritatea, persoană aflată în situația de victimă a unei infracțiunii, prin prisma reglementărilor penale în vigoare , prin prisma perspectivelor legislative penale din țara noastră, dar și prin prisma legislației franceze .

În același timp, minoritatea este o perioadă esențială din viața individului, deoarece, fiind prima perioadă din viața acestuia, se dovedește a fi determinantă pentru dezvoltarea personalității. În legătură cu acest fapt, un autor francez enunța că de reușita educației unui minor depinde nu numai viitorul său, ci și viitorul unei întregi națiuni. Oricât de generală ar fi o astfel de formulare, nu putem contesta sâmburele de adevăr. Tocmai de aceea, și legiuitorul penal al fiecărei țări reglementează cu atenție aplicabilitatea instituțiilor penale în ceea ce îl privește pe făptuitorul sau infractorul minor, adaptându-le sau consacrând unele noi, special create pentru această categorie de subiecte. În capitolul 2 al prezentei lucrări ne vom ocupa de acest aspect.

Lucrarea de față, nu se vrea a fi o abordare exhaustivă a tematicii, în schimb considerăm că atingerea unora dintre principalele aspecte într-un mod ordonat, cursiv și cu o abordare dintr-o dublă perspectivă, așa cum am menționat mai sus, este principalul obiectiv al acestei lucrări.

CAPITOLUL I – MINORUL VICTIMĂ A INFRACȚIUNII

Secțiunea 1. Protecția penală a ființei umane înainte de naștere.

Adagiul”infans conceptus pro nato habetur, quoties de eius commodis agitur” stabilește excepția în privința începutului capacității civile de folosință. Potrivit acesteia, copilul conceput are capacitate de folosință de la data concepției în privința dobândirii de drepturi și nu de la data nașterii, dacă se naște viu, nu și viabil.

Dacă astfel stau lucrurile în dreptul civil, în planul dreptului penal situația este mai complexă. În această secțiune voi încerca să arăt, în primul rând, în ce măsură se poate vorbi despre un drept la viață al fătului și, în al doilea rând, în ce măsură este protejată viața potențială.

1.1. Aspecte de drept comparat privind dreptul la viață al fătului.

Dreptul la viaţă reprezintă un drept fundamental al omului, care, prin importanţa sa depăşeşte sfera interesului personal, având relevanţă pentru întreaga societate. De aceea, acest drept fundamental capătă o dimensiune socială, garantarea sa fiind necesară prin tratatele şi convenţiile internaţionale, dar şi prin normele dreptului intern. Totodată, de-a lungul timpului, chestiunea privind posibilitatea femeii însărcinate de a întrerupe sau nu sarcina, a constituit obiectul unor vii controverse şi al unor soluţii foarte diferite. Bineînțeles că astfel de controverse au existat şi vor continua să existe în toate statele lumii, pentru că au la bază probleme de natură democratică, religioasă, de politică penală sau din cele referitoare la drepturile şi libertăţile indivizilor, la protecţia vieţii, integrităţii şi sănătăţii femeii însărcinate.

În raport de aceste probleme, și în raport de momentul în care începe protecția dreptului la viață, în legislaţiile penale ale diferitelor ţări fie nu este incriminat avortul, fie este incriminat, dar diferă substanțial de la o țară la alta.

Legat de infracțiunea de avort voi încerca să prezint în ce măsură protecţia vieţii acționează și înainte de momentul nașterii, aceasta întrucât este evident faptul că din momentul nașterii se poate vorbi cu certitudine de existența vieții și protecția acesteia.

În Statele Unite, relativ la dreptul la viaţă al fătului, în numeroase state acestuia îi este recunoscută prin lege o protecţie aproape egală cu cea a unei persoane născute. Astfel, spre exemplu, după ce prin decizia Keeler v. Superior Court s-a decis că uciderea unui fetus cu cuţitul nu constituie omor pentru că legea nu prevede expres între subiecţii pasivi şi embrionul uman, legislatorul californian a amendat art. 187 C. pen. pentru a include şi uciderea unui fetus în definiţia omorului, exceptând avortul voluntar. Ulterior, s-a precizat că nu se cere condiţia viabilităţii fătului pentru a fi subiect pasiv al infracţiunii de omor. Dispoziţii asemănătoare există şi în Arizona, Illinois, Louisiana, Minnesota, North Dakota şi Utah.

Doctrina a mai subliniat faptul că deşi prin decizia Roe v. Wade a Curţii Supreme a Statelor Unite, nu s-a recunoscut un drept la viaţă al copilului nenăscut, aceasta a avut la bază o altă stare de fapt pentru ca în acea situaţie acest drept intră în contradicţie cu drepturile şi libertăţile femeii ce dorea să avorteze. În schimb, când viaţa fătului nu contrazice altor interese, aceasta este protejată plenar .

Mai multe concluzii se pot trage analizând celebra decizie Roe v. Wade, reluată apoi la scurt timp în decizia Doe v. Bolton a Curţii Supreme de Justiţiei a Statelor Unite. Statele pârâte, Texasul şi respectiv Georgia, au invocat ca argumente în favoarea legislaţiei privind avortul dreptul la viaţă al fătului şi protejarea sănătăţii acestuia şi a mamei. Fără a-şi exprima în mod expres opinia privind existenţa unui drept la viaţă al nenăscutului, Curtea a admis recursurile reclamantelor precizând că, în condiţiile dezvoltării ştiinţelor medicale protecţia sănătăţii poate fi asigurată şi pe alte căi. Curtea Supremă a recunoscut totuși, dreptul la viaţa privată a femeii însărcinate, dar a precizat că acesta nu este un drept absolut, instanţa a stabilit, în esenţă, următoarele :

PRELIMINARII