Psihologia Interogatoriului

NOTE INTRODUCTIVE

PRIVIND PSIHOLOGIA JUDICIARĂ PE TERENUL

DREPTULUI

Psihologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul proceselor,funcţiilor şi particularităţilor psihice care caracterizează un individ sau o colectivitate.

Psihologia judiciară este un domeniu de cunoaştere relativ tânăr, în plină expansiune şi din ce în ce mai popular în toată lumea. Datorită impactului mass-media, artei cinematografice şi romanelor poliţiste, atât disciplina propriu-zisă cât şi experţii-practicieni în psihologie judiciară sunt înconjuraţi de o anumită „aură a senzaţionalului şi misterului”. În fapt însă, psihologia judiciară nu poate fi redusă la studiul crimelor extreme şi a criminalilor senzaţionali, la fel cum nu toţi practicienii ce beneficiază de cunoştinţele acestei discipline sunt criminalişti.

Cu certitudine, Psihologia este ştiinţa centrată pe om, pe personalitatea sa, urmărind modul cum acesta se manifestă şi acţionează în modul său fizic, dar mai ales social. Aceasta reprezintă de fapt, o îmbinare între psihologia generală şi psihologia socială, fiind aplicată în domeniul infracţionalităţii ca formă specifică de activitate umană.

Psihologia juridică este o disciplină distinctă a psihologiei generale care studiază geneza delincvenţei,prevenirea ei, caracteristicile comportamentului deviant şi a grupelor delictuale, problematica actului justiţiar implicând detecţia delincvenţei, mărturia, ancheta, demonstrarea vinovăţiei sau disculparea, reeducarea delincventului, relaţiile dintre inculpat şi justiţiar, cu scopul de a înarma magistratul în statul de drept cu informaţiile care să-i permită aplicarea corectă a legii, în litera şi spiritul ei.

Este limpede,aşadar că, înfăptuirea actului de dreptate ,în efortul ecforării realităţii infracţionale sub aspectul său material obiectiv,se adresează nu unor concepte abstracte,ci unor realităţi concrete,aflate prin excelenţă pe terenul psihologiei judiciare. Din perspectiva laturii subiective “vinovăţia” psihologia judiciară impune o serie de exigențe fără îndeplinirea cărora actul de justiție rămâne un exercițiu steril,tehnicist ,lipsit de credibilitate si forță,erodat continuu de propria-i ineficiență si căzând în desuetitudine.

Magistratul mileniului trei,motivat de simțul datoriei dusă până la capăt ,nu poate fi decât un jurist competent si,totodată,un fin psiholog.

În arsenalul stiințifico-tehnic al pregătirii sale,informațiile pendinte ariei de aplicabilitate a psihologiei judiciare vor avea ,așadar ,o prioritate absolută.

De altfel,în generozitatea sa ca știință şi practică,psihologia judiciară se adresează tuturor categoriilor de specialiști care participă la înfăptuirea justiției și ale căror hotărâri produc un impact asupra destinului oamenilor aflați sub incidența legii.

Din această perspectivă ,psihologia judiciară se definește drept “disciplină distinctă,cu un pronunțat caracter pragmatic,informativ-formativă si de cultură profesională a magistratului în statul de drept,care are ca obiect studierea nuanțată si aprofundată a ființei umane implicată în drama judiciară,în scopul obținerii cunoștințelor si evidențierii legităților psihologice ,apte să fundamenteze interpretarea corectă a conduitelor umane cu finalitate judiciară sau crimogenă”.

Impactul psihologiei judiciare asupra demersului actului de dreptate este resimțit pe mai multe direcții majore:

a) Pe de o parte,il ajută pe magistrat la înțelegerea aprofundată și nuanțată a individului uman (autor,victimă,martor etc.), participant la drama judiciară si ,pe de altă parte ,îi oferă un ajutor imediat ,avertizându-l asupra propriilor sale limite caracterial-psihologice si atitudinal-aptitudine,exersându-i autocontrolul si oferindu-i ,totodată ,acele strategii tehnice si mijloace cu ajutorul cărora aceste limite pot fi depășite.

b) De asemenea ,face ca magistratul să înţeleagă omul in complexitatea sa,prin sublinierea faptului că in viața psihică aplicarea legilor cauzalității mecanice este o eroare , comportamentul uman atât cel conformist , cât si cel deviant –în lumina ştiinței actuale – neputând fi înțeles decât în termeni probalistici subordonați teoriei sistemelor in viziune psihocibernetică.

c) Având deci de judecat omul,magistratul trebuie sa-l privească din perspectiva persoanei ,care în mod obișnuit acționează rațional, de multe ori automat, nu o dată însă și irațional,justiția în evoluția ei tinzând prin intervenție preventiv-ofensivă eficace să reducă și să îngrădească din ce in ce mai mult potențialul de iraționalitate criminogenă al ființei umane.

d) Interpretând conduitele umane în raporturile interpersonale specifice actului de justiție,magistratul este înarmat cu informațiile referitoare la legitățile psihologice vizând cunoașterea cât mai exactă a personalității și sensibilității umane , a actului senzorio-receptiv ,a reprezentărilor memoriei,capacităților mental cognitive şi a potențialului afectiv-emoțional exercitându-și competențele la nivelul exigențelor actuale fără a fi pândit tot timpul de riscul unor inadmisibile erori.

e) În final, dobândind solide cunoştințe de psihologie ,magistratul implicat în actul de dreptate ,mai ales în cazurile complexe grave ,va ști când si cum să apeleze la serviciile cabinetelor de psihologie judiciară si a specialiștilor psihologi, din ce in ce mai prezenți în criminalistica modernă,în vederea valorificării unor rapoarte de expertiză sau constatări tehnico-stiințice specifice psihologiei judiciare.