Protecția prizonierilor de război

În bogata istorie a dreptului umanitar, care face referire la război în studiile şi lucrările elaborate de marii doctrinari tema prizonierilor de război nu a fost în mod suficient analizată. Din interpretarea documentelor vechi, care atestă mărturiile celor care au căzut pradă ca prizonieri de război, se observă că acestea sunt afectate de o anumită notă de subiectivitate.

Deşi în urma adoptării numeroaselor Convenţii şi a diferitelor tratate s-au prevăzut măsuri de protecţie cu privire la capturarea şi ţinerea în captivitate a prizonierilor de război, totuşi regimul greu de detenţie la care aceştia au au fost supuşi, condiţiile de muncă dure şi extenuante, lipsa de hrană şi adăpost au dus în mod inevitabil la decesul multora dintre ei.

Starea de război a creat necesitatea de a adopta anumite regulamente şi măsuri care până la al doilea război mondial era practic inexistente. De exemplu, un conflict militar presupunea o bază documentară şi un regulament riguros cu privire la prizonierii de război, numai că nu toate statele dispuneau de astfel de reglementări, România situându-se printre ele.

Drepturile omului au avut în vedere încă din cele mai vechi timpuri soarta prizonierilor de război în caz de conflict armat. Chiar şi după adoptarea Convenţiilor de la Haga din anul 1899, 1907, şi Convenţiei din 1929, soarta prizonierilor de război a rămas şi continuă din păcate să rămână sub semnul pericolului. Sediul statutului privind prizonierii de război se regăseşte în Convenţia a III-a de la Geneva din anul 1949.

Eliminarea războaielor a fost şi încă reprezintă pentru multe state un ideal peren care este greu de atins. În ciuda scoaterii lor în afara legii de către dreptul internaţional acestea continuă totuşi să existe. Preocuparea constantă a comunităţii internaţionale pentru protejarea prizonierilor de război şi a victimelor ostilităţilor s-a situat în ultimul timp pe primul plan al acţiunilor internaţionale, acest fapt datorându-se creşterii numărului de persoane care cad victime războiului, respectiv diferitelor conflicte armate.

Există de foarte multe ori situaţii în care conducerea unui stat scapă de sub control desfăşurarea evenimentelor, lucru care duce din păcate la declanşarea unor conflicte destructive, fapt pentru care s-a impus necesitatea apelării la diferite organizaţii umanitare din ţara sau statul respectiv, pentru ca acestea la rândul lor să solicite ajutorul organizaţiilor care protejează drepturile omului.

Într-o lume din ce în ce mai globalizată, pericolele la care sunt supuse persoanele care cad victime conflictelor militare sunt într-o continuă creştere. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a constituit piatra de temelie a dreptului internaţional al drepturilor omului, şi a enunţat sensul comunităţii internaţionale ca fiind un ideal comun care trebuie să fie atins de toate popoarele şi de toate naţiunile în ceea ce priveşte drepturile omului.

După cum este binecunoscut, secolul al XX-lea a reprezentat o perioadă dinamică şi densă în ceea ce priveşte conflictele armate şi a cunoscut o dezvoltare contradictorie şi complexă, dar în acelaşi timp dramatică, prin procesele şi fenomenele istorice care s-au derulat în plan social şi militar.

Vorbind despre victimele conflictelor armate, trebuie în acelaşi timp să vorbim şi despre încredere, speranţă, umanism şi sensibilitate la suferinţele oamenilor. Victimele au devenit atât de numeroase, diversificate şi complexe, încât statele mici şi chiar cele mai puternice ale lumii actuale nu-şi mai pot proteja cetăţenii pentru a nu ajunge în postura de a fi asistaţi sau protejaţi sau atunci când au ajuns în această situaţie să poată să le ofere ajutoare oportune şi eficiente. Destinul omenirii trebuie gestionat împreună cu comunitatea internaţională. De aceea, în marele front comun al forţelor internaţionale angajate în protecţia victimelor, respectiv a prizonierilor de război, sunt angrenate în primul rând statele ca subiecte primare ale dreptului internaţional, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, dar şi a gamă mare de autori şi specialişti sunt sensibilizaţi de nedreptăţile suferite de semeni

Lucrarea de faţă intitulată „ Protecţia prizonierilor de război” este structurată în patru capitole, având secţiuni şi subsecţiuni adiacente. Prin elaborarea acestei lucrări am urmărit evidenţierea scopului dreptului internaţional umanitar, şi anume de a reduce urmările distructive pe care războiul le poate produce, de a diminua acele suferinţe produse ca urmare a utilizării armamentului specific conflictelor armate şi de a elimina pagubele inutile, vizând în special, protecţia juridică a prizonierilor de război şi a civililor.

