Reforma Instituțională a Uniunii Europene

I. Consideraţii introductive

Având în vedere faptul că Proiectul de tratat constituţional al Uniunii Europene nu a fost încă semnat oficial, vom prezenta situaţia în vigoare în ceea ce priveşte instituţiile Uniunii Europene (UE). Propunerile din Constituţia Uniunii Europene vor fi prezentate, totuşi, pe scurt, în Capitolul VIII.

1. Aspecte generale

Structura instituţională de bază a Comunităţilor europene s-a constituit ţinând seama de concepţii şi metode recunoscute până în anul 1959 atât pe plan naţional, cât si în raporturile internaţionale tradiţionale .

Construcţia europeană a fost marcată, până la intrarea în vigoare la 1 noiembrie 1993 a Tratatului asupra Uniunii Europene, de o juxtapunere, pe de o parte, a instituţiilor comunitare însărcinate cu probleme economice în cadrul punerii în aplicare a celor trei Tratate constitutive şi, pe de altă parte,a mecanismelor de cooperare de natură interstatală, care s-au manifestat, în mod progresiv începând cu anii ’70. Consiliul European apare, începând cu anul 1974, ca o „instanţă” de suprapoziţie, care are ca singură vocaţie pe aceea de a trata, în globalitatea lor, afacerile europene, sub rezerva tendinţei crescânde a Parlamentului European de a nu se limita la competenţele comunitare şi la a impune intervenţiile sale în afacerile care relevă cooperare politică. Actul unic european nu a pus capăt acestei juxtapuneri, deşi el a accentuat legăturile între construcţia comunitară şi cooperarea politică europeană.

Taratatul asupra Uniunii Europene, care realizează câteva progrese pe calea unificării instituţionale comunitare şi politice, a menţinut o anumită juxtapunere, adăugând dispoziţiilor comunitare şi politicii externe şi de securitate comună un volum nou privind la cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne, ţinând la a sistematiza o cooperare deja angajată.

Tratatul de la Amsterdam a redus acest al treilea pilon, devenit, de acum înainte „Cooperarea poliţiei şi cea judiciară în materie penală”, comunitarizând o veche parte din cel de-al treilea pilon în noul Titlu IV al Tratatului CE, „Vize, azil, imigrare şi alte politici cu privire la circulaţia persoanelor”.

Articolul 1 (fostul art. A) precizează, în paragraful 3, că Uniunea este fondată pe Comunităţile Europene completate de politicile şi formele de cooperare instaurate de prezentul tratat”.

Progresul în unificarea instituţională adus de Tratatul asupra Uniunii Europene apare foarte clar în articolul 3 TUE (fostul articol C): „Uniunea dispune de un cadru instituţional unic, ce asigură coerenţa şi continuitatea acţiunilor întreprinse în vederea atingerii obiectivelor sale, prin respectarea şi dezvoltarea acquis-ului comunitar”.

Uniunea veghează, în special, la coerenţa întregii sale acţiuni externe, în cadrul politicilor sale în materia relaţiilor externe, de securitate, economie şi dezvoltare. Consiliul şi Comisia au responsabilitatea de a asigura acestă coerenţă. Ele asigură, fiecare potrivit competenţelor sale, punerea în aplicare a acestor a acestor politici.

Coexistanţa modurilor de funcţionare comunitar şi interguvernamental, care decurge din absenţa unei unificări complete,a ridicat, totuşi, câteva dificultăţi în aplicarea Tratatului Uniunii Europene, compromiţând coerenţa întregii sale acţiuni externe, de securitate, de economie şi de dezvoltare.

Articolul 4 TUE (fostul art. D) cu privire la Consiliul European sublinează şi precizează importanţa rolului său care se întinde, în mod firesc, asupra diferitelor aspecte ale construcţiei europene.

Articolul 5 TUE (fostu art. E) reaminteşte faptul că „Parlamentul European, Consiliul, Comisia şi Curtea de Justiţie îşi execută atribuţiile în condiţiile şi pentru scopurile prevăzute, pe de-o parte, de dipoziţiile Tratatelor care instituie Comunităţile Europene şi actele subsecvente care le-au modificat sau completat şi, pe de altă parte, de alte dispoziţii ale prezentului Tratat”.

Această dipoziţie merge către o nouă tendinţă de unificare şi subanaliză, în acelaşi timp, limitele pentru diversitatea de roluri atribuite instituţiilor de către Tratatele care înfiinţează Comunităţile Europene şi alte dispoziţii din ceilalţi doi piloni ai Uniunii Europene.

Curtea de Justiţie intervine, după Tratatul de la Amsterdam, de o manieră mai consecventă în cel de-al treilea pilon – cooperarea poliţiei şi cea judiciară în materie penală, în care căile de drept intern sunt, totuşi, derogatorii, prin raportare la căile de atac de drept comunitar. Celelate instituţii sau organe nu intervin întotdeauna în pilonii necomunitari din Uniunea Europeană. În sens invers, anumite organe sunt proprii politicii externe şi de securitate comună şi cooperării poliţiei şi cea judiciară în materie penală.