În cadrul primului capitol am realizat cîteva consideraţii introductive cu privire la dreptul internaţional umanitar. Am considerat oportun să definesc noţiunea de drept internaţional umanitar şi principiile de bază ale acestui drept. Dreptul internaţional umanitar a mai fost cunoscut sub denumirea de jus in bello care înseamnă dreptul privind purtarea războiului. Dreptul umanitar se aplică în interesul umanităţii aşa cum reiese şi din denumirea lui, fără însă a putea preveni efectele negative pe care războiul le produce.

Capitolul doi, este un capitol dedicat noţiunii de război. Astfel, în cadrul acestui capitol, sintetizat în patru secţiuni, am prezentat evoluţia istorică a acestei noţiuni, definiţiile oferite de marii doctrinari, şi câteva consideraţii cu privire la starea de beligeranţă. De asemenea, am făcut unele precizări cu privire la normele dreptului internaţional în ceea ce priveşte interzicerea agresiunilor din timpul războiului şi a legitimităţii utilizării forţei.

Astfel, războiul reprezintă o confruntare violentă de mare amploare, şi care se desfăşoară în plan social. Confruntările violente între organizaţii, ori grupuri mari de persoane, şi care utilizează forţe şi mijloace capabile de distrugere în masă, constituie fenomenul războiului. Cu privire la statele beligerante trebuie să precizez faptul că acestea reprezintă acele state care participă la un conflict armat. Astfel, cele nebeligerante sunt evident, cele care nu participă în mod direct la ostilităţi, şi prin aceast mod adoptă diferite poziţii cu privire la conflict. Mai există şi state neutre, care fie şi-au declarat neutralitatea cu privire la război, în mod permanent, fie doar în momentul în care se pregăteşte declanşarea unui război se declară neutre.

Capitolul trei, reprezintă cadrul acestei expuneri şi constituie prezentarea statutului prizonierilor de război. În cadrul acestei expuneri am făcut cîteva trimiteri la evoluţia istorică, la conceptul de prizonier de război, metodele de protecţie a acestor categorii de persoane şi regimul privind captivitatea lor.

Prizonierii de război au fost timp de multe secole în afara oricărei reglementări şi protejări umanitare, astfel, soarta lor a depins în mare parte de voinţa şi conştiinţa celui care îl captura, de cele mai multe ori aceştia căzând pradă inamicilor şi fiind ucişi. Odată cu trecerea timpului, soarta lor s-a mai ameliorat, cei căzuţi prizonieri nu mai erau ucişi, ci transformaţi în sclavi. În epoca evului mediu, aceste victime erau eliberate doar în schimbul unei sume de bani numită taxă de răscumpărare care era stabilită în funcţie de ce grad sau rang deţinea cel căzut prizonier. Odată cu trecerea timpului, însă, prizonierii de război nu mai erau eliminaţi, ci se dorea doar scoaterea lor din luptă.

De menţionat faptul că în timp de război combatanţii îşi pot pierde viaţa. Dreptul internaţional umanitar a stabilit cu mare precauţie acele persoane care pot să ia parte la ostilităţi în mod legal şi condiţiile statutului acestora.

Prizonierilor de război va trebui să li se asigure condiţii rezonabile de cazare, hrană şi îmbrăcăminte, lor li se vor aplica regulile cu privire la disciplina, munca, eliberarea şi repatrierea acestor persoane. Femeile vor beneficia de un tratament la fel de favorabil ca cel al bărbaţilor, şi nu se va face discriminare pe diferite temeiuri. Cei care capturează prizonierii de război sunt responsabili de tratamentul pe care aceştia îl aplică, astfel că orice fel de act sau acţiune ilicită, şi care cauzează moartea sau suferinţe inutile acestor persoane, se va considera o gravă infracţiune care echivalează cu crima de război.

Capitolul patru, reprezintă capitolul final al acestor consideraţii şi cuprinde o scurtă precizare cu privire la organizaţia internaţională neguvernamentală, numită Crucea Roşie Internaţională, ca instituţie extrem de importantă în ceea ce priveşte protejarea drepturilor omului. În cadrul acestui capitol am făcut unele precizări cu privire la importanţa acestei organizaţii şi la semnele şi instituţiile pe care le cuprinde.

Pentru realizarea respectivei lucrări ştiinţifice am consultat o gamă largă de tratate, cursuri, monografii ale unor autori români şi străini în egală măsură, dar şi articole de specialitate, şi diferite instrumente de drept internaţional umanitar care reglementează şi fac referire la prizonierii de război şi protecţia acestora